Isărescu crede că privatizarea Romgaz va fi greu de asumat politic, din cauza scumpirilor la benzină

Guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, le-a spus joi trezorierilor din băncile comerciale că privatizarea Romgaz va fi greu de asumat de către partidele politice în contextul dezbaterii publice privind majorarea preţurilor la benzină ...

Share

maria cocuți 0 comentarii

30.01.2011 - 13:12

Guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, le-a spus joi trezorierilor din băncile comerciale că privatizarea Romgaz va fi greu de asumat de către partidele politice în contextul dezbaterii publice privind majorarea preţurilor la benzină după privatizarea Petrom, au declarat surse bancare, informează Mediafax.

Potrivit surselor citate, Isărescu a afirmat că nu vede cum să existe dorinţă politică pentru privatizarea Romgaz, dacă dezbaterea publică din aceste zile se concentrează pe preţul la carburanţi şi scumpirile succesive ale benzinei după privatizarea companiilor petroliere.

Surse oficiale au declarat luni că FMI va insista în negocierea noului acord pentru privatizarea, reorganizarea sau lichidarea marilor companii de stat, apreciind că prin vânzarea unor societăţi viabile statul va reuşi să finanţeze la costuri mai reduse deficitul bugetar.

Şeful misiunii de evaluare a FMI, Jeffrey Franks, a declarat săptămâna trecută, la Viena, că următorul acord cu România va cuprinde ţinte clare privind arieratele companiilor de stat, întrucât rezolvarea acestei probleme va elibera resurse suplimentare pentru reluarea creşterii economice.

În prezent, există o serie de proiecte de hotărâri de guvern potrivit cărora statul este dispus să scoată pe bursă pachete de acţiuni de 15% din Romgaz, Transgaz şi Transelectrica, ultimele două fiind deja în ringul bursier.

Pe de altă parte, ANAF a întocmit un raport privind producătorii şi distribuitorii de carburanţi în care se spune că preţul la pompă a fost majorat nejustificat pe parcursul anului 2010, fără a fi determinat de evoluţia cotaţiilor de bursă la ţiţei, cursul valutar şi taxele percepute de stat, iar aproape toate companiile au raportat pierderi semnificative, câştigurile nefiind reflectate corespunzător.

Principalele companii care distribuie carburanţi în România sunt OMV Petrom (SNP), Rompetrol, Lukoil şi MOL.

De altfel, chiar Isărescu afirma, în luna noiembrie 2010, că preţurile combustibililor pe piaţa românească au o evoluţie divergentă faţă de principalii factori care ar trebui să le influenţeze, iar BNR nu înţelege mecanismele care stau în spatele scumpirilor anunţate de producători.

Petrom şi Rompetrol, marii jucători din piaţa românească, au transmis poziţii publice prin care susţin că preţurile au fost influenţate exclusiv modificarea taxelor, în primul rând creşterea TVA, de fluctuaţia cotaţiilor internaţionale la aceste produse şi de deprecierea leului în raport cu dolarul.

Pe de altă parte, companiile petroliere nu fac nicio referire la acuzaţiile din raportul guvernamental privind pierderile raportate şi nereflectarea câştigurilor în bilanţurile anuale, de altfel singurul domeniu în care ANAF ar fi avut competenţe de control.

Citește totul despre:

Comentarii