Folosim cookie-uri pentru a personaliza conținutul și anunțurile, pentru a oferi funcții de rețele sociale și pentru a analiza traficul. De asemenea, le oferim partenerilor de rețele sociale, de publicitate și de analize informații cu privire la modul în care folosiți site-ul nostru. Aceștia le pot combina cu alte informații oferite de dvs. sau culese în urma folosirii serviciilor lor. În cazul în care alegeți să continuați să utilizați website-ul nostru, sunteți de acord cu utilizarea modulelor noastre cookie.

Vasile Paraschiv pierde definitiv banii primiti ca daune pentru tortura din perioada comunista

Instanta suprema a respins irevocabil, recursul declarat de luptatatorul anticomunist Vasile Paraschiv, impotriva deciziei instantei inferioare, ce a decis sa nu-i dea niciun ban drept dauna pentru tortura la care a fost supus inainte de 1989, ...

Share

Rl online 0 comentarii

27.01.2010 - 00:00
Instanta suprema a respins irevocabil, recursul declarat de luptatatorul anticomunist Vasile Paraschiv, impotriva deciziei instantei inferioare, ce a decis sa nu-i dea niciun ban drept dauna pentru tortura la care a fost supus inainte de 1989, desi Tribunalul Bucuresti ii acordase 300.000 de euro, potrivit Newsin.

Vasile Paraschiv a castigat initial, pe 28 noiembrie 2008, la Tribunalul Bucuresi, suma de 300.000 de euro cu titlul de despagubiri morale, dar a pierdut la Curtea de Apel Bucuresti, instanta care a respins apelul facut de Vasile Paraschiv si l-a admis pe cel al statului roman. Actiunea formulata de Paraschiv impotriva statului roman a fost respinsa de Curtea de Apel Bucuresti ca prescrisa, in data de 18 iunie 2009, avocata disidentului, Liliana Poienaru, spunand la acel moment ca magistratii au luat aceasta decizie pentru ca Paraschiv ar fi trebuit sa dea in judecata statul roman imediat dupa Revolutia din 1989.

Vasile Paraschiv ceruse instantei, initial, suma de 30.000.000 de euro pentru persecutiile din regimul comunist. Vasile Paraschiv a sustinut, in motivele de apel, ca suma de 300.000 de euro stabilita de instanta de fond "nu este nici rezonabila si nici nu respecta raportul intre gravitatea faptelor si suferintele morale". "Este adevarat ca prejudiciul moral nu poate fi cuantificat, dar si suma acordata este insuficienta (…). 0,00275 eurocenti/minut, atat valoreaza suferintele, demnitatea si onorarea mea in acceptiunea instantei de fond", precizeaza Vasile Paraschiv in motivele de apel.

Magistratii Tribunalului Bucuresti au considerat, insa, ca suma de 300.000 de euro acordata de statul roman disidentului Vasile Paraschiv cu titlul de daune morale este rezonabila, se arata in motivarea acestora. Disidentul Vasile Paraschiv a primit 300.000 de euro si "nu 30 de milioane de euro asa cum a cerut", pentru ca despagubirile morale "trebuie sa fie rezonabile", desi i-au fost incalcate, in timpul regimului comunist, mai multe drepturi fundamentale prevazute in Constitutia din 1965, potrivit magistratilor Tribunalului Bucuresti (TB).

TB retine ca lui Vasile Paraschiv i s-au incalcat mai multe drepturi fundamentale si a suferit un prejudiciu prin "suferinta fizica si morala produsa de internari obligatorii, violarea locuintei, a corespundentei, limitarea liberei circulatii". Magistratii au mai aratat, in motivarea sentintei, ca Vasile Paraschiv "s-a bucurat de o reparatie morala in perioada ulterioara Revolutiei din 1989" prin primirea unor distinctii, recunoasterea calitatii de luptator in rezistenta anticomunista, aparitia in manualele de istorie si in enciclopedia de istorie si prin numeroasele articole si emisiuni televizate despre "curajul manifestat in lupta impotriva comunismului". "Ceea ce nu a primit, pana in prezent, reclamantul (n.n. Vasile Paraschiv) a fost o reparatie morala pecuniara, pentru suferinta morala indurata in perioada 1968-1989 desi, astfel cum rezulta din probatoriu, s-a recunoscut in mod oficial ca acesta a fost persecutat pe criterii politice", apreciaza Tribunalul Bucuresti in motivarea sentintei prin care Vasile Paraschiv trebuie sa primeasca de la statul roman 300.000 de euro pentru suferintele indurate in perioada comunista.

Pe de alta parte, magistratii arata ca suma ceruta de Vasile Paraschiv ca despagubire morala, respectiv 30.000.000 de euro nu este rezonabila, desi apreciaza ca "prejudicial moral nu poate fi cuantificat". Instanta sustine insa ca suma de 300.000 de euro acordata cu titlul de despagubiri morale "respecta raportul dintre gravitatea faptelor ilicite savarsite de stat si suferintele morale produse" lui Vasile Paraschiv.

"Este evident ca ele (n. r. despagubirile) se presupun prin aproximare, in lipsa unor criterii obiective, dar tribunalul are in vedere atat reparatia morala oferita de societate dupa Revolutia din decembrie 1989, cadrul istoric in care au fost savarsite, fiind de notorietate modul in care erau tratati toti cetatenii in perioada de referinta (nn. 1968-1989) invocata de reclamant, numarul mare de condamnari la ani grei de puscarie, munca de canal, disparitiile misterioase, etc, iar pentru estimare si cantitatea de servicii si bunuri care pot fi achizitionate cu suma oferita drept compensatie", arata magistratii in motivarea sentintei din 28 noiembrie 2008.

Vasile Paraschiv este cunoscut ca important luptator anticomunist, fiind prima persoana care a incercat crearea unui sindicat liber al muncitorilor din Romania in regimul comunist, dar si autor al mai multor carti despre regimul comunist.

Citește totul despre:

Comentarii

loading...