Folosim cookie-uri pentru a personaliza conținutul și anunțurile, pentru a oferi funcții de rețele sociale și pentru a analiza traficul. De asemenea, le oferim partenerilor de rețele sociale, de publicitate și de analize informații cu privire la modul în care folosiți site-ul nostru. Aceștia le pot combina cu alte informații oferite de dvs. sau culese în urma folosirii serviciilor lor. În cazul în care alegeți să continuați să utilizați website-ul nostru, sunteți de acord cu utilizarea modulelor noastre cookie.

PORTRET. Vadim, campionul extremismului

Corneliu Vadim Tudor a fost poet de casă al familiei Ceaușescu, înainte de 1989 și principalul reprezentant al politicii naționaliste și xenofobe, după 1989.

Share

Romulus Georgescu 0 comentarii

Actualizat: 15.09.2015 - 22:11

Corneliu Vadim Tudor a fost poet de casă al familiei Ceaușescu, înainte de 1989 și principalul reprezentant al politicii naționaliste și xenofobe, după 1989.

Fondatorul PRM Corneliu Vadim Tudor, în vârstă de 65 de ani, a murit, luni după-amiază, în Centrul Clinic de Urgență de ­Boli Cardiovasculare al Armatei, după ce a făcut un infarct și a fost supus unei intervenții.  El a fost scriitor, politician şi jurnalist, şi a candidat de cinci ori la preşedinţia României.

Înainte de 1989 a fost un apropiat al lui Eugen Barbu şi a lucrat la revista acestuia „Săptămâna”, un organ de suport al mesajelor Securității, prin atacarea opo­zan­ților regimului dar și a postului „Europa liberă”. În paralel, Vadim a scris o serie de poezii dedicate lui Nicolae Ceau­șescu, dar și Elenei Ceaușescu. După decembrie 1989, Vadim a traversat o scurtă perioadă de derută, dar în martie 1990 s-a pus rapid în slujba noii puteri, reprezentată de Ion Iliescu și FSN. El a înființat revista „România Mare”, proferând calomnii și insulte la adresa liderilor PNȚCD și PNL, dar și a  intelectualilor care au cri­ticat derapajele FSN.  În plus, el a beneficiat de complicitatea liderilor Puterii de atunci, inte­resați să aibă la dispoziție o publi­cație care să lanseze atacuri pe care FSN nu dorea să și le asume.

Calomnii nepedepsite

Sprijinul neoficial de care a beneficiat în calitate de ziarist l-a încurajat să își înființeze, în 1991, un partid  extremist care a preluat numele revistei „România Mare” și care a devenit preferatul nostalgicilor după regimul comunist. Atacurile imunde la adresa adversarilor politici au fost dublate de mesaje îndreptate împotriva comunității maghiare din România. De-a lungul timpului, a fost acuzat de promovarea unui discurs antisemit, cu accente rasiste.   În primii ani, formațiunea lui Vadim Tudor a fost doar un satelit al PDSR. PRM a susținut Guvernul Văcăroiu (1992-1996), formând așa-numitul „patrulater roșu”, alături de PDSR, PUNR și PSM.

Alianțele politice l-au salvat, multă vreme, de confruntarea cu justiția, în ciuda faptului că pe numele său au fost depuse numeroase plângeri penale pentru calomnie sau insultă. Imunitatea sa parlamentară a fost ridicată aibă în 1998, la șase ani după ce intrase prima dată în Legislativ, iar prima sanc­țiune a venit abia în 2000, în procesul cu Rodica Chelaru, ziaristă la BBC, și a fost doar o amendă, pentru că intervenise prescripția penală a infracțiu­nii. Protejat de dosare, Vadim și-a continuat ascensiunea politică. Multă vreme, PRM a părut o formațiune marginală, cu scoruri între 3 și 5% la alegerile parlamentare.

Avocat al comunismului

În 2000, însă, liderul PRM a intrat în cursa prezidențială afișând un mesaj anti-corupție.  Promisiunile sale - cum ar fi desfășurarea de procese rapide „pe stadioane” -  au avut ca efect sprijinul a 20% din alegători, exas­perați de scandalurile de corupție, relatate în presă, dar ignorate de justiție. Divizarea electoratului dreptei între Mugur Isărescu și Theodor Stolojan și un sprijin neoficial din partea PDSR, i-au permis să intre în turul doi de scrutin, unde s-a confruntat cu Ion Iliescu. Efectul a fost victoria detașată a lui Ion Iliescu, care a obținut 66,8% din voturi, față de cele 33,2% ale lui Vadim. Alianța subterană dintre social-demo­crați și PRM a continuat. Între 2000 și 2004, Adrian Năstase, liderul PSD (fostul PDSR rebotezat) a guvernat oficial alături de UDMR și neoficial alături de PRM, partid folosit pentru trecerea unor legi controversate prin Parlament, dar „ascuns” de ochii Occidentului și ai Internaționalei Socialiste.

Pe fondul acestei duplicități, apetența publicului pentru mesajul lui Corneliu Vadim Tudor a început să scadă, ajungând la 13% la prezidențialele din 2004. Agresivitatea a rămas, însă, nota sa dominantă, fapt dovedit în 2006, când președintele Traian Băsescu a condamnat comunismul în Parlament. Liderul PRM a mărşăluit în faţa prezidiului, a fluierat şi vociferat alături de colegii de partid, în timp ce reprezentanţi ai societăţii civile au fost ameninţaţi la balcon de partizanii PRM, totul finalizat apoteotic prin desfăşurarea unui banner care-l reprezenta pe Băsescu după gratii.

Tovarăși de drum

Vadim Tudor nu i-a atacat doar pe adversari, ci a intrat în conflict și cu o serie de colegi de partid, care l-au părăsit de-a lungul timpului. Printre aceștia,  Corneliu Ciontu, Lia Olguţa Vasilescu, Daniela Buruiană, Codrin Ştefănescu, Anghel Stanciu, Sever Meșca, Dorel Onaca. La despărțire, toți aceștia au fost gratulați cu înjurături și insulte.

În 2008, rețeta sa politică era, deja, epuizată, iar PRM nu depășește pragul electoral. A intrat, totuși, în 2009 în Parlamentul European, grație unei candidaturi a lui Gigi Becali pe listele PRM. Ulterior, cei doi politicieni extremiști s-au certat și s-au despărțit. La 15 iunie 2013, repre­zentanții din 24 de organizații județene ale PRM au decis revocarea lui Vadim Tudor de la conducerea partidului, însă Tribunalul Bucureşti a decis, apoi, să fie repus în funcţia de preşedinte. În 2014 a candidat din nou la preşedinţie, obținând doar 3,8% din voturi. 

Conducerea Senatului a respins, ieri, solicitarea soţiei lui Corneliu Vadim Tudor ca sicriul cu trupul neînsufleţit al fostului senator să fie depus în holul Camerei legislative.  

Citește totul despre:

Comentarii