16.8 C
București
joi, 25 aprilie 2024
AcasăSpecialMinistrul sârb al Justiţiei explică ce pași vor fi urmați după audierea...

Ministrul sârb al Justiţiei explică ce pași vor fi urmați după audierea fostului deputat Sebastian Ghiță pentru extrădarea acestuia

Ministrul sârb al Justiției a declarat, pentru Mediafax, că instituţia va decide dacă Sebastian Ghiţă va fi sau nu extrădat, după ce Curtea Supremă din Belgrad, unde fostul deputat este audiat vineri, va stabili dacă sunt îndeplinite condiţiile pentru aducerea sa în România.

"Potrivit Convenţiei Europene de Extrădare, Curtea Supremă va decide dacă sunt îndeplinite toate condiţiile. După decizia Curţii, Ministerul Justiţiei va avea ultimul cuvânt în ceea ce priveşte extrădarea lui Sebastian Ghiţă", se arată în răspunsul Ministerul sârb al Justiţiei, transmis, vineri, către Mediafax.

În ceea ce priveşte cauzele din ţară, în care este implicat fostul deputat, acesta va fi audiat luni, prin videoconferinţă, la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în dosarul "Ponta-Blair". Fostul deputat ar fi trebui să fie audiat joi, prin videoconferinţă, însă audierea a fost amânată pentru că Sebastian Ghiţă a cerut să fie prezent avocatul ales din Serbia, au declarat surse judiciare. .

Procurorii anticorupţie au cerut arestarea preventivă pentru Sebastian Ghiţă în dosarul „Ponta – Blair”, în care fostul deputat este acuzat de spălare de bani, avocatul acestuia precizând, săptămâna trecută, că Ghiţă vrea să participe activ la proces.

În prezent, Sebastian Ghiţă este în arest, în Serbia, după ce a fost depistat de autorităţi, la Belgrad, pe 13 aprilie. Pe numele fostului deputat au fost cerute, până acum, cinci mandate de arestare preventivă în lipsă, instanţele din România dispunând arestarea în două cauze.

Cele mai citite

România are un stand la expoziția economică din Kazahstan

România are, în premieră, un stand la expoziția economică din Kazahstan, anunță Ministerul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului din România. "România, promovată în premieră la Almaty,...

Petre Roman, la Parchetul General, în Dosarul Mineriada. FOTO

Fostul premier Petre Roman, s-a prezentat, astăzi, la sediul Parchetului General, pentru a lua la cunoştinţă că a fost pus din nou sub acuzare...

Spitalul Obregia din București va avea o Secţie clinică de psihiatrie pediatrică

O Secţie clinică de psihiatrie pediatrică urmează să fie realizată la Spitalul Obregia, în baza unui protocol de colaborare încheiat între Administraţia Spitalelor şi...
Ultima oră
Pe aceeași temă