6.9 C
București
sâmbătă, 20 aprilie 2024
AcasăSpecialSabin Orcan, despre amendamentele lui Băsescu referitoare la grațiere: Probabil a vorbit...

Sabin Orcan, despre amendamentele lui Băsescu referitoare la grațiere: Probabil a vorbit în nume personal, nu în cel al partidului. Nu cred că va urma un jihad în PMP

Directorul editorial al ziarului România Liberă, Sabin Orcan, consideră că Traian Băsescu a vorbit în nume personal, nu în cel al PMP, atunci când a propus amendamente la Legea grațierii, care ar duce la eliberarea unor categorii de deținuți.

"Probabil a vorbit în nume personal, nu în cel al partidului. Nu cred că va urma un jihad în PMP", a susținut Sabin Orcan, joi seară, la B1 Tv.

Mai mulți reprezentanți ai PMP, printre care Eugen Tomac, Robert Turcescu și Siegfried Mureșan, au declarat că au alte opinii decât Traian Băsescu în chestiunea grațierii. Sabin Orcan a precizat, joi, că are încredere în Eugen Tomac, acesta declarând că  subiectul grațierii nu a fost discutat în PMP.

Sabin Orcan a subliniat pe de altă parte că, chiar în absența unei Legi a grațierii, "instituția clemenței există în România. Grațierea este la latitudinea președintelui României" și a explicat că nu este oportună o "grațiere colectivă".

"Să iasă din pușcărie hoții și violatorii, să facă Hora Unirii?", s-a întrebat, retoric, Sabin Orcan.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă