STEAGUL SECUIESC a fost arborat pe PARLAMENTUL Ungariei. Vezi REACŢIA Ministerului de Externe

UPDATE. Ministerul Afacerilor Externe ia notă cu "profund regret" de faptul că "autorităţile ungare continuă gesturile simbolice de natură să provoace opinia publică românească", se arată într-un ...

Share

Rl online 0 comentarii

15.02.2013 - 16:53

UPDATE. Ministerul Afacerilor Externe ia notă cu "profund regret" de faptul că "autorităţile ungare continuă gesturile simbolice de natură să provoace opinia publică românească", se arată într-un comunicat al instituţiei, citat de Mediafax.

MAE arată că "această conduită contravine celor convenite în cadrul discuţiilor recente dintre cei doi miniştri ai afacerilor externe ai României şi respectiv, Ungariei".

-----

Steagul secuiesc a fost arborat, vineri, pe Parlamentul Ungariei, ca "simbol al solidarităţii naţionale", informează MTI, citat de Mediafax.

Preşedintele Parlamentului ungar, Laszlo Kover, a iniţiat ceremonia de arborare a drapelului cu ocazia sesiunii plenare a deputaţilor de etnie maghiară din Bazinul Carpatic.

Citeşte şi Scandalul steagurilor. Ungaria AMENINŢĂ România cu măsuri diplomatice. Vezi REACŢIA lui Băsescu

Vicepremierul Zsolt Semjen a declarat că folosirea simbolurilor etnice ale oricărei comunităţi constituie un drept fundamental al omului, mulţumind tuturor oraşelor ungare care au arborat steagul secuiesc.

Referindu-se la recenta dispută dintre Ungaria şi România privind arborarea drapelului secuiesc, Semjen a subliniat că Budapesta "nu a dorit amplificarea tensiunilor cu România".

Citeşte şi Ambasadorul Ungariei: Faceţi OFICIAL Ţinutul Secuiesc! MAE ar putea cere RETRAGEREA diplomatului

Citește totul despre:

Comentarii