19.1 C
București
duminică, 21 aprilie 2024
AcasăSpecialIohannis despre autodenunțul lui Ghiță: Ciudat; cei însărcinați cu aceste chestiuni să-și...

Iohannis despre autodenunțul lui Ghiță: Ciudat; cei însărcinați cu aceste chestiuni să-și facă treaba

Președintele Klaus Iohannis a afirmat marți că autodenunțul deputatului Sebastian Ghiță referitor la lucrarea de doctorat a procurorului șef al DNA, Laura Codruța Kovesi, este “ciudat”.

“Cei însărcinați cu aceste chestiuni să-și facă treaba”, a declarat Iohannis la Palatul Cotroceni, întrebat despre autodenunțul deputatului Sebastian Ghiță, demers pe care l-a catalogat “ciudat”. Potrivit Agerpres, el a arătat că acest autodenunț a apărut acum din cauza campaniei electorale.

“Asta pot să vă răspund, așa, direct. Din cauza campaniei electorale. (…) Sunt alții plătiți de statul român să verifice aceste lucruri. Atunci când vom avea o concluzie, putem să o comentăm. Înainte sunt doar discuții”, a mai arătat președintele Iohannis.

Întrebat dacă o va chema pe Laura Codruța Kovesi la discuții în acest caz, șeful statului a răspuns că, în măsura în care chestiunea devine de competența președintelui, va avea discuții cu cei care sunt implicați. “Deocamdată mi se pare că este un scandal media. Dacă va fi mai mult, vom discuta mai mult”, a afirmat Iohannis, întrebat dacă se impune o demisie a lui Kovesi.

Deputatul Sebastian Ghiță s-a prezentat marți la sediul Parchetului General, susținând că depune un autodenunț în care arată că el și mai mulți demnitari ai statului român au falsificat și măsluit raportul tehnic de expertiză prin care s-a stabilit că procurorul șef al DNA, Laura Codruța Kovesi, nu a plagiat în teza de doctorat.

“M-am decis să vin la Parchetul General și să fac, nu ceea ce fac mulți astăzi în România în fals, ci să fac un lucru care mă apasă și cred că este motivul pentru care mi s-au întâmplat toate aceste chestiuni în ultimii doi ani. Am venit să aduc un autodenunț care vizează felul în care eu, Sebastian Ghiță, și mai mulți înalți demnitari ai statului român au participat la măsluirea, la falsificarea raportului tehnic de expertiză ce vizează teza de doctorat a Laurei Codruța Kovesi. Eu am date, elemente și informații și vreau să le aduc la cunoștință Parchetului General, pentru că doar procurorul general al României sper că mai are posibilitatea și puterea să verifice așa ceva, care arată cum, în momentul în care s-a pus problema plagiatului tezei de doctorat a Laurei Codruța Kovesi, pentru a o proteja la acel moment, pentru că toți credeam că face un bine în România, am luat decizia ca acel raport tehnic în baza căruia consiliul acela de la minister a luat decizia că teza Laurei Codruța Kovesi nu este plagiată, am luat decizia să îl schimbăm”, a spus Ghiță la Parchetul General.

În august 2012, Consiliul Național de Etică a decis că Laura Codruța Kovesi, atunci procuror general al României, nu a plagiat în lucrarea sa de doctorat. Decizia a fost luată în urma analizei raportului Comisiei tehnice.

Grupul de Investigații Politice și Miliția Spirituală au acuzat-o pe Laura Codruța Kovesi că lucrarea sa de doctorat, susținută în decembrie 2011 la Facultatea de Drept și Științe Administrative a Universității de Vest din Timișoara, cu titlul ”Combaterea crimei organizate prin dispoziții de drept penal”, este un plagiat, susținând că reproduce cuvânt cu cuvânt, fără să citeze, lucrări ale altor autori din domeniu și fără să folosească ghilimelele sau să indice sursele.

Cele mai citite

Declarațiile lui David Popovici, după ce a cucerit patru medalii de aur la Naţionalele de la Otopeni

După ce a cucerit patru medalii de aur la Campionatele Naţionale de înot pentru seniori, tineret şi juniori de la Otopeni, David Popovici a...

Ultimul pas pentru operaționalizarea IMM Plus, îndeplinit

După aprobarea schemei de ajutor de stat IMM Plus de către Comisia Europeană la 9 aprilie a.c., a fost publicat Ordinul comun care stabilește...

Adrian Cioroianu la „ Tinerii și Monarhia”: Românii nu sunt ușor de condus

Invitații celei de a treia conferințe din seria „Tinerii și monarhia” de la Ploiești au fost Adrian Cioroianu, istoric, prof. univ. dr. la...
Ultima oră
Pe aceeași temă