8.6 C
București
joi, 18 aprilie 2024
AcasăSpecialSebastian Ghiţă este obligat să vină joi la poliţie. În caz contrar,...

Sebastian Ghiţă este obligat să vină joi la poliţie. În caz contrar, ar fi prima încălcare a controlului judiciar

Sebastian Ghiţă trebuie, potrivit obligaţiilor impuse de instanţă, să se prezinte joi, la poliţia Prahova, în caz contrar fiind prima încălcare a măsurilor preventive de la momentul dispariţiei, în dosarul “Ponta-Blair”, unde a fost citat de DNA, neexistând măsura controlului judiciar, aminteşte Mediafax.

Dintre dosarele penale în care este judecat şi urmărit penal, Sebastian Ghiţă mai are control judiciar doar în ancheta în care este acuzat alături de foştii şefi ai Parchetului Curţii de Apel Ploieşti, Aurelian Mihăilă şi Liviu Tudose, fostul şef al Direcţiei Generale Anticorupţie Prahova, Constantin Isps, şi Viorel Dosarul, fost şef al Poliţiei Judeţene Prahova, anchetă ce se află acum pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi în care, marţi, a fost menţinută, prin decizie definitivă a completului de cinci judecători, măsura preventivă.

Potrivit prevederilor măsurii preventive, fostul deputat are interdicţie de a părăsi teritoriul României şi trebuie să se prezinte săptămânal la sediul IPJ Prahova pentru a semna, conform procedurilor, în cadrul controlului judiciar.

Potrivit unui comunicat al Poliţiei Române, remis după presupusa dispariţie a fostului deputat, acesta a fost la sediul poliţiei ultima dată pe 19 decembrie.

Conform orarului stabilit de poliţişti, Sebastian Ghiţă mai trebuie să se prezinte, pentru a semna controlul judiciar, abia joi, 29 decembrie, până la această dată nefiind alte obligaţii impuse de măsura preventivă pe care fostul deputat ar fi trebuit să le respecte.


Polițiștii întrebau pe la pensiunile turistice din comuna suceveană Vama dacă mogului IT nu fusese cazat prin Obcinile Bucovinei. Proprietarii de pensiuni din zona vizată de căutări au răspuns negativ. Reporterii RL au obţinut detalii.


Omul de afaceri este căutat însă în baza unui mandat de aducere emis, pe 21 decembrie, de DNA Ploieşti după ce nu s-a prezentat la sediul instituţiei pentru audieri în dosarul “Ponta-Blair”, dosar în care şi el este urmărit penal, dar în care nu are vreo măsură preventivă impusă. Sebastian Ghiţă nu s-a prezentat la momentul citării în dosarul “Ponta-Blair”, dar au mers avocaţii la sediul instituţiei, aceştia neputând oferi informaţii despre locul în care s-ar putea afla bărbatul.

Potrivit procedurii, pe baza mandatului de aducere emis de DNA, poliţiştii l-au căutat pe Sebastian Ghiţă la locuinţa sa din Ploieşti, dar şi în alte locuri pe care acesta le frecventa, însă nu l-au găsit, iar pe 22 decembrie au anunţat instanţa supremă că fostul deputat a încălcat termenii controlului judiciar. Marţi, 27 decembrie, instanţa supremă a judecat cererea DNA de schimbare a controlului judiciar cu un mandat de arestare preventivă şi au respins propunerea procurorilor.

“Respinge, ca inadmisibilă, cererea reprezentantului Ministerului Public de înlocuire a măsurii preventive a controlului judiciar pe cauţiune cu măsura arestului preventiv”, comunică judecătorii în decizie.

În sala de judecată, unul dintre cei trei avocaţi ai fostului deputat a susţinut că solicitarea DNA de emitere a mandatului de arestare este nejustificată, invocând, printre altele, faptul că Sebastian Ghiţă a fost citat într-un dosar în care nu avea obligaţia de a se prezenta, putând să fie reprezentat de apărători.

