Motivarea deciziei de eliberare condiționată a afaceristului Nicolae Dumitru, „Niro”: A dat dovezi temeinice de îndreptare şi a participat la activităţi cultural-educative

Afaceristul Dumitru Nicolae, condamnat la doi ani și patru luni de închisoare, pentru trafic de influență, în dosarul Microsoft, a fost eliberat condiționat pentru că a avut un comportament corespunzător, a câştigat prin muncă 36 de zile şi a participat la activităţi culturale, se arată în motivarea Judecătoriei Sectorului 4.

Share

Roxana Petre 0 comentarii

Actualizat: 31.08.2017 - 12:28

Afaceristul Dumitru Nicolae, condamnat la doi ani și patru luni de închisoare, pentru trafic de influență, în dosarul Microsoft, a fost eliberat condiționat pentru că a avut un comportament corespunzător, a câştigat prin muncă 36 de zile şi a participat la activităţi culturale, se arată în motivarea Judecătoriei Sectorului 4, informează News.ro.

„Instanţa reţine că, în perioada executării pedepsei, condamnatul a avut un comportament corespunzător, nefiind sancţionat disciplinar şi fiind recompensat de 4 ori, din care 3 recompense privind permisiunea de ieşire din penitenciar. Totodată, petentul condamnat a fost folosit la muncă şi a câştigat astfel 36 zile, iar  în prezent execută pedeapsa în regim deschis. Petentul a participat la activităţi cultural educative şi se află la prima analiză a comisiei de propuneri pentru liberarea condiţionată, nefiind cunoscut cu antecedente penale. În consecinţă, având în vedere şi concluziile procesului verbal întocmit de către Comisia pentru individualizarea regimului de executare a pedepselor privative de libertate, instanţa apreciază că petentul a dat dovezi temeinice de îndreptare”, se arată în motivarea instanţei.

Judecătorul mai reţine că timpul petrecut în închisoare de Nicolae Dumitru a fost suficient pentru reeducarea condamnatului şi că acesta şi-a putut forma o atitudine corectă faţă de valorile sociale, faţă de ordinea de drept şi faţă de regulile de convieţuire socială.

Nicolae Dumitru a arătat în faţa judecătorului că regretă faptele săvârşite şi a susţinut că de 25 de ani conduce o societate care nu are datorii la stat.

În 2 august 2017, Judecătoria Sectorului 4 a decis liberarea condiţionată a lui Nicolae Dumitru, condamnat în dosarul Microsoft la 2 ani şi 4 luni închisoare pentru trafic de influenţă. Decizia nu este definitivă şi a fost atacată de DNA la Tribunalul Ilfov care se va pronunţa, definitiv, pe 15 septembrie.

Pe 3 octombrie 2016, omul de afaceri Nicolae Dumitru a fost condamnat la doi ani și patru luni de închisoare pentru trafic de influenţă în dosarul Microsoft, pedeapsa fiind majorată de la un an și șase luni cu suspendare, dispusă iniţial. De asemenea, instanţa a dispus ca acesta să plătească statului două milioane de dolari și un milion de euro.

În acelaşi dosar, omul de afaceri Dorin Cocoş a fost găsit vinovat pentru trafic de influenţă şi spălare de bani, instanţa dispunând în cazul lui confiscarea a nouă milioane de euro şi doi ani şi patru luni închisoare. Fostul primar din Piatra Neamţ Gheorghe Ştefan a fost condamnat la șase ani de închisoare pentru trafic de influenţă, instanţa hotărând confiscarea a peste trei milioane de euro.

 

Citește totul despre:

Comentarii