11.5 C
București
vineri, 29 martie 2024
AcasăSpecialProtest al motocicliştilor: "Astupaţi gropile!"

Protest al motocicliştilor: “Astupaţi gropile!”

“Drumurile sunt dezastruoase pentru toţi participantii la trafic. Însă, pentru motociclişti, acest aspect este vecin cu criminalitatea. Spre exemplu, când un motociclist trece cu viteză peste un canal denivelat, doar printr-o minune reuşeşte să nu cadă. La noi e ca în marinărie: ştim că plecăm din port, dar nu ştim dacă ne mai întoarcem”, ne-a declarat preşedintele Asociaţiei Motocicliştilor din România, Dan Popescu.

AMR a împărţit tuturor motocicliştilor prezenţi tricouri imprimate cu mesaje ferme, de genul “Fără gropi = viaţă” sau “Taxe plătite, străzi cârpite”.

Câţiva motociclişti şi-au adus steaguri proprii, cu scris alb pe fundal negru, în semn de doliu pentru colegii care au decedat în urma unor accidente cauzate de starea carosabilului.

“Suntem singurii care protestează faţă de cum arată străzile. Să facă şi şoferii la fel. În cazul lor e mai lejer pentru că pot să ia gropile între roţi. Dar noi cădem şi putem muri”, a atras atenţia Dana Pârgaru, o motocilistă în vârstă de 30 de ani.

Singura persoană care nu putea să-şi articuleze nemulţumirea vizavi de infrastructura rutieră era un bebeluş de 3 luni şi jumatate, adus de părinţii săi la protest  într-o motocicletă cu ataş.

“Vrem să  tragem un semnal că nu suntem derbedei dacă mergem pe două roţi. Sunt şi motociclişti cu familie, oameni aşezaţi. Motociclismul înseamnă să fii liber, să faci lucruri frumoase”, ne-a spus Olga Petrescu, mama celui mai tânăr motociclist prezent la marş.

Coloana de “motoare” a pornit de la intrarea în Parcul Carol la ora 10 şi a ajuns în parcarea Complexului Comercial Băneasa în jurul orei 11, după un marş cu viteza redusă, sub supravegherea Poliţiei Rutiere.

“În ultimele luni, am constatat o scădere a accidentelor în care sunt implicaţi motocicliştii cu 20 la sută, faţă de perioada similară a anului trecut. Avem în vedere să pornim o campanie prin care să-i facem pe toţi motocicliştii să realizeze că au obligaţii şi responsabilităţi în trafic”, a punctat comisarul-şef al Brigăzii de Poliţie Rutieră a Capitalei, Nicu Dragoş.

Potrivit Asociaţiei Motocicliştilor din România, numai în Bucureşti sunt înmatriculate câteva zeci de mii de vehicule pe două roţi. An de an, în Capitală se înregistrează sute de accidente în care sunt implicate motocilete sau scutere.

Pentru motociclişti – explică Dan Popescu – perioada cea mai periculoasă este primăvara. “Atunci, noi abia ne trezim din amorţire, pentru că iarna nu prea circulăm, iar şoferii sunt încă sub impactul unei amnezii, pentru că nu ne-au mai văzut de ceva vreme în număr mare pe străzi. Marşul ăsta îşi propune şi să le readucă aminte că existăm”, completează liderul AMR.

Acţiunea de sâmbată a avut loc în contextul în care doi tineri motociclişti şi-au pierdut viaţa într-un accident petrecut în seara zilei de 20 martie, pe Splaiul Unirii din Bucureşti. Motocicleta pe care se aflau aceştia, un bărbat de 30 de ani şi o femeie de 29 de ani, a intrat cu viteză într-un stâlp de pe marginea drumului, după ce ar fi trecut peste o porţiune denivelată din asfalt, într-o zonă cu un iluminat public foarte slab.

 

 

 

Claudiu Berbece
Claudiu Berbecehttp://claudiu-berbece
Claudiu Berbece, reporter Rl online
Cele mai citite

Toți cei 45 de pasageri dintr-un autobuz și-au pierdut viața într-un accident în Africa de Sud

Aproape toţi pasagerii dintr-un autobuz, 45 de persoane, şi-au pierdut viaţa joi în Africa de Sud într-un accident rutier grav, după ce vehiculul în...

Toți cei 45 de pasageri dintr-un autobuz și-au pierdut viața într-un accident în Africa de Sud

Aproape toţi pasagerii dintr-un autobuz, 45 de persoane, şi-au pierdut viaţa joi în Africa de Sud într-un accident rutier grav, după ce vehiculul în...

Cum hidroizolația poate face diferența între o iarnă sigură și o primăvară ușoară pentru locuința ta

O dată cu trecerea iernii și venirea primăverii, proprietarii de case și constructorii se gândesc la moduri de a proteja locuințele de umiditate și...
Ultima oră
Pe aceeași temă