14.3 C
București
vineri, 29 martie 2024
AcasăSpecialUPDATE. Ponta cedează la Bruxelles: Referendumul va fi organizat conform deciziei Curţii...

UPDATE. Ponta cedează la Bruxelles: Referendumul va fi organizat conform deciziei Curţii Constituţionale. Comisia Europeană va monitoriza referendumul, anunţă liderul Socialiştilor europeni

UPDATE. Referendumul pentru demiterea preşedintelui Traian Băsescu va fi monitorizat de către Comisia Europeană, pentru a elimina suspiciunile printr-o evaluare obiectivă, a anunţat, la Bruxelles, liderul Partidului Socialiştilor Europeni (PES), Serghei Stanişev, după întâlnirea cu premierul Victor Ponta, transmite Mediafax.

Premierul Victor Ponta a declarat, miercuri seară, în cadrul unei conferinţe de presă susţinute la Bruxelles, alături de Preşedintele Parlamentului European, Martin Schulz, că se va respecta decizia Curţii Constituţionale cu privire la organizarea referendumului de demitere a preşedintelui Traian Băsescu.

Preşedintele Parlamentului European Martin Schulz a criticat modificarea Constituţiei prin OUG şi l-a informat pe Victor Ponta că trebuie respectate normele europene. De asemenea, Martin Schulz a spus că evenimentele din România vor fi analizate de Comisia Europeană.

“Constituţia nu trebuie modificată prin ordonanţă de urgenţă. Premierul Ponta mi-a explicat cum este legea la el în ţară, că se apelează la aceste ordonanţe de urgenţă. Decizia CC legată de referendumul de pe 29 iulie spune clar că trebuie 50%+1 din cei înscrişi pe liste pentru a fi validat. Parlamentul nu vrea să valideze această decizie a CC dar domnul Ponta a cerut o întrunire de urgenţă pentru ca totul să fie în concordanţă. Ca preşedinte al Comisiei Europene l-am informat pe domnul Ponta că trebuie respectate normele europene.  Comisia va analiza dacă ceea ce se întâmplă în România respectă regulile Uniunii”.

Premierul Victor Ponta l-a asigurat pe Schulz că USL va respecta decizia Curţii Constiuţionale cu privire la referendum. Astfel, referendumul va fi validat numai dacă se vor prezenta la vot 50%+1 din persoanele de pe listele de vot.

“Sunt foarte mulţumit de discuţiile pe care le-am avut cu preşedintele Parlamentului European. I-am asigurat pe partenerii noştri din Europa că România nu este o ţară care încalcă legile. Decizia Curţii a fost făcută publică ieri, procedura suspendării preşedintelui de către Parlament este constituţională. Aceeaşi Curte a decis ca pe 29 iulie, referendumul să fie organizat a.î. proporul să decidă dacă preşedintele va pleca sau va rămâne. Guvernul va organiza referendumul într-un mod obiectiv şi vom ţine cont de decizia Curţii Constituţionale. Voi face toţi paşii de care este nevoie pentru ca totul să fie constituţional şi să nu existe nicio îndoială în privinţa legalităţii referendumului. Vom demonstra că România respectă standardele europene.

 

Cele mai citite

Explozie la Rafinăria Petromidia! Autoritățile au activat Planul Roșu de Intervenție

O explozie s-a produs, vineri, la Rafinăria Petromidia, iar autorităţile au activat Planul Roşu de Intervenţie. Potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) „Dobrogea”, explozia...

Mesajul premierului Marcel Ciolacu, la 20 de ani de la aderarea României la NATO

În cei 20 de ani de apartenenţă la NATO, România a devenit un pilon important şi şi-a consolidat poziţia în interiorul alianţei, respectându-şi angajamentele...

Captive ideologiei, euroelitele nu sesizează declinul capitalismului

Revoluţia franceză a desfiinţat latifundiile feudale, în folosul unităților de producție burgheze. Comuniștii au distrus proprietatea privată pentru a crea omul nou, eliberat de...
Ultima oră
Pe aceeași temă