21.4 C
București
vineri, 29 martie 2024
AcasăSpecialSecretul întunecat al lui Dan Voiculescu. Motivul real pentru care a demisionat...

Secretul întunecat al lui Dan Voiculescu. Motivul real pentru care a demisionat “Felix” de la Senat

Senatorul Dan Voiculescu şi-a dat luni, 25 iunie, demisia din funcţia senator pentru a mai prelungi procesul penal în care este judecat pentru fapte de corupţie după ce a fost trimis în judecată de procurorii DNA, au declarat pentru RL surse judiciare.

Oficial, fondatorul Partidului Conservator a invocat faptul că nu i-ar fi fost promovat un proiect legislativ pentru triplarea pedepselor date în cazurile de evaziune fiscală.

Surse judiciare au arătat, însă, că plecarea acestuia are ca principală consecinţă tergiversarea procesului în care este implicat, ca urmare a faptului că după demisie dosarul se va muta la altă instanţă, iar aceasta va avea nevoie de timp pentru a analiza întregul dosar. 

În acest moment, pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie se află un dosar penal în care Dan Voiculescu este judecat, în contextul privatizării Institutului de Cercetări Alimentare (ICA), pentru folosirea de către o persoană care îndeplineşte o funcţie de conducere într-un partid a influenţei şi autorităţii date de această calitate în scopul de a obţine bani, bunuri sau alte foloase necuvenite şi spălare de bani, ambele în formă continuată.

DNA a finalizat urmărirea penală în anul 2008, prima instanţă sesizată cu judecarea cauzei penale fiind Tribunalul Bucureşti, potrivit datelor de pe pna.ro.

În 2009, odată cu câştigarea de către Dan Voiculescu a mandatului de senator, cauza a fost mutată la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, ca urmare a faptului că doar instanţa supremă are competenţă în a judeca dosare penale cu parlamentari.

Ce câştigă şi de ce avea emoţii

Dacă dosarul revine la Tribunalul Bucureşti, lucru aproape sigur în actualul context, Dan Voiculescu mai câştigă şi o altă cale de atac împotriva unei eventuale sentinţe de condamnare a sa.

Astfel, acum, după prima decizie a Completului de trei judecători de la instanţa supremă, Dan Voiculescu putea face doar recurs. Recurs care urma să fie soluţionat de Completul de 5 judecători la Curtea Supremă, la fel ca în cazul Adrian Năstase.

Dacă dosarul său va fi soluţionat în primă fază de Tribunalul Bucureşti, el va putea face apel împotriva hotărârii date în această instanţă la Curtea de Apel Bucureşti, iar ulterior va putea face recurs la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

„În acest moment, cauza este aproape de pronunţarea verdictului în primă instanţă. Prin această problemă de competenţă, Dan Voiculescu câştigă aproape sigur aproape doi ani, pentru că e nevoie ca magistratul de la tribunal să studieze dosarul său de la zero, în plus mai e o cale atac”, au explicat surse judiciare pentru RL.

Potrivit aceloraşi surse, Voiculescu avea serioase emoţii în ceea ce priveşte verdictul în cazul său, după ce expertiza dispusă de Curtea Supremă la dosar nu i-a ieşit deloc favorabilă. În esenţă, expertiza arăta ca societatea lui Dan Voiculescu a cumpărat cu 100.000 dolari ceea ce valora aproape patru milioane dolari. În plus, dacă la Tribunal şi Curtea de Apel Bucureşti procesul se lungeşte, există riscul ajungerii la prescripţia răspunderii penale.

Cazuri similare

Sursele RL au arătat că practica Înaltei Curţi este constantă în a retrimite dosarul la o instanţă inferioară când inculpatul îşi pierde calitatea care atrage competenţa instanţei supreme.

Unul dintre exemple este dosarul în care a fost condamnat definitive, la şapte ani de închisoare cu executare, fostul ministru al Agriculturii din partea PNŢCD, Ioan Avram Mureşan. Deschis în 2003, dosarul a fost plimbat mulţi ani între Tribunalul Bucureşti şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în funcţie de calităţile avute de fostul demnitar.

De asemenea, dosarul fostului deputat PNL de Maramureş, Ioan Hoban, a fost trimis de Curtea Supremă la o instanţă din Maramureş după ce acesta a pierdut calitatea de parlamentar.

Un alt exemplu este cel al lui George Copos. În cazul său, unul din dosarele Loteria a fost trimis de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la o altă instanţă din Bucureşti după ce patronul echipei Rapid Bucureşti şi-a pierdut calitatea de senator.

Cele mai citite

Surpriză la turneul de la Miami! Carlos Alcaraz, eliminat în „sferturi”

Carlos Alcaraz a fost eliminat în sferturile de finală ale turneului ATP Masters 1.000 de la Miami, după ce a fost învins de bulgarul...

Deca, vizită în Sibiu. Agenda ministrului Educației

Ministrul Educației, Ligia Deca, efectuează astăzi o vizită în județul Sibiu. Vizita include participarea la *Gala performanței învățământului preuniversitar din Sibiu, vizitarea a două școli...

Captive ideologiei, euroelitele nu sesizează declinul capitalismului

Revoluţia franceză a desfiinţat latifundiile feudale, în folosul unităților de producție burgheze. Comuniștii au distrus proprietatea privată pentru a crea omul nou, eliberat de...
Ultima oră
Pe aceeași temă