3.9 C
București
duminică, 24 noiembrie 2024
AcasăSpecialLotul "opt ministri pentru DNA"

Lotul „opt ministri pentru DNA”

» Traian Basescu a dat un OK fulgerator pentru inceperea urmaririi penale in cazul celor opt fosti si actuali ministri pentru care Departamentul National Anticoruptie (DNA) ceruse avizul prezidential.
» Basescu a justificat aceasta decizie spunand: "Presedintele nu judeca si nu incrimineaza pe nimeni, ci doar permite continuarea cercetarilor. Acesti oameni nu sunt vinovati in acest moment."

In mai putin de o ora de
la conferinta de presa a Partidului National Liberal, unde Norica Nicolai si-a sustinut din nou nevinovatia, flancata si incurajata de liderii partidului, presedintele Traian Basescu a dat o replica asteptata de mult: inceperea urmaririi penale pentru Adrian Nastase, Miron Mitrea, Tudor Chiuariu, Zsolt Nagy, Victor Babiuc, Paul Pacuraru, Codrut seres si Decebal Traian Remes, care a fost aprobata, DNA avand astfel mana libera pentru a incepe strangerea probelor. Din acest pachet de opt, doar liberalul Paul Pacuraru mai este in functie, ca ministru al Muncii. In functie de culoarea politica, scorul arata astfel: trei de la PNL, doi de la PSD, unul de la PD (apartenenta politica a lui Victor Babiuc, la vremea comiterii faptei de care este acuzat), unul de la UDMR si unul de la PC.

"Era o cerere mai veche, un raspuns trebuia dat. Faptul ca ii da pe toti o data poate fi o miscare politica", e de parere analistul politic Cristian Parvulescu. Acesta crede ca presedintele si-a facut datoria, de data aceasta fara a-si depasi prerogativele, dar ca toata aceasta cavalcada de evenimente si replici politice are o singura cheie de interpretare: campania electorala pentru alegerile locale. "Aceasta decizie este una care mentine presedintele in ofensiva. Va pastra aceasta pozitie, se va folosi de toate prerogativele pe care le are, va interpreta toate deciziile Curtii Constitutionale in favoarea sa, pentru a-si tine adversarii politici in defensiva", prognozeaza Cristian Parvulescu.
Procurorul-sef al DNA, Daniel Morar, a cerut pe 24 septembrie 2006 permisiunea Presedintiei pentru inceperea urmaririi penale in cazul Pacuraru, actualul ministru fiind acuzat de luare de mita. Ministrul ar fi intervenit pe langa presedintele PNL Gorj, Ilie Morega, cu scopul de a ajuta cu contracte firma de consultanta a fiului acestuia, Mihnea Pacuraru.

Fostul ministru al Economiei Codrut seres (PC) are doua solicitari din partea procurorilor pentru inceperea urmaririi penale in cazul dosarelor "Hidroelectrica" si al "Privatizarilor strategice". seres este acuzat de tradare prin transmitere de secrete si subminarea economiei nationale, avand complici mai multi consultanti internationali trimisi deja in judecata.
Decebal Traian Remes, fost ministru liberal al Agriculturii, urmeaza sa fie cercetat pentru mita sub forma de euro, palinca si carnati. In cazul sau, procurorul general a cerut presedintelui inceperea urmaririi penale pe data de 8 octombrie 2007.
Fostul premier Adrian Nastase astepta avizul lui Basescu, DNA sesizand Presedintia inca din 11 septembrie 2007. Nastase urmeaza sa fie cercetat pentru luare de mita si trafic de influenta intr-un al treilea dosar, separat de cauza Zambaccian. Concret, procurorii vor sa stie cum a dobandit Nastase un imobil de 1,5 milioane euro situat in str. Muzeul Zambaccian.
Miron Mitrea, fostul ministru PSD al Transporturilor, este acuzat de luare de mita, instigare la fals si uz de fals. Pe 13 septembrie 2007, DNA l-a sesizat pe Basescu si a cerut inceperea urmaririi penale impotriva lui Mitrea.
Tudor Chiuariu, fost ministru al Justitiei si proaspat consilier al lui Tariceanu, si Zsolt Nagy, fost ministru al Telecomunicatiilor, vor fi cercetati in dosarul Posta Romana, sub acuzatia de abuz in serviciu contra intereselor publice.
Victor Babiuc a schimbat, pe vremea cand ministru PD al Apararii, terenuri apartinand Armatei cu proprietati apartinand lui George Becali. DNA s-a sesizat si a cerut avizul lui Basescu pentru cercetarea lui Babiuc pentru luare de mita si abuz in serviciu.
Curtea Constitutionala a decis anul trecut ca presedintele poate cere inceperea urmaririi penale a demnitarilor, fara a mai consulta Comisia speciala de la Cotroceni, care astfel a fost desfiintata.

APARARE
Pacuraru da replica

Ministrul Muncii considera ca o data cu anul electoral a inceput un razboi cu orice mijloace si cu un singur scop: "Exista un singur partid bun, restul e negru si rau". Pacuraru respecta lupta anticoruptie, dar crede ca "ne consumam timpul pe o serie de aspecte care au relevanta lor, dar in anumite cazuri sunt simple facaturi", iar acuzatiile care i se aduc sunt "un subiect inventat". Pe de alta parte, ministrul se considera un om fericit, pentru ca in sfarsit "suspiciunea unor fapte de coruptie" care plana asupra sa va fi desfiintata de justitie. De asemenea, ministrul Muncii a povestit din nou despre telefoanele pe care Ilie Morega i le dadea pentru a insista sa numeasca "pe un anumit domn Romanescu" la Inspectia Muncii Gorj, dar spune ca nu le-a dat curs niciodata: s-ar fi desfasurat trei examene la institutia respectiva, la care domnul Romanescu nu a castigat postul. "Aici, in aceasta cladire, sunt oameni care au facut parte din acele comisii de examinare. Ei pot fi martori ca, atunci cand m-au intrebat daca prefer pe cineva pentru acel post, eu le-am spus: «Sa castige cel care stie carte»".

Cele mai citite

Peste 100 de sancțiuni, pentru cei care au continuat campania electorală în online. Au fost deschise trei dosare penale cu privire la posibile infracţiuni

Au fost date amenzi de aproape 70.000 de lei Purtătorul de cuvânt al Ministerului Afacerilor Interne (MAI), Monica Dajbog, a anunțat duminică faptul că efectivele...

Prezența la vot depășește 4 milioane de alegători la ora 13.00; incidente în secții de votare

La ora 13.00, participarea la primul tur al alegerilor prezidențiale din 2024 a ajuns la 21,99% din numărul total de alegători, conform datelor furnizate...

Alegerile prezidențiale 2024: Categoriile de români care nu pot vota

Românii sunt așteptați la urne în data de 24 noiembrie 2024, pentru primul tur al alegerilor prezidențiale, și pe 8 decembrie, pentru turul al...
Ultima oră
Pe aceeași temă