4.9 C
București
vineri, 19 aprilie 2024
AcasăSpecialGALERIE FOTO. Migranți irakieni, opriţi la frontiera cu Bulgaria. Voiau să ajungă...

GALERIE FOTO. Migranți irakieni, opriţi la frontiera cu Bulgaria. Voiau să ajungă în Germania

16 migranți irakieni au fost depistați de polițiștii de frontieră din Vama Negru Vodă. Ei încercau să traverseze ilegal granița dinspre Bulgaria spre România. 

”În cadrul primelor verificări, persoanele în cauză, solicitante de azil în Republica Bulgaria, au declarat că sunt cetăţeni irakieni, 14 adulţi cu vârste cuprinse între 18 şi 49 de ani şi 2 minori de 8 și 10 ani, care intenţionau să ajungă în Germania. De asemenea, cetățenii irakieni au mai declarat că au fost transportaţi până în apropierea frontierei de stat cu un vehicul tip furgonetă, de către doi cetăţeni bulgari a căror identitate nu o cunosc, contra sumei de 500 euro de persoană”, a declarat Alexandru Ion, purtătorul de cuvânt al Gărzii de Coastă.

Poliţiştii de frontieră efectuează acum cercetăr,i sub aspectul săvârşirii infracţiunii de intrare în ţară prin trecerea ilegală a frontierei de stat a României.

La finalizarea verificărilor specifice, cetăţenii irakieni fiind predați către autorităţile bulgare, conform protocolului încheiat între cele două state.

Cele mai citite

Accident rutier pe DN2-E85, în județul Buzău. Două femei au ajuns la spital

Două femei în vârstă de 32 de ani şi 39 de ani au fost transportate de urgenţă la spital vineri, în urma unui accident...

Părerea românilor despre cazinourile pe bani reali

În momentul de față se discută foarte mult la nivel național despre cazinouri și platforme care oferă jocuri pe bani reali. Operatorii de jocuri...

Israelul, atac cu rachete asupra Iranului

Israelul a lansat un atac asupra Iranului ca răzbunare pentru atacurile iraniene asupra teritoriului său de la sfârşitul săptămânii trecute, a declarat ABC News...
Ultima oră
Pe aceeași temă