21.3 C
București
miercuri, 17 aprilie 2024
AcasăSpecialMiliţia Spirituală cere autorităţilor statului "să renunţe la practicile de poliţie politică"

Miliţia Spirituală cere autorităţilor statului “să renunţe la practicile de poliţie politică”

Asociaţia Mişcarea Civică Miliţia Spirituală scrie într-un comunicat publicat pe site-ul militiaspirituala.ro că familia liderului grupării, Mihail Bumbeş, a fost “intimidată” de către poliţie.

Pe data de 5 martie 2012 poliţia a descins în localitatea Curtea de Arges unde a interogat mai mulţi vecini de-ai lui Mihail Bumbeş “cu privire la o presupusă deţinere de către Mihail Bumbeş a unei arme de foc”, se arată în comunicat. Poliţiştii ar fi ameninţat-o pe mama lui Bumbeş şi ar fi şantajat-o.

“În jurul orei 11.30, o echipă de patru angajaţi ai IPJ Argeş a descins în localitatea Curtea de Argeş, acolo unde a interogat mai mulţi vecini cu privire la o presupusă deţinere de către Mihail Bumbeş a unei arme de foc. După discuţiile avute cu vecinii, aceştiau au sunat la uşa familiei Bumbeş, unde au discutat cu mama acestuia. Ea le-a precizat că Mihai nu deţine niciun fel de armă şi că dacă au întrebări cu privire la fiul său, îl pot contacta personal. În momentul în care mama lui Mihai a refuzat legitim să le mai răspundă la întrebări de genul: „cât de des vine acasă”, „de când nu a mai fost acasă”, „dacă are maşină şi carnet de conducere”, „numărul de telefon”, „adresa din Bucureşti” etc., aceştia au ameninţat-o şi şantajat-o cum că este cazul să se prezinte la Piteşti pentru a da declaraţii, în caz contrar fiul său având de suferit”, se arată în textul publicat pe site.

“Menţionăm că preşedintele asociaţiei nu deţine nicio armă de foc şi că niciodată nu a făcut vreun demers în vederea achiziţionării vreuneia”, mai scrie în comunicat.

Redacţia Miliţia Spirituală spune că motivele  pentru care “aparatul poliţienesc al statului a recurs la metode de intimidare sunt: participarea la acţiunile de prostest din Piaţa Universităţii; tentativa organizaţiei noastre de a protesta în Parlament la discursul preşedintelui României, miercuri, 7 martie; campania pe care Miliţia Spirituală se pregăteşte s-o declanşeze pentru deconspirarea fostei Securităţi prin modificarea legii de funcţionare a Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii ş.a.m.d”.

De asemenea, Mişcarea Civică Miliţia Spirituală le cere instituţiilor abilitate să se “autosesizeze pentru identificarea şi atragerea răspunderii penale asupra celor 4 poliţişti care au recurs la intimidarea familiei preşedintelui organizaţiei.”

Cele mai citite

Președintele polonez Duda ar urma să se întâlnească cu Trump

Președintele polonez Andrzej Duda a declarat că s-ar putea întâlni cu Donald Trump în timpul unei vizite la New York săptămâna aceasta, în timp...

Armata israeliană: victimele atacului de la consulatul iranian din Damasc erau teroriști angajați împotriva Israelului

Purtătorul de cuvânt al armatei israeliene a afirmat luni că victimele atacului care a vizat consulatul iranian la Damasc pe 1 aprilie erau "terorişti"...

Corina Crețu: “Simplificarea regulilor PAC reprezintă un pas înainte”

Corina Crețu, europarlamentar și fost comisar european pentru politica regională, aduce în discuție necesitatea de a simplifica regulile Politicii Agricole Comune (PAC) a Uniunii...
Ultima oră
Pe aceeași temă