15.5 C
București
joi, 25 aprilie 2024
AcasăSpecialZamfiroiu: Acuzele scriitorilor care refuză premiile finanţate de ICR nu se justifică

Zamfiroiu: Acuzele scriitorilor care refuză premiile finanţate de ICR nu se justifică

Preşedintele ICR, Lilian Zamfiroiu, a declarat, miercuri, referitor la refuzul scriitorilor Dan Sociu şi Andrei Dósa de primi premiile finanţate de ICR, că nu poate să controleze reacţiile altor oameni, “apropo de nevoia de popularitate”, el precizând că acuzele acestora “nu se justifică”.

“Eu nu pot să controlez reacţiile unui om sau ale altor oameni, apropo de nevoia de – sau mai bine să nu zic – popularitate, pentru că nu vreau să se insinueze că aş vrea să fac acuze”, a spus acesta, după ce a fost întrebat despre faptul că doi scriitori au refuzat “premiul ICR”, acuzând că institutul are o conducere mediocră, că este politizat şi că nu a finanţat în anul precedent niciun film.

Scriitorul Dan Sociu a refuzat premiul pentru cartea de poezie a anului 2013, finanţat de ICR, susţinând că “ar fi o ruşine” să aibă o relaţie prietenească cu reprezentanţii politici de acum.

Poetul Andrei Dósa a refuzat, la rândul său, premiul pentru cel bun autor de poezie din 2013, premiu finanţat de ICR.

“Sunt acuze care nu se justifică”, a ţinut să precizeze Zamfiroiu.

Acesta a explicat că în cazul Galei Tinerilor Scriitori, preşedintele fundaţiei care se ocupă de acest eveniment, Dan Mircea Cipariu, l-a contactat şi l-a rugat să continue tradiţia deja instituită, aceea ca ICR să finanţeze premiul pentru cartea anului 2013.

“Am fost de acord cu acest lucru şi am supus, evident, aprobării Comitetului Director, pentru că nu iau eu deciziile de unul singur, tocmai ca să nu întrerup o tradiţie deja existentă, înainte de a se cunoaşte numele câştigătorului premiului respectiv”, a precizat el.

Lilian Zamfiroiu, a spus că, dacă Dan Sociu a luat decizia de a refuza premiul, este hotărârea acestuia şi el nu doreşte să o comenteze.

“Am comunicat imediat organizatorilor că ICR nu va finanţa, în schimb, un alt premiu. Domnia sa (Dan Mircea Cipariu, n.r.) chiar m-a rugat: «Ştiţi că domnul Sociu refuză, poate sunteţi de acord să finanţaţi premiul pentru tânărul scriitor al anului 2013. Eu am spus nu, pentru că nu vreau să existe în opinia publică impresia că doresc cu orice preţ ca instituţia să fie băgată în seamă. Într-un limbaj mai puţin academic «Poate vreţi dumneavoastră, poate vreţi dumneavoastră…»”, a declarat el.

Zamfiroiu a arătat că a fost surprins de refuzul poetului Andrei Dósa de a primi premiul finaţat de ICR.

“M-a surprins şi pe mine ştirea din această dimineaţă că un alt poet refuză «premiul ICR». Care premiu ICR? În plus, acuzele pe care domnia sa le formulează, iarăşi nu se regăsesc, că nu am finanţat nu ştiu care festival de literatură. Ba da, l-am finanţat. Domnia sa a fost, însuşi, aşa cum bine recunoaşte, beneficiarul unor programe ale ICR”, a subliniat preşedintele institutului.

El a afirmat că situaţia este justificată de documente, pe care biroul de presă al ICR poate să le pună la dispoziţie.

Chestionat dacă, în domeniul cinematografiei, ICR poate să finanţeze filme, Lilian Zamfiroiu a răspuns negativ. “ICR nu are bază legală pentru finanţarea producţiei, în schimb, la nivelul anului 2013, făcând o situaţie a nivelului finanţărilor pe arte, cinematografia românească a beneficiat de suma cea mai mare de finanţare”, a ţinut să precizeze preşedintele ICR.

Preşedintele ICR, Lilian Zamfiroiu, este audiat, miercuri, de membrii Comisiei pentru cultură a Senatului, şedinţă în care acesta prezintă activitatea Institutului de la începutul mandatului său, precum şi proiectele ICR pentru anul 2014.

Cele mai citite

Dezvăluiri făcute de Anne Hathaway. Actrița a fost nevoită să se sărute cu zece bărbați

Experiența actoricească poate aduce cu sine momente neașteptate și provocatoare, iar Anne Hathaway a trăit unul dintre aceste momente la un casting. Actrița a...

Florin Roman(PNL): „ Noul PSD e de fapt vechiul PSD, aceleaşi metehne, ameninţări, şantaj, mizerie”

Deputatul PNL Florin Roman, coordonatorul campaniei partidului pentru alegerile locale, a declarat miercuri, la Târgovişte, că "noul PSD e de fapt vechiul PSD, aceleaşi...

Un rapper iranian a fost condamnat la moarte

Rapper-ul iranian Toomaj Salehi a fost condamnat la moarte astăzi, 24 aprilie 2024. Starul este acuzat că are legătură cu tulburările din Iran din...
Ultima oră
Pe aceeași temă