Folosim cookie-uri pentru a personaliza conținutul și anunțurile, pentru a oferi funcții de rețele sociale și pentru a analiza traficul. De asemenea, le oferim partenerilor de rețele sociale, de publicitate și de analize informații cu privire la modul în care folosiți site-ul nostru. Aceștia le pot combina cu alte informații oferite de dvs. sau culese în urma folosirii serviciilor lor. În cazul în care alegeți să continuați să utilizați website-ul nostru, sunteți de acord cu utilizarea modulelor noastre cookie.

Se reiau lucrările la Autostrada Transilvania. Secţiunea de drum vizată, de 40 de kilometri, între Ogra şi Câmpia Turzii

Vor fi reluate lucrările la autostrada Transilvania, pe secţiunea Ogra – Câmpia Turzii, în lungime de 40 de kilometri, care face parte din segmentul spre Târgu Mureş, a anunţat azi preşedintele Consiliului ...

Share

Rl online 0 comentarii

09.03.2014 - 13:03

Vor fi reluate lucrările la autostrada Transilvania, pe secţiunea Ogra – Câmpia Turzii, în lungime de 40 de kilometri, care face parte din segmentul spre Târgu Mureş, a anunţat azi preşedintele Consiliului Judeţean Cluj, Horea Uioreanu. A fost semnat, în acest sens, Certificatul de Urbanism, potrivit celor relatate de agenţia Agerpres. "Am semnat cu plăcere şi bucurie acest document, este un prim pas spre continuarea lucrărilor la acest important obiectiv de investiţii. Sper ca beneficiarul Certificatului de Urbanism, în speţă CNADNR, să obţină cât mai repede avizele necesare şi să depună la Consiliul Judeţean Cluj cererea de autorizare a lucrărilor", a spus Horea Uioreanu. Acesta a mai spus că "infrastructura rutieră este esenţială nu doar pentru a facilita drumul locuitorilor din zonă şi al turiştilor spre sudul ţării, ci şi pentru dezvoltarea economică". Lucrările la Autostrada Transilvania, care ar trebui să aibă o lungime de 415 kilometri, au început în 2006. Atunci se credea că autostrada — care reprezenta la acel moment una dintre cele mai mari lucrări de infrastructură rutieră din Europa — va fi finalizată în anul 2012. Până acum au fost finalizaţi doar 55 de kilometri, între localitatea clujeană Gilău şi municipiul Turda, respectiv Câmpia Turzii. Prima secţiune — Gilău — Turda — a fost dată în funcţiune în decembrie 2009, reprezentând un factor esenţial în decongestionarea traficului în Cluj-Napoca.

Citește totul despre:

Comentarii

loading...