18.8 C
București
miercuri, 17 aprilie 2024
AcasăSpecialUE va plăti pentru extinderea liniei 5 a metroului din Bucureşti

UE va plăti pentru extinderea liniei 5 a metroului din Bucureşti

Comisia Europeană a aprobat, marţi, finanţarea de 251,8 milioane de euro din Fondul de coeziune, care vor fi investite în extinderea liniei 5 de metrou din Bucureşti, potrivit Mediafax.

"Datorită Uniunii Europene, Bucureştiul va dispune de o reţea de metrou modernă. Acest lucru va avea un impact pozitiv asupra calităţii aerului din oraş, companiilor locale, turismului şi, bineînţeles, asupra locuitorilor din cartierele ce vor fi astfel deservite", a declarat comisarul european pentru politică regională, Corina Creţu.

Odată lucrările terminate, noua secţiune va lega vestul oraşului de centru, de la Râul Doamnei la staţia Eroilor, unde se face conexiunea cu liniile 1 şi 3. Aceasta va avea o lungime de 7 km, cu 10 noi staţii şi un depou.

De noua secţiune vor beneficia peste 64 de mii de bucureşteni, care vor realiza deplasarea între cele două puncte din oraş în mai puţin de un sfert de oră. Finalizarea lucrărilor e prevăzută pentru luna iunie 2018.

Linia M5 a Metroului din Bucureşti este o magistrală în construcţie, planificată de Metrorex pentru a deservi locuitorii cartierelor Drumul Taberei şi Piata Iancului. Aceasta va avea ca staţii finale Ghencea, în cartierul Drumul Taberei şi staţia Antilopa, în cartierul Pantelimon.

Magistrala 5 va fi realizată în 3 etape şi nu 2, cât era iniţial: tronsonul Râul Doamnei – Eroilor 2 în prima etapă de execuţie şi Eroilor 2 – Piaţa Iancului, în etapa a doua. Planul este ca lucrările la această magistrală să se încheie în anul 2018. Şi etapa a treia va fi tronsonul Piaţa Iancului – Pantelimon, care o să fie gata abia în anul 2030, din cauză că circulă linii de tramvai RATB pe tronsonul planificat, ceea ce îngreunează construcţia.

Primaria a decis ca proiectul să nu mai lege Drumul Taberei de Pantelimon, ci să se oprească la Piaţa Iancului, din cauza că câteva linii de tramvai RATB circulă între Piaţa Iancului şi Pantelimon. (sursa Wikipedia)

Cele mai citite

Iohannis la Consiliul European, azi și mâine. Situația din Orientul Mijlociu, pe agendă

Preşedintele Klaus Iohannis va participa, astăzi şi mâine, la reuniunea extraordinară a Consiliului European care va avea loc la Bruxelles.Şeful statului va participa, de...

Jens Stoltenberg: România are un rol esențial în apărarea flancului estic al NATO

România este esențială pentru apărarea flancului estic al NATO, a spus Jens Stoltenberg, șeful NATO, după discuția avută marți cu președintele Klaus Iohannis, potrivit...

BEC a respins candidaturile Partidului Diaspora Unită și a independentului Paul Octavian Jurma

Biroul Electoral Central(BEC) a respins, marţi, lista candidaturilor propuse de Partidul Diaspora Unită la alegerile pentru membrii din România în Parlamentul European din anul...
Ultima oră
Pe aceeași temă