4.9 C
București
vineri, 19 aprilie 2024
AcasăSpecialUPDATE. Camera Deputaţilor a respins reintroducerea SUSPENDĂRII judecării dosarelor cât timp CCR...

UPDATE. Camera Deputaţilor a respins reintroducerea SUSPENDĂRII judecării dosarelor cât timp CCR decide asupra excepţiilor de neconstituţionalitate

UPDATE: Camerei Deputaţilor a respins, marţi, propunerea de modificare a legii care prevedea suspendarea judecării unei cauze până când CCR se pronunţă asupra neconsituţionalităţii, transmite Mediafax.

Deputaţii au respins propunerea cu 264 de voturi “pentru”, 22 de voturi “împotrivă” şi 6 abţineri.

Proiectul, depus în 18 noiembrie 2013, a fost iniţiat de 12 parlamentari: Mate Andras Levente (UDMR), Ioan Adam (PSD), Marko Attila (UDMR), Marian Neacşu (PSD), Sorin Stragea (PSD), Marton Arpad (UDMR), Sereş Deneş (UDMR), Vasile Varga (PNL), Luminiţa Adam (PPDD), Maria Dragomir (PPDD), Niculina Mocioi (PPDD), Mircea Grosaru (minorităţi).

Unul dintre iniţiatori, Vasile Varga (PNL) a anunţat în plen că îşi retrage semnătura de pe acest proiect, însă Valeriu Zgonea a arătat că procedural nu poate face acest lucru.

Preşedintele Comisiei juridice, Bogdan Ciucă, a precizat că acest proiect are raport de respingere din partea comisiei, iar la 1 februarie este termenul limită de adoptare şi a fost introdus pe ordinea de zi de marţi, deoarece exista riscul ca proiectul să fie adoptat tacit.

Ofensiva parlamentarilor împotriva instituţiilor care luptă contra corupţiei, a criminalităţii organizate continuă: ei vor reintroducerea suspendării judecării dosarelor penale pe perioada în care Curtea Constituţională decide asupra excepţiilor de neconstituţionalitate. Pe astfel de excepţii, judecarea penalilor poate fi suspendată chiar ani de zile.

Iniţiativa aparţine mai multor parlamentari  USL, PPDD şi UDMR şi a apărut la două zile după ce în Camera Deputaţilor s-au votat modificările la Codul Penal prin care aleşii noştri devin superimuni, putând să se îmbogăţească fără a fi anchetaţi şi  condamnaţi la puşcărie. Pe deasupra, averea lor, chiar dacă e dobândită nelegal, rămâne neatinsă.

Comisia juridică a dat aviz negativ, dar astăzi se va da votul în plen pentru această iniţiativă legislativă, opera a doi parlamentari UDMR ( Mate Andras -cu dosar penal- şi Marton Arpad).

Iniţiativa a fost semnată de  Adam Ioan, Neacşu Marian, Stragea Sorin Constantin-PSD; Varga Vasile-PNL; Adam Luminiţa-Pachel, Dragomir Maria, Mocioi Niculina-PP-DD;  Erdei Dolóczki István, Markó Attila-Gabor, Márton Árpád-Francisc, Máté András-Levente, Seres Dénes-UDMR, şi de la minorităţi Grosaru Mircea de la minorităţi.

Citeşte şi: Deputaţii votează, în regim de URGENŢĂ, Legea amnistiei şi graţierii, care îi scapă de dosare pe toţi corupţii

Articolul pe care vor acum deputaţii să-l voteze  este : „Pe perioada judecării excepţiei de neconstituţionalitate, judecarea cauzei se suspendă”, 

Acest text de lege a mai fost în vigoare, dar a fost eliminat în 2010 deoarece împiedica, tergiversa judecarea dosarelor penale până la termenul de prescripţie.

Există tertipuri prin care într-un dosar penal al unui demnitar se ridica o excepţie, se suspenda judecarea dosarului timp de mai multe luni, după care nici nu se relua judecarea dosarului că se ridica o altă excepţie de neconstituţionalitate şi se suspenda , din nou, judecarea dosarului timp de un an. Din această cauza judecarea unui dosar putea dura si 10-15 ani până se constata prescrierea.

La această prevedere se mai adaugă chichiţa avocăţească a amânărilor consecutive , tot pe ani de zile. Avem astfel de exemple cum ar fi dosarele penale ale liderilor PSD Marian Oprişan sau Miron Mitrea.

Această nouă măsură pe care şi-o iau parlamentarii ca să nu răspundă în faţa legii şi  să nu intre în puşcărie se adaugă modificărilor la Codul Penal de marţea trecută (supranumită marţea neagră) prin care si-au acordat superimunitate pentru infracţiuni legate de serviciu precum  actele administrative (contracte de achiziţii publice, angajări) emise de parlamentari, miniştri, primari, preşedinţi de consilii judeţene, alte categorii, luare de mită, abuz în serviciu etc. Sub masca scoaterii din categoria funcţionarilor publici, aleşii noştri NU mai răspund nici pentru conflict de interese. Adică, pot da contracte propriilor firme sau firmelor de familie, la ce valoare vor ei fără să poată fi anchetaţi.

Cele mai citite

Nicușor a lansat cel mai mare fake-news de campanie

Nicușor Dan a rostogolit cea mai mare minciună din actuala campanie electorală. Presa neomarxistă s-a grăbit să preia anunțul echipei sale, potrivit căruia Agenția...

Nicușor a lansat cel mai mare fake-news de campanie

Nicușor Dan a rostogolit cea mai mare minciună din actuala campanie electorală. Presa neomarxistă s-a grăbit să preia anunțul echipei sale, potrivit căruia Agenția...

Urzicile: Delicii Verzi Pline de Nutrienți și Beneficii pentru Sănătate

Urzicile, deși adesea evitate din cauza proprietăților lor iritante la contactul cu pielea, sunt o sursă valoroasă de nutrienți și au numeroase beneficii pentru...
Ultima oră
Pe aceeași temă