13.1 C
București
vineri, 19 aprilie 2024
AcasăSpecialMicrobuzele mortii indoliaza tara

Microbuzele mortii indoliaza tara

Rudele celor 13 decedati in accidentul din comuna ieseana Scanteia au luat de la morga trupurile celor dragi si le-au dus acasa, pentru o inmormantare crestineasca. De la inceputul anului, microbuzele mortii au facut zeci de victime pe sosele.

Sase din cele 13 victime ale accidentului petrecut in localitatea ieseana Scanteia au fost inmormantate ieri. soferul microbuzului ucigas, in varsta de 26 de ani, cu sapte sanctiuni rutiere in ultimul an – si grav ranit in urma accidentului –, este cercetat de procurori pentru ucidere din culpa si catastrofa feroviara, deoarece nu a oprit la trecerea de nivel cu calea ferata. Din cauza inconstientei lui, microbuzul a fost lovit in plin de trenul accelerat Brasov-Iasi. soferul este banuit ca facea curse ilegale, deoarece firma careia ii apartine microbuzul nu avea licenta de transport pentru zona Scanteia, sustin anchetatorii. In plus, soferul nu are contract de munca la firma care detine microbuzul.

Inconstienta la volan este principala cauza a acestor tipuri de accidente, spune seful Politiei Rutiere, comisarul Lucian Dinita. Victimele accidentelor de circulatie din Romania considera insa ca vinovatia pentru carnagii le apartine nu doar soferilor, ci si guvernantilor, care nu iau masuri pentru stoparea genocidului de pe sosele si care permit circulatia pe drumurile publice a unor microbuze neomologate, transformate in vehicule de pasageri dupa ce initial fusesera vehicule de marfa. "Exista un comitet interministerial format din zece ministri care ar trebui sa ia masuri pentru prevenirea genocidului, dar aceste masuri lipsesc. Fiecare persoana decedata la Scanteia costa 300.000 euro, pentru ca in fiecare persoana statul investise niste bani si ea trebuia sa produca, sa contribuie la avutia nationala", spune prof. Marian Nedelescu, fost presedinte al Asociatiei Victimelor Accidentelor de Circulatie. Nedelescu afirma ca problema microbuzelor mortii nu este noua si ca accidentele s-au inmultit dupa desfiintarea unor rute de cale ferata. Cel mai grav accident rutier din ultimii ani s-a produs in Slobozia, in 2005. soferul unui microbuz cu 26 de pasageri a pierdut controlul volanului, iar masina s-a izbit de un copac. Atunci, 16 oameni au murit, iar alti 11 au fost raniti. "Aceste microbuze trebuie verificate in trafic, iar politia trebuie sa dea amenzi. Buna, rea, legislatia rutiera trebuie aplicata. Daca ati merge vreodata cu un asemenea microbuz, ati vedea cum i se misca scaunele!", afirma Nedelescu.

Seria neagra a accidentelor in care au fost implicate microbuze a inceput din primele zile din 2009. O profesoara si-a pierdut viata si alti cinci dascali au fost grav raniti dupa ce microbuzul in care se aflau s-a rasturnat in localitatea braileana Latinu. Alti doi pasageri ai unui microbuz care circula pe ruta Buzau-Slobozia au fost raniti dupa ce masina a derapat si s-a izbit de un copac. In aceasta vara, in afara carnagiului de la Iasi, microbuzele au omorat si au mutilat zeci de oameni. Chiar in ziua in care a avut loc accidentul de la Iasi, soferul unui microbuz care efectua o cursa intre Bistrita si Oradea a produs un accident cu doi raniti dupa ce si-a luat pentru o clipa ochii de la drum, pentru a cauta un obiect aflat pe bordul masinii. Un alt microbuz romanesc a fost implicat intr-un accident in Ungaria, in localitatea Hollád. Bilantul: zece raniti. Tot in Ungaria, doi copii si o tanara de origine romana au fost raniti dupa ce microbuzul in care se aflau s-a ciocnit cu un autoturism; este posibil ca soferul microbuzului sa fi adormit la volan. Un accident grav, cu opt raniti, s-a produs si in Austria, unde un microbuz romanesc a "zburat" de pe autostrada. In luna iulie, in Rotbav (Brasov), un microbuz a patruns pe contrasens din cauza neadaptarii vitezei si a lovit remorca unui camion; accidentul s-a soldat cu ranirea a trei pasageri. Alte opt persoane au fost ranite dupa ce microbuzul in care se aflau s-a ciocnit cu o dubita, dupa care s-a rasturnat, in localitatea Bratasanca (Prahova). Tot in iulie, inca trei persoane au murit, iar alte patru au fost ranite, in urma unui accident rutier produs la intrarea in Suceava, dupa ce soferul microbuzului in care se aflau a incercat sa evite un cal si a intrat cu masina intr-un podet de beton; anchetatorii spun ca numarul victimelor ar fi fost mult mai mic daca pasagerii ar fi purtat centuri de siguranta. Unele dintre microbuzele implicate in accidente au avut probleme tehnice serioase care erau cat pe ce sa provoace zeci de decese. In Suceava, un microbuz a luat foc, arzand in proportie de 90%. Din fericire, pasagerii au fost evacuati la timp. In luna iunie, un microbuz care efectua o cursa pe relatia Husi-Davidesti s-a rasturnat intr-o rapa din cauza neatentiei soferului; a fost ranita o femeie. In luna mai, un microbuz care transporta 13 copii a intrat intr-o casa din cauza neadaptarii vitezei la conditiile de drum; sapte copii au fost raniti. Un alt microbuz a patruns pe contrasens in comuna buzoiana Ulmeni; o persoana a murit, iar alte opt au fost ranite.

Cele mai citite

Părerea românilor despre cazinourile pe bani reali

În momentul de față se discută foarte mult la nivel național despre cazinouri și platforme care oferă jocuri pe bani reali. Operatorii de jocuri...

Urzicile: Delicii Verzi Pline de Nutrienți și Beneficii pentru Sănătate

Urzicile, deși adesea evitate din cauza proprietăților lor iritante la contactul cu pielea, sunt o sursă valoroasă de nutrienți și au numeroase beneficii pentru...

Anunț de ultimă oră al Federaţiei Germane de Fotbal! Ce se întâmplă cu selecționerul Julian Nagelsmann

Federaţia Germană de Fotbal (DFB) a anunțat că i-a prelungit contractul selecționerului Julian Nagelsmann până în anul 2026. „Este o decizie care vine din suflet....
Ultima oră
Pe aceeași temă