14.6 C
București
vineri, 19 aprilie 2024
AcasăSpecialPrim-procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoșani, Raluca Stăncescu, a fost audiată...

Prim-procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoșani, Raluca Stăncescu, a fost audiată la DNA, în urma perchezițiilor efectuate la domiciliul său, cât și la birou

UPDATE 15.00: Prim-procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoșani, Raluca Stăncescu, a fost ridicată, joi, de procurorii Serviciului teritorial Suceava al Direcției Naționale Anticorupție (DNA), pentru a fi dusă la audieri, potrivit Agerpres. La ieșirea din sediul Parchetului, Stăncescu a declarat că nu cunoaște motivele pentru care a fost ridicată.

 

Procurorii DNA au efectuat, joi, mai multe percheziții la Parchetul de pe lângă Tribunalul Botoșani și Inspectoratul Județean de Poliție, într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârșirea unor infracțiuni asimilate infracțiunilor de corupție, de serviciu, contra libertății persoanei, contra înfăptuirii justiției, săvârșite în perioada 2015 – 2016.

Sunt efectuate percheziții domiciliare în șapte locații situate în municipiul Botoșani, din care patru sunt sedii ale unor instituții publice, restul reprezentând domiciliile unor persoane fizice, informează DNA.

Surse judiciare susțin că perchezițiile se desfășoară în trei birouri ale Poliției și unul de la Parchet. Potrivit acestora, în dosar ar fi vizat un magistrat.

Cele mai citite

Diversitatea ochelarilor: opțiuni remarcabile care îți atrag atenția

În căutarea perechii perfecte de ochelari, oamenii descoperă o gamă largă de opțiuni care depășesc simpla corectare a vederii. Dincolo de funcționalitatea lor esențială,...

Accident rutier pe DN2-E85, în județul Buzău. Două femei au ajuns la spital

Două femei în vârstă de 32 de ani şi 39 de ani au fost transportate de urgenţă la spital vineri, în urma unui accident...

Israelul, atac cu rachete asupra Iranului

Israelul a lansat un atac asupra Iranului ca răzbunare pentru atacurile iraniene asupra teritoriului său de la sfârşitul săptămânii trecute, a declarat ABC News...
Ultima oră
Pe aceeași temă