“A fost citat în dosarul «Ponta-Blair», dar acolo nu există nicio măsură preventivă pentru Sebastian Ghiţă. (…)Abia pe 29 decembrie are obligaţia de a se prezenta la Poliţia Judeţeană Prahova.(…) La fel de bine şi eu pot invoca că persoana se află într-un spital sau poate chiar este decedată”, a spus avocatul Bogdan Micu în faţa judecătorilor.


Sebastian Ghiță, căutat fără succes pe întreg teritoriul României, a apărut la postul de televiziune România TV, miercuri la prânz, aparent în direct. El a susținut că procurorii DNA i-ar fi cerut declarații împotriva liderului PSD, Liviu Dragnea. Detalii aici.


Contactat de MEDIAFAX, apărătorul nu a putut da detalii despre locul unde se află fostul parlamentar, precizând însă că a plecat în vacanţă.

“Nu ştiu nimic. Am şi plecat în vacanţă. Nici nu era necesar (să ia legătura -n.r.). Nu am încercat. Nu vreau să comentez mai mult. Vom vedea. Nu ştiu dacă e vorba de o dispariţie, sunt nişte speculaţii. Vom vedea cum stau lucrurile zilele următoare”, a declarat, pentru MEDIAFAX, Bogdan Micu, avocatul lui Sebastian Ghiţă.

Surse judiciare au declarat pentru agenţia de presă MEDIAFAX că dacă Sebastian Ghiţă nu se va prezenta joi, 29 decembrie, la sediul poliţiei pentru măsura controlului judiciar, procurorii DNA vor înainta o nouă propunere de înlocuire cu mandat de arestare preventivă.

Într-un comunicat remis miercuri agenţiei MEDIAFAX, Poliţia Română anunţă că se continuă acţiunile pentru punerea în executare a mandatului de aducere, dar că verificările lor sunt limitate pe motiv că nu au un mandat prin care să îl poată da în urmărire.

“Precizăm că în prezent, Poliţia Română continuă cercetările pentru punerea în executare a mandatului de aducere emis pe numele inculpatului Ghiţă Sebastian, cadrul procedural limitând activităţile, comparativ cu măsurile dispuse în cazurile de dare în urmărire a unei persoane.Totodată, Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră a intensificat verificările la punctele de trecere a frontierei, având în vedere menţinerea interdicţiei de a părăsi teritoriul României faţă de cel în cauză, iar până în prezent, nu au rezultat date care să confirme ieşirea din ţară a persoanei în cauză”, a informat Poliţia Română.

Sebastian Ghiţă era filat de ofiţerii Direcţiei Operaţiuni Speciale (DOS) din data de 19 decembrie, după o dispoziţie a procurorilor DNA. Surse apropiate anchetei au declarat pentru MEDIAFAX că fostul deputat a fost pierdut luni seară, 19 decembrie, de poliţiştii DOS care îl urmăreau pe DN1, în timp ce se îndrepta către casă de la un eveniment al SRI.

De cealaltă parte, Poliţie Română recunoaşte filajul, dar susţine că ordonanţa DNA prin care s-a dispus supravegherea “nu a presupus un control în trafic sau limitarea libertăţii inculpatului”.

Cele mai citite

Cătălin Cîrstoiu declară că a fost la clinica privată pentru a-și ajuta colegii

Cătălin Cîrstoiu, candidatul coaliţiei PSD-PNL pentru funcţia de primar general al Capitalei, a declarat miercuri seara că a fost la clinica privată deţinută de...

Avioane de vânătoare israeliene au lovit ținte ale Hezbollah în estul Libanului

Forțele aeriene israeliene au declarat miercuri că avioanele lor de vânătoare au lovit infrastructura Hezbollah la nord de Baalbek, în estul Libanului, potrivit Reuters,...

Belgia și Cehia vor ca UE să dea noi sancțiuni împotriva influenței Rusiei în viitoarele alegeri europene

Belgia şi Cehia cer ca Uniunea Europeană să adopte noi sancţiuni pentru a contracara influenţa Rusiei în viitoarele alegeri europene, după ce mai multe...
Ultima oră
Pe aceeași temă