10.6 C
București
vineri, 19 aprilie 2024
AcasăSpecialUPDATE: Omul de afaceri Georgică Cornu, SĂLTAT de DNA. El este suspectat...

UPDATE: Omul de afaceri Georgică Cornu, SĂLTAT de DNA. El este suspectat de evaziune fiscală

UPDATE: Georgică Cornu este cercetat, alături de alți doi oameni de afaceri, pentru săvârşirea  infracţiunilor de constituire a unui grup infracțional organizat, abuz în serviciu, delapidare în formă continuată și spălare a banilor, informează un comunicat remis de DIICOT.

”În cauză există suspiciunea rezonabilă că  în perioada august 2012 și  până în prezent, suspectul  C. G.  a inițiat și constituit un grup infracțional organizat format din suspecţii C. L.N și B.L.G  având drept scop, pe de o parte, scoaterea din patrimoniul SC C&C CONFORT SRL a unor  bunuri, libere de sarcini, în vederea împiedicării executării acestora, iar, pe de altă parte, trecerea acestora sub controlul liderului grupului, sprijinit de către suspectul  B.L.G. Suspecţii au urmărit transferul acestor bunuri, cunoscând că provin din săvârșirea de infracțiuni”, se arată în comunicatul citat.

Anchetatorii susțin că cei trei  au scos din patrimoniul societăţii comerciale  patru bunuri imobile în valoare de 11.990.031 lei, care au ajuns în proprietatea SC GORNO CG SRL. Mai mult, din cercetări reieșe că proprietarul bunurilor a fost suspectul Geogică Cornu.

Astfel, prejudiciul în acest dosar este de aproape 12 milioane lei. Suma reprezintă valoarea bunurilor imobile scoase în mod fraudulos din patrimoniul SC C&C MH CONFORT SRL, prin fraudarea creditorilor acestei societăți, inclusiv Ministerul Finanțelor Publice prin A.N.A.F. Timiș.

UPDATE: Omul de afaceri Georgică Cornu a fost ridicat, miercuri, de polițiști de la locuința sa din Timișoara, în urma perchezițiilor făcute într-un dosar de evaziune fiscală cu un prejudiciu de trei milioane de euro.

El urmează să fie dus la audieri la sediul Poliției Mehedinți.

La ieșirea din vila sa, situată la marginea municipiului Timișoara, unde au fost făcute percheziții, Georgică Cornu a declarat că nu știe de ce este acuzat și că nu a făcut ”nicio evaziune fiscală”.

———

Procurorii anticorupție efectuează, miercuri, mai multe percheziții la domiciliul omului de faceri Georgică Cornu. Afaceristul este vizat într-un dosar de evaziune fiscală, cu un prejudiciu de trei milioane de euro.

Astfel mai multe percheziţii au loc, în Timişoara, între care una la locuinţa omului de afaceri Georgică Cornu, într-un dosar de evaziune fiscală cu un prejudiciu de trei milioane de euro.

Poliţiştii de la Brigada de Combatere a Criminalităţii Organizate Mehedinţi au descins la locuinţa lui Georgică Cornu din Timişoara, dar şi la alte patru adrese din municipiu, între care şi vila fostei soţii a omului de afaceri.

Cele mai citite

Accident rutier pe DN2-E85, în județul Buzău. Două femei au ajuns la spital

Două femei în vârstă de 32 de ani şi 39 de ani au fost transportate de urgenţă la spital vineri, în urma unui accident...

Accident rutier pe DN2-E85, în județul Buzău. Două femei au ajuns la spital

Două femei în vârstă de 32 de ani şi 39 de ani au fost transportate de urgenţă la spital vineri, în urma unui accident...

Un fost jucător al Realului ar putea deveni antrenorul celor de la Bayern Munchen

Potrivit unui raport vineri al DPA, există mari șanse ca Zinedine Zidane să semneze cu Bayern Munchen pentru a prelua conducerea echipei începând din...
Ultima oră
Pe aceeași temă