10 C
București
miercuri, 24 aprilie 2024
AcasăSpecialLiderul MISA, Gregorian Bivolaru, eliberat din închisoare: Nu sunt vinovat!

Liderul MISA, Gregorian Bivolaru, eliberat din închisoare: Nu sunt vinovat!

UPDATE 11.30: Liderul MISA, Gregorian Bivolaru, a ieşit, miercuri, din Penitenciarul Bistriţa. Întrebat cum se simte, Bivolaru a răspuns: „Foarte bine”, potrivit Mediafax.

De asemenea, întrebat ce planuri are pentru zilele următoare, liderul Mişcării de Integrare Spirituală în Absolut a răspuns: „O să văd, o să scriu cărţi”.

Totodată, Bivolaru a declarat că nu este vinovat şi nu va da statul român în judecată.

09.05: Fondatorul Mișcării de Integrare Spirituală în Absolut (MISA), Gregorian Bivolaru, va fi eliberat condiționat în cursul zilei de miercuri din Penitenciarul Bistrița, după ce decizia dată săptămâna trecută de judecători nu a fost contestată de către procurori, informează Agerpres.

Potrivit informațiilor furnizate de Judecătoria Bistrița, nu a fost depusă nicio contestație la decizia dată în dosarul 6859/190/2017 privind liberarea condiționată a lui Bivolaru, termenul expirând pe 12 septembrie, la ora 24.00. Decizia a fost dată pe 7 septembrie și a rămas, astfel, definitivă.

„În baza art. 587 Cod procedură penală, admite cererea de liberare condiționată formulată de domnul B.G., fiul lui Constantin , încarcerat în Penitenciarul Bistrița în executarea unei pedepse de 6 ani închisoare, aplicată prin Sentința Penală nr. 2591/2016 a Tribunalului București, în baza căreia a fost emis mandatul de executare nr. 7784/2016. Dispune liberarea condiționată a petentului Bivolaru Gregorian. (…) Cu drept de contestație în termen de 3 zile de la comunicare", se arată în sentința Judecătoriei Bistrița.



Liderul MISA, Gregorian Bivolaru, ar putea scăpa de închisoare, miercuri, după ce Judecătoria Bistriţa a acceptat cererea sa de eliberare. Decizia Judecătoriei Bistriţa putea fi contestată în termen de trei zile, însă procurorii nu au formulat contestaţie până în prezent, informează Mediafax.

„Comisia pentru eliberări condiţionate a acceptat solicitarea noastră de a-l pune în libertate pe Gregorian Bivolaru, aplicându-se reducerea pedepsei, de o treime, care se aplică persoanelor peste 60 de ani”, a spus avocatul lui Bivolaru, Aris Cupşa.

Liderul MISA, condamnat la șase ani de închisoare cu executare pentru acte sexual cu un minor, a fost încarcerat la Bistriţa la finele luni februarie. În iunie 2013, Gregorian Bivolaru a fost condamnat, de instanţa supremă, definitiv, la şase ani de închisoare cu executare.



Gregorian Bivolaru a plecat din România în anul 2004 iar în 2005 a primit azil politic în Suedia. Pe 26 februarie 2016 a fost prins de autorităţile franceze în timp ce se afla la un târg în Paris. Pe parcursul judecării cererii de extrădare, autorităţile suedeze au informat magistraţii francezi că îl menţin pe Gregorian Bivolaru ca azilant.

Cele mai citite

Inovație pe piața muncii: munca fără contract

Ministerul Muncii a anunţat că orice persoană cu vârsta de cel puţin 16 ani va putea să câştige bani în plus. Va putea face...

Dosar de corupție la nivel înalt în Rusia: unul din adjuncții ministrului rus al apărării a fost arestat

Un adjunct al ministrului rus al apărării, Timur Ivanov, a fost arestat pentru presupusă corupţie, a anunţat marţi Comitetul de Anchetă rus, notează AFP,...

Protejarea pădurilor din Ilfov este piatra de temelie a viitoarei Centuri Verzi București-Ilfov

Înscrisă ca amendamente la noul Cod Silvic, protejarea pădurilor din Ilfov împotriva exploatărilor comerciale, piatra de temelie a viitoarei Centuri Verzi București-Ilfov, a fost...
Ultima oră
Pe aceeași temă