10.4 C
București
marți, 23 aprilie 2024
AcasăSpecialPeste o sută de BOMBE, descoperite lângă un han din Bacău

Peste o sută de BOMBE, descoperite lângă un han din Bacău

Căutătorii de metale au descoperit peste o sută de bombe de aruncător în stare de funcționare, aproape de un han din Bacău. Elementele de munișie au fost ridicate de pirotehnicieni pentru a fi distruse controlat într-un poligon, relatează Mediafax. 

Cele 109 bombe de aruncător, de calibru 82 de milimetri, au fost scoase de către pirotehnicieni din albia unui râu din localitatea Ferăstrău, pe parcursul a două zile, potrivit reprezentanților Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Bacău. 

Astfel, mai mulți căutători de vestigii istorice au sunat la 112 și au anunțat că au găsit, cu ajutorul unor detectoare de metale, bombe în stare de funcționare. Pirotehnicienii au ridicat, în prima zi, 75 de bombe de aruncător, iar a doua zi alte 34.

”Pe lângă aceste elemente de muniție, toate cu focos, deci în stare de funcționare, au mai fost descoperite, opt cartușe de infanterie de calibru 7,92 mm, un corp de proiectil exploziv și un focos. Toate bombele și cartușele provin din timpul conflictelor militare de la începutul secolului trecut, iar acolo unde au fost găsite a existat un depozit de muniție”, a declarat, miercuri,  purtătorul de cuvânt al ISU Bacău, Andrei Grecu.

Toate elementele de muniție au fost ridicate în condiții de siguranță de pirotehnicieni și transportate la depozitul special al ISU Bacău, urmând să fie distruse controlat la sfârșitul acestei săptămâni într-un poligon.

Cele mai citite

Românii Investesc Record în Titlurile de Stat: O Premieră în Guvernarea PSD

Sub guvernarea lui Marcel Ciolacu, investițiile fără precedent devin motorul dezvoltării țării, iar economia României se clasează constant printre cele mai dinamice din Uniunea...
00:01:26

Trump se confruntă cu o audiere pentru sfidarea curții din cauza comentariilor despre martori

Donald Trump se confruntă marți cu o audiere pentru sfidarea curții în cadrul procesului său penal istoric, procurorii din New York insistând că fostul...

Ghidul complet pentru utilizarea responsabilă a camerelor spion

În contextul modern al tehnologiei, camerele spion au devenit un instrument util pentru supravegherea discretă și asigurarea securității personale și a proprietății. Este esențial...
Ultima oră
Pe aceeași temă