10 C
București
marți, 23 aprilie 2024
AcasăSpecialUPDATE DE CE a fost audiat Sorin Blejnar la DIICOT

UPDATE DE CE a fost audiat Sorin Blejnar la DIICOT

UPDATE

Fostul preşedinte ANAF a declarat la ieşirea de la DIICOT că a fost audiat de anchetatori în calitate de martor în dosarul mega reţelei de evaziune fiscală în care este implicat senatorul PSD Cezar Măgureanu.

“Am dat o declaraţie de martor în dosarul senatorului Măgureanu şi am explicat condiţiile în care l-am primit în audienţă pe senatorul Măgureanu. M-am întâlnit şi cu fiica acestuia. Ambii reclamau că firmele lor sunt supuse unor controale repetate din partea ANAF şi a instituţiilor subordonate ANAF. Ulterior, s-au primit documente de la firmele domnului Găzdac care au fost date în lucru. Toată procedura a fost una perfect legală”, a declarat Sorin Blejnar.

Fostul preşedinte al ANAF, Sorin Blejnar, este aşteptat vineri, 27 iulie, la DIICOT pentru a le da mai multe explicaţii procurorilor în dosarul în care aceştia au destrucurat reţeaua de evaziune fiscală din care făceau parte interlopul giurgiuvean Octavian Grecu, zis “Butoane” senatorul PSD Cezar Măgureanu, familia acestuia din urmă, oameni de afaceri şi doi directori din ANAF.

Numele lui Sorin Blejnar apare în dosar în mai multe locuri, însă referirile la acesta nu par a fi compromiţătoare pentru fostul preşedinte al ANAF, din acest motiv el urmând să fie audiat vineri în calitate de martor, au declarat pentru RL surse judiciare. 

Astfel, senatorul Cezar Măgureanu, căruia procuorii i-au impus interdicţia de a părăsi ţara, face mai multe referiri la Blejnar în unele discuţii care i-au fost intercetate de anchetatori anul trecut, susţinând în acele discuţii că va merge la preşedintele ANAF pentru a încerca să oprească controlalele făcute fisc la firmele ginerelui său.

De asemenea, în dosar a fost audiată ca martor şi directoarea Direcţiei de Finanţe Giurgiu care le-a declarat procurorilor DIICOT că a fost chemată de Sorin Blejnar la o discuţie unde a fost întrebată despre controalele făcute la firmele controlate de ginerele senatorului Măgureanu, Sorin Găzdac. Şefa Finanţelor de la Giurgiu le-a spus însă clar procurorilor că preşedintele ANAF nu i-a cerut să stopeze sau să încerce să muşamalizeze rezultatele controlului mai ales că ea i-a spus lui Blejnar că la acel moment existau suspiciuni că firmele fac achiziţii de produse intracomunitare fără plata TVA. 

De altfel, din discuţiile interceptate de procurori şi redate în referatul cu propunere de arestare preventivă reiese că senatorul Măgureanu ar fi încercat să intervină la oficiali ai statului mai mari “în grad” decât şeful ANAF, cum ar fi deputatul PDL Alin Popoviciu şi chiar fostul ministru al Finanţelor, Gheorghe Ialomiţianu. 

Dacă referirile la fostul ministru Ialomiţianu sunt indirecte şi aparţin strict senatorului Măgureanu, deputatul Popoviciu a fost interceptat de anchetatori purtând o discuţie cu ginerele parlamentarului care atunci era membru UNPR. Din acea convorbirea din 5 martie 2012 rezultă că deputatul PDL Popoviciu ar fi acceptat să încerce să poarte o discuţie cu factori înalţi de decizie pentru a-l ajuta pe senatorul Cezar Măgureanu. 

Redăm discuţia

Găzdac Sorin: Păi, şi atunci, când să vă sun eu?

Popoviciu Alin: Săptămâna viitoare ma întâlnesc.

Găzdac Sorin: Săptămâna viitoare să vă sun? Da?

Popoviciu Alin: Da. Bine ? …

La capătul a două şedinţe de judecată maraton care au început în seara zilei de 25 iulie şi s-au terminat a doua zi de dimineaţă, Tribunalul Bucureşti a admis propunerea procurorilor DIICOT şi a dispus emiterea unor mandate de arestare pe numele a 40 de persoane. Printre cei ajunşi după gratii se află interlopul Butoane, ginerele senatorului PSD Măgureanu, Sorin Găzdac dar şi cei doi directori ai ANAF – Nicuşor Drăgan şi Dan Stroe.

Cele mai citite

Renunțarea la candidatul unic PSD-PNL poate declanșa criza politică. Luptele electorale din interiorul Coaliției pot afecta Guvernul

Președintele Klaus Iohannis, aflat acum în Coreea de Sud, pare să fie îngrijorat de modul cum va evolua relația PSD - PNL după ce...

Aerisirea în baie și reguli generale pentru a funcționa optim

Umiditatea excesivă din baie poate dăuna atmosferei generale, dar și nivelului de confort resimțit. Așadar, aerisirea corespunzătoare este obligatorie - atât pentru a asigura...

Apple va organiza un eveniment în luna mai a anului 2024. Ce pregătește compania

Apple va organiza un eveniment pe 7 mai, a anunțat marți compania, în contextul în care există informații potrivit cărora luna viitoare va lansa...
Ultima oră
Pe aceeași temă