13.3 C
București
joi, 25 aprilie 2024
AcasăSpecialRegele Mihai, în stare de suferință de ziua numelui

Regele Mihai, în stare de suferință de ziua numelui

Regele Mihai I se află "în stare de suferință" la reședința din Elveția, alături de principesa Margareta și de principele Radu, cu ocazia marii sărbători a Sfinților Mihail și Gavriil, anunță Casa Regală. Potrivit acesteia, nu va exista niciun eveniment organizat la reședință, cu ocazia marii sărbători.

"Astăzi, 8 noiembrie 2017, marea sărbătoare a Sfinților Mihail și Gavriil îl găsește pe Majestatea Sa Regele Mihai în stare de suferință, la reședința din Elveția, înconjurat de Altețele Lor Regale Principesa Moștenitoare Margareta și Principele Radu. De asemenea, la reședință se află angajații Casei Majestății Sale detașați în Elveția și maicile de la mănăstirile din România care îl asistă pe Rege neîncetat", se arată în comunicatul de presă. 

Totodată, Casa Regală precizează că marți seară un trimis al ÎPS Iosif — mitropolitul Europei Occidentale și Meridionale a venit la reședința din Elveția pentru a da regelui Sfânta Împărtășanie, în prezența Principesei Moștenitoare.

În tradiția regală românească, 8 noiembrie este ziua în care regele Mihai își serba public atât ziua de naștere, cât și ziua onomastică.

"La Palatul Elisabeta, după anul 2001, regele Mihai a găzduit de 8 noiembrie evenimentul 'Porți deschise', la care toți românii care doreau să-i ureze 'la mulți ani' erau bine-veniți. Ultimele două ocazii în care regele a apărut la balconul Palatului Elisabeta de ziua onomastică au fost în zilele de 8 noiembrie 2013 și 19 noiembrie 2014", se arată în comunicatul Casei Regale.

Principesa Moștenitoare Margareta mulțumește tuturor celor care au trimis în ultimele două zile atât de multe mesaje de iubire, de admirație și de încurajare pentru Majestatea Sa, Familia Regală urând tuturor celor care poartă numele Sfinților Mihail și Gavriil pace sufletească, bucurii și împliniri.

Luni, Casa Regală a informat că principesa Margareta s-a întors în Elveția deoarece starea generală a regelui Mihai s-a agravat și prezintă o slăbiciune accentuată.

"Starea generală a Regelui Mihai s-a agravat și prezintă o slăbiciune accentuată, cu o scădere semnificativă a rezistenței. În această săptămână, Familia Regală va avea o rundă de întâlniri cu medicii Majestății Sale, pentru a discuta tratamentul curent al Regelui și pentru a primi sfatul lor în circumstanțele actuale", preciza Casa Regală.

Cele mai citite

De ce să alegi călătoria cu autobuzul sau autocarul de la Bucureşti la Chişinău?

Călătoria cu autobuzul sau autocarul de la București la Chișinău poate fi o opțiune excelentă pentru cei care caută o modalitate confortabilă și accesibilă...

Ocolul Bucureștiului în 30 de zile

Coaliția PSD-PSD a făcut un ocol de treizeci de zile pentru a ajunge de unde a plecat. “Și mă ocoli...” – vorba bancului. Dar...

Europa Conference League în faza semifinalelor: Care sunt favoritele

Aston Villa, Fiorentina, Olympiacos și Brugges sunt echipele rămase în cursa pentru cucerirea trofeului UEFA Europa Conference League în acest sezon. Prima manșă a semifinalelor va avea...
Ultima oră
Pe aceeași temă