11.5 C
București
vineri, 29 martie 2024
AcasăSpecialPrimăria Sectorului 1 anunță un amplu proiect pentru reabilitarea secției de Terapie...

Primăria Sectorului 1 anunță un amplu proiect pentru reabilitarea secției de Terapie Intensivă a Spitalului de Arși

Primarul Sectorului 1, Dan Tudorache, a anunțat, vineri, că lucrările de abilitare de la secția de Terapie Intensivă a Spitalului de Arși vor fi mai ample decât cele prevăzute inițial, informează Agerpres.

„Săptămâna viitoare va avea loc o întâlnire, va exista o comisie de lucru și spre sfârșitul săptămânii va veni cu un proiect mult mai amplu decât v-am anunțat inițial. Vom ști costurile la finalul săptămânii, când se vor întâlni arhitecți ai ministerului, care știu cum trebuie să funcționeze un spital. Suma nu o știm. (…) Inițial am anunțat că primăria va face doar cele cinci camere, acum se dorește o lucrare mai amplă. Vom vedea în final ce își dorește ministerul. Noi suntem dispuși să alocăm sumele necesare pentru ca spitalul să arate cât mai bine”, a precizat primarul Sectorului 1, după o întrevedere cu ministrul Sănătății, Vlad Voiculescu.

La rândul său, ministrul a subliniat că o lucrare mai amplă în cadrul secției de Terapie Intensivă „înseamnă o aducere a acesteia cât mai aproape de standardele internaționale”. „Ministerul va încerca să găsească soluții pentru personalul de acolo. Avem, evident, o problemă de finanțare, pentru că sunt puțini pacienți în acest moment în spital. Vrem să păstrăm echipa de Spitalul de Arși”, a spus el.

Vlad Voiculescu a adăugat că în momentul acesta spitalul plătește salariile fără probleme, dar că mai târziu s-ar putea să apară probleme, dacă unitatea nu va avea destui pacienți.

„Casa de Asigurări decontează servicii de sănătate. Dacă serviciile nu sunt prestate, pentru că nu sunt pacienți, atunci evident există o problemă de finanțare, problemă pe care încercăm să o soluționăm. Pe de o parte, asigurându-ne că spitalul va funcționa, va oferi servicii pentru care va primi plata corectă de la CNAS. Pe de altă parte, dacă va fi nevoie de alt tip de soluții, le vom căuta. (…) Trebuie să avem un studiu, trebuie să definim nevoia. În momentul acesta, Spitalul de Arși are peste 70 de paturi. Probabil că pot fi reduse prin eficientizare”, a explicat el.

Pe de altă parte, ministrul a reiterat că obiectivul pe termen mediu îl constituie realizarea unui alt spital și că orice lucrare la secția de Terapie Intensivă reprezintă „o soluție temporară”.

Primarul Sectorului 1, Dan Tudorache, a propus pe 28 iulie ministrului Sănătății, Vlad Voiculescu, reabilitarea secției de Terapie Intensivă a Spitalului de Arși, care ar putea fi realizată în maxim două luni, sau modificarea completă a departamentului și realizarea unei secții „după cele mai înalte standarde”.

„Reabilitarea secției de Terapie Intensivă a Spitalului de Arși ar putea fi realizată rapid, în maxim două luni, însă acest lucru ar include doar rezolvarea deficiențelor constatate de către inspectorii Direcției de Sănătate Publică București, care au dus la suspendarea activității secției ATI și care se regăsesc în procesul verbal de constatare a condițiilor igienico-sanitare. În acest termen nu se poate realiza decât dotarea celor cinci camere ale secției ATI cu un sistem de climatizare ultramodern, cu pereți din inox achiziționați din străinătate, precum și cu uși glisante din inox”, a precizat edilul Dan Tudorache.

Cele mai citite

Cum hidroizolația poate face diferența între o iarnă sigură și o primăvară ușoară pentru locuința ta

O dată cu trecerea iernii și venirea primăverii, proprietarii de case și constructorii se gândesc la moduri de a proteja locuințele de umiditate și...

Tendințe de Culori și Materiale pentru 2024: O Privire Asupra Designului Interior

Anul 2024 aduce o schimbare notabilă în preferințele de culori și materiale în lumea designului interior, reflectând o nevoie crescândă de confort, sustenabilitate și...

Toți cei 45 de pasageri dintr-un autobuz și-au pierdut viața într-un accident în Africa de Sud

Aproape toţi pasagerii dintr-un autobuz, 45 de persoane, şi-au pierdut viaţa joi în Africa de Sud într-un accident rutier grav, după ce vehiculul în...
Ultima oră
Pe aceeași temă