10 C
București
miercuri, 17 aprilie 2024
AcasăSpecialSesizare oficială adresată premierului de către europarlamentarul Monica Macovei

Sesizare oficială adresată premierului de către europarlamentarul Monica Macovei

Europarlamentarul Monica Macovei i-a adresat miercuri o solicitare oficială premierului Dacian Cioloş să verifice condiţiile în care sunt tratați de instituțiile statului răniții de la Revoluție.

Macovei scrie pe blogul personal că "Toți trebuie să recunoaștem și să respectăm meritele celor raniți și ale familiilor care au suferit pierderi la Revoluție, pentru că sacrificiul lor ne-a adus libertatea. De aceea, trebuie să fim atenți la modul în care sunt tratați de instituțiile statului toți cei care au fost răniți în Revoluție".

Europarlamentarul român îşi argumentează demersul prin faptul că există suspiciuni cu privire la felul intenționat necuviincios și “dictatorial” în care sunt tratați răniții din Revoluția română de către institutiile statului, conform memoriului pe care l-a primit de la Corina Untilă, Președinta Asociației 17 Decembrie 1989 a Răniților și Familiilor Îndoliate de la Timișoara și pe baza sesizării apărute în ziarul Ziua de Vest din data de 21 decembrie 2015.

Monica Macovei anunţă că: "Am depus astăzi un memoriu la Guvern, în care îi cer prim-ministrului Dacian Cioloș să trimită Corpul de Control la Institutul Național de Expertiză Medicală și Recuperare a Capacității de Muncă, aflat în subordinea Casei Naționale de Pensii Publice, pentru a verifica modul în care sunt tratați și situația cu care se confruntă unii din răniții invalizi nerevizuibili de la Revoluție. Memoriul este adresat și ministrului Muncii, Claudia Costea. Memoriul depus se bazează pe sesizările pe care mi le-a transmis doamna Corina Untilă, Președinta Asociației 17 Decembrie 1989 a Răniților și Familiilor Îndoliate de la Timișoara".

În finalul sesizării oficiale, Macovei afirmă că împărtășeşte preocuparea legiuitorilor de a elimina impostorii ce abuzează în mod nedemn de privilegiile acordate revoluționarilor, "dar aceste măsuri nu trebuie să afecteze negativ victimele reale ale Revoluției române, asa cum sunt membrii Asociației 17 Decembrie 1989 a Răniților și Familiilor Îndoliate de la Timișoara, toți supuși la același tratament de către INEMRCM. România trebuie să recunoască și să respecte meritele celor raniți și ale familiilor care au suferit pierderi la Revoluție, căci sacrificiul lor ne-a adus libertatea".

Cele mai citite

Elevi de la Colegiul de Informatică din București au câștigat Marele Premiu la concursul internațional NASA

O echipă formată din elevi de la Colegiul Național de Informatică „Tudor Vianu” din București a câștigat Marele Premiu la Concursul Internațional „National Space Society”. În...

Ciolacu s-a întâlnit cu românii din Qatar: “Sunt ferm convins că în Qatar câștigați mult mai bine”

Premierul Marcel Ciolacu, aflat în fruntea unei delegații guvernamentale în Qatar, s-a întâlnit cu reprezentanți ai comunității de români care trăiește în această țară...

Asigurări de sănătate: despăgubirile cresc cu 27% în 2023, potrivit UNSAR

Românii au accesat anul trecut, în baza asigurărilor voluntare de sănătate, servicii medicale în valoare de 458 milioane lei. Cifra este în creștere cu...
Ultima oră
Pe aceeași temă