15.3 C
București
joi, 28 martie 2024
AcasăSpecialReferat: Apropiatul lui Maior, arestat în dosarul decontărilor fictive de la CNAS,...

Referat: Apropiatul lui Maior, arestat în dosarul decontărilor fictive de la CNAS, s-ar fi lăudat că a numit persoane, cu ajutorul fostului ministru de Interne Dan Nica

Nicolae Sergiu Ciobanu, unul din cei 13 arestați preventiv în dosarul decontărilor fictive de la Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS), s-ar fi lăudat în fața denunțătoarei, că are relații la nivel înalt, astfel că ar fi discutat cu fostul ministrul de Interne Dan Nica despre numirea unor persoane în cadrul instituției, se precizează în referatul procurorilor, citat de Agerpres.

„Eu n-am avut d-ăștia a lu' Iana mititei sau nu știu ce. Eu pe Iana cât am putut l-am ținut la Casă. Și pe el, și pe frac-su, fratele lui a fost general în… A fost șeful Direcției de Logistică din Ministerul de Interne. <<Chiar am făcut o greșeală, pentru că în momentul când am vorbit cu Nica, care era ministru de Interne, să-l pună șef la Direcție, pe el îl cheamă Iana Gheorghe și mai era încă unul, Iana Ioan. Și pe ăla l-a pus șef la Secretariatul General și ăla și acuma s-a pensionat și nu știe cui să mulțumească ce i s-a întâmplat bun în viață>>, <<Și pe urmă l-am sunat: 'Domne', vedeți că l-ați pus pe altu', puneți-l și pe ăsta!>> Deci, eu i-am avut grijă de această familie foarte mult', ar fi afirmat Nicolae Sergiu Ciobanu, într-o discuție din 14 iunie 2017, susțin anchetatorii.


Citește și:  Un denunțător povestește despre corupția din CNAS: Oamenii mor!

Un denunțător în dosarul decontărilor fictive de la Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS) ar fi anunțat, în repetate rânduri, neregulile observate în sistem, cât și date despre oameni care au murit, din cauză că nu au beneficiat de îngrijiri.


Potrivit sursei citate, Ciobanu, fost consilier al lui George Maior, i-ar fi povestit interlocutoarei sforile pe care acesta le-ar fi tras pentru ca un constructor de spitale să ajungă profesor la Academia Națională de Informații.

„Păi, da' în sănătate nu… există un domeniu unde să nu cunosc sau să nu mă mișc, pentru că, de atâția ani de zile, am avut tot felul de contacte cu… Chiar vorbeam cu ăsta, cu… nu știu dacă-l știți pe Matei Victor. El e un constructor de spitale. Și pe Victor l-am dus profesor la Academia Națională de Informații' SRI-ul are și el o academie. Și l-am dus profesor acolo. El preda și la sociologie, <<Managementul crizelor>>. L-am dus acolo, și-a creat o bază, și-a creat o… anumite situații, nu știu ce, nu știu cum, ca anul trecut să participe la o licitație… pentru un hotel al SRI-ului, care erau… e o lucrare de vreo 5 milioane de euro. Deci, pentru orice constructor, 5 milioane de euro sunt niște bani', ar mai fi spus el, potrivit anchetatorilor DNA.

13 persoane, între care fostul şef al CNAS, Marian Burcea, şi fostul consilier SRI, Sergiu Ciobanu, au fost arestate preventiv. O altă persoană vizată de anchetă este cercetată în arest la domiciliu. Potrivit DNA, bugetul CASMB ar fi fost păgubit cu aproximativ trei milioane euro, în intervalul ianuarie 2016-august 2017, prin decontarea ilegală a unor servicii fictive de îngrijire medicală la domiciliu, inclusiv pe baza unor dosare medicale întocmite în fals. Cei care beneficiau de bani ar fi avut şi protecţia unor persoane din conducerea Casei de asigurări de sănătate a Capitalei, dar şi din conducerea CNAS.



 

„În multe situaţii, dosarele medicale cu pacienţi fictivi au avut prioritate la decontare şi aprobare, în timp ce solicitările pacienţilor asiguraţi care, în mod real, ar fi avut dreptul să beneficieze de servicii medicale la domiciliu, erau refuzate. Pentru evitarea depistării fraudelor se întocmeau, în fals, raportări lunare de servicii medicale necesare decontărilor, iar în paralel erau introduse şi şterse date din sistemul informatic unic integrat al C.N.A.S prin accesarea fără drept a acestuia, astfel încât în sistem să apară că serviciile medicale au fost efectuate în realitate”, susțin procurorii DNA.


 

 

Cele mai citite

România deschide dosare penale pentru spectacolele pirotehnice de pe stadioane; Ungaria se mândrește cu ele. FOTO

În țara noastră, introducerea de articole pirotehnice pe arenele sportive este interzisă, iar președintele FC Rapid București, Daniel Nicolae, și un lider galeriei giuleștene...

Românii din Spania se încred în România: trimit bani, transferă expertiză și atitudine sănătoasă

Repatriot, platforma care conectează românii din afara granițelor cu țara, a condus misiunea economică România-Spania, desfășurată în perioada 21-27 martie în Barcelona și Insulele...

Maestrul Victor Rebengiuc și actrița Mariana Mihuț au primit titlul de „ Cetățean de Onoare” al Ploieștiului

Actorii Mariana Mihuţ şi Victor Rebengiuc au primit, miercuri, titlul de cetăţean de onoare al municipiului Ploieşti, în cadrul unei şedinţe extraordinare a Consiliului...
Ultima oră
Pe aceeași temă