13.9 C
București
sâmbătă, 20 aprilie 2024
AcasăSpecialRiscă ceva Copos dacă se dovedește plagiatul?

Riscă ceva Copos dacă se dovedește plagiatul?

Președintele Comisiei de Etică a Universității București, Marian Popescu, a anunțat că se va înființa o comisie de experți care va analiza suspiciunea de plagiat în cazul George Copos. Demersul necesită timp și, chiar dacă se va ajunge la un verdict de plagiat, este puțin probabil ca omul de afaceri să revină în închisoare.

Comisia de Etică a Universității București a analizat sesizarea istoricului Cătălin Parfene, care îl acuză de plagiat pe omul de afaceri George Copos, pentru lucrarea „Alianțe matrimoniale în politica principilor români din Țara Românească și Moldova în secolele XIV și XVI” și a ajuns la concluzia că suspiciunile acestuia sunt întemeiate și este nevoia de expertiză pentru a analiza cazul. „Comisia a constatat că examinarea suspiciunii de plagiat cere o expertiză de conținut și nu numai de formă, ca în cazul plagiatului comun, gen copy-paste. Numărul mare de similitudini, de mai multe tipuri, a justificat această decizie.

De aceea, Comisia de Etică va solicita înființarea unei comisii de experți care va examina cele două lucrări din perspectiva suspiciunii de plagiat. Rezultatul expertizei și eventualele sale consecințe vor fi făcute publice’’, se arată în comunicatul universității. Președintele acestei comisii, Marian Popescu, a declarat, pentru RL, că nu poate estima cât va dura până ce experții vor ajunge la o concluzie, întrucât se vor ocupa de caz în timpul lor liber. ‘’Mai întâi trebuie să formez echipa de experți, iar în țară sunt foarte puțini specialiști pe această tematică. Apoi, acești experți vor analiza tezele în timpul lor liber, nu este obligația nimănui să studieze problema. Nu știu cât timp va trece, până vom ajunge la un verdict’’, a spus Popescu.

În solicitarea trimisă oficial Universității București, Cătălin Parfene își motivează suspiciunile. „Am putut să constat că, dincolo de subiectul identic și de același profesor care coordonează ambele lucrări, există o serie de elemente comune care conturează imaginea unui posibil plagiat al domnului Gheorghe Copos după teza mea de master (teză de master care nu apare nicăieri menționată în textul cărții domnului Copos – nici în referințele bibliografice, nici în prefața semnată de domnul Brezeanu): structura identică a celor două lucrări, stabilită după aceleași criterii cronologice și de abordare istorică, același tip de argumentație, exprimări similare, pasaje similare, structură identică a ideilor, preluarea unor note de subsol din teza mea de master“, scrie Parfene.

Se poate cere revocarea liberării

Întrebat dacă îl va da în judecată pe Copos, în cazul în care vedictul va fi de plagiat, istoricul Cătălin Parfene a spus că ia în calcul toate opțiunile. „Am toată încrederea că această comisie de experți va da verdictul corect, fundamentat pe toate similitudinile sesizate de mine și constatate de Comisia de etică. Sper numai ca între numele solicitate pentru expertiză să nu figureze și cel al lui Brezeanu, de exemplu, există mulți specialiști neutri care se pot pronunța în acest caz”, a declarat pentru Rl Parfene.

Ce ar putea păți Copos, în cazul în care Comisia de Etică va avea o concluzie defavorabilă lui? Din punct de vedere legal, demersurile juridice ar putea merge până la revocarea deciziei de liberare condiționată.

„În cazul în care Universitatea București va decide că George Copos a plagiat, pe de o parte se poate începe ancheta penală împotriva sa pentru fals și uz de fals și, pe de alta, se poate cere revocarea liberării condiționate“, a explicat pentru Rl avocata Cornelia Lalu.

George Copos a fost condamnat în martie 2014 în Dosarul Transferurilor și în august 2014 în dosarul Loteria 1, primind o pedeapsă asimilată de 1.481 de zile. Dintre acestea a efectuat fizic 400 de zile. El a scris cinci cărți în timpul detenției, considerate lucrări științifice, dintre care și acea despre uniunile matrimoniale în Evul Mediu. Aceste cărți au contat pentru 150 de zile scăzute din pedeapsă.  

Cele mai citite

Emma Răducanu, eliminată de Iga Swiatek în semifinalele turneului de la Stuttgart

Jucătoarea poloneză de tenis, Iga Swiatek, ocupanta locului 1 în clasamentul WTA și principala favorită la turneul WTA 500 de la Stuttgart, Germania, s-a...

Lamborghini va fabrica o ediție limitată a variantei Huracan

Lamborghini a prezentat o ediție specială a modelului italian, cu patru vopsele deosebite, stil camuflaj. Au fost produse doar 12 exemplare, toate fiind deja...

Beat la volan, cu 218 km pe oră în localitate

Un șofer în vârstă de 41 de ani din Craiova a fost prins de polițiști conducând băut la volan și cu o viteză de...
Ultima oră
Pe aceeași temă