8.8 C
București
sâmbătă, 20 aprilie 2024
AcasăSpecialPreședintele american Donald Trump și-a publicat declarația de avere. Venituri de sute...

Președintele american Donald Trump și-a publicat declarația de avere. Venituri de sute de milioane de dolari din terenuri de golf

Preşedintele american Donald Trump şi-a publicat vineri declaraţia de avere, în care apar venituri de sute de milioane de dolari.

Numai terenurile de golf i-au adus lui Trump venituri de 288 milioane de dolari în ultimul an. Dintre aceştia, 19,8 milioane au venit de la clubul său din Bedminster, New Jersey, unde şi-a petrecut mai multe weekenduri de când a devenit preşedinte.

Declaraţia de 98 de pagini, semnată de Trump şi publicată de Biroul de Etică Guvernamentală, acoperă perioada ianuarie 2016 – 15 aprilie 2017. Donald Trump a raportat venituri de 37,2 milioane de dolari anul trecut de la resort-ul Mar-a-Lago, din Florida, unde liderul american l-a primit pe preşedintele Chinei şi a ordonat atacuri cu rachete împotriva Siriei. Clubul a dublat taxa de membru în ultimul an. Veniturile de la Mar-a-Lago a fost cu 7,4 milioane de dolari mai mare decât în declaraţia precedent, din mai 2016.

Hotelul de lux de la Washington i-a adus, până la mijlocul lunii aprilie, venituri de 19,7 milioane de dolari. Acest hotel, deschis în septembrie, se află în centrul acuzaţiilor de conflicte de interese, pentru că guverne străine ar putea să îl folosească pentru a încerca să obţină favoruri din partea preşedintelui.

De asemenea, Trump a obţinut șapte milioane de dolari din cărţi şi 11 milioane de dolari de la concursul Miss Universe. Liderul de la Casa Albă mai primeşte 84.000 de dolari ca pensie de la Screen Actors Guild. În total, Trump a obţinut venituri de 600 – 650 milioane de dolari sau mai mult. Documentele fac imposibilă calcularea exacta a sumelor, pentru că formularele le permit oficialilor guvernamentali să treacă cifre în funcţie de plafoane. De exemplu, terenul său de golf fin Aberdeen, Scoţia, este trecut ca având o valoare „peste 50 milioane de dolari”.

Trump a anunţat că şi-a vândut toate acţiunile în iunie 2016, pentru a evita conflicte de interese, iar declaraţia publicată vineri pare să confirme acest lucru. Documentul face referire şi la un credit important – cuprins între cinci şi 25 milioane de dolari – de la UBS Estate Investments. Creditul are o rată a dobânzii de 6,18%, pe care Trump l-a refinanţat de la Ladder Capital la o rată a dobânzii mult mai mică – 4,05%.

În total, Trump are ipoteci şi credite de cel puţin 311 milioane de dolari.

Cele mai citite

Diversitatea ochelarilor: opțiuni remarcabile care îți atrag atenția

În căutarea perechii perfecte de ochelari, oamenii descoperă o gamă largă de opțiuni care depășesc simpla corectare a vederii. Dincolo de funcționalitatea lor esențială,...

Prezentarea „Cinematografia românească azi” susținută de cineastul Liviu Carmely și proiecția filmului „Povestea unui pierde-vară” la ICR Tel Aviv

Institutul Cultural Român a organizat și găzduit, în data de 18 aprilie, prezentarea „Cinematografia românească azi” susținută de cineastul israelian de origine română Liviu...

Israelul, atac cu rachete asupra Iranului

Israelul a lansat un atac asupra Iranului ca răzbunare pentru atacurile iraniene asupra teritoriului său de la sfârşitul săptămânii trecute, a declarat ABC News...
Ultima oră
Pe aceeași temă