10 C
București
miercuri, 24 aprilie 2024
AcasăSpecialPrivatizarea sesizata la PNA de BNS

Privatizarea sesizata la PNA de BNS

Impresionati de situatia in care se afla atat salariatii ARO, cat si cei disponibilizati, liderii BNS au decis sa sesizeze, la randul lor, PNA – cu privire la privatizarea uzinei din Campulung. “Cred ca este momentul sa se faca o ancheta serioasa, sa se faca dreptate, pentru ca in timp ce unii au tras foloase de pe urma acestei privatizari ilegale, muncitorii de la ARO sufera si statul pierde o multime de bani. Lucrurile sunt clare: in momentul in care raportul Exim Bank a aratat lipsa bonitatii investitorului american, nu trebuia sa se mai puna problema acestei privatizari. Trebuie sa plateasca cei care au luat decizia continuarii procesului de privatizare a ARO, in primul rand, Ovidiu Musetescu si jurista APAPS, care s-a ocupat de privatizarea uzinei, Cerasela Barboni”, a declarat Dumitru Costin. Reamintim cititorilor ca jurista Cerasela Barboni a devenit, dupa desfiintarea APAPS, consiliera lui John Perez, iar de cateva luni e disparuta din tara. La fel si Ovidiu Musetescu, fostul presedinte APAPS e disparut, neprezentandu-se nici la sedintele Senatului, Musetescu fiind senator PSD asigurandu-si imunitatea parlamentara pe urmatorii trei ani. Avem totusi unele nelamuriri: de ce timp de doi ani BNS nu a miscat un deget in a lamuri lucrurile la ARO? De ce, timp de doi ani, BNS i-a lasat de izbeliste atat pe salariati, cat si pe cei disponibilizati de la ARO, fara sa intreprinda aproape nimic semnificativ? Aceasta pe de-o parte. Pe de-alta parte, vinovati de privatizarea frauduloasa a ARO nu sunt numai Musetescu si Barboni. Cei doi nu aveau cum privatiza de capul lor o ditamai uzina, fara acordul Executivului. Cu totii au girat jaful de la ARO, fie si numai inchizand ochii la ilegalitatile comise de Perez, dovedind astfel cel putin complicitate la jaful si abuzurile actionarului majoritar la ARO.

Cele mai citite

Inovație pe piața muncii: munca fără contract

Ministerul Muncii a anunţat că orice persoană cu vârsta de cel puţin 16 ani va putea să câştige bani în plus. Va putea face...

Protejarea pădurilor din Ilfov este piatra de temelie a viitoarei Centuri Verzi București-Ilfov

Înscrisă ca amendamente la noul Cod Silvic, protejarea pădurilor din Ilfov împotriva exploatărilor comerciale, piatra de temelie a viitoarei Centuri Verzi București-Ilfov, a fost...

Dosar de corupție la nivel înalt în Rusia: unul din adjuncții ministrului rus al apărării a fost arestat

Un adjunct al ministrului rus al apărării, Timur Ivanov, a fost arestat pentru presupusă corupţie, a anunţat marţi Comitetul de Anchetă rus, notează AFP,...
Ultima oră
Pe aceeași temă