12.8 C
București
luni, 22 aprilie 2024
AcasăSpecialIoan Rus, doar AVERTISMENT de la CNDC după jignirile aduse românilor care...

Ioan Rus, doar AVERTISMENT de la CNDC după jignirile aduse românilor care muncesc în străinătate

Ioan Rus, fostul ministru al Transporturilor, fost sancţionat  doar cu avertisment de Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării (CNCD) pentru afirmaţiile potrivit cărora românii muncesc în străinătate, în construcţii, pentru un salariu de 1.500 de euro şi, “de banii ăştia, copiii se fac golani acasă, iar nevasta curvă“, informează Mediafax.

Csaba Asztalos, preşedintele CNCD, a declarat vineri, pentru MEDIAFAX, că decizia în cazul lui Ioan Rus a fost luată în unanimitate, în şedinţa de miercuri a Colegiului Director. Csaba Asztalos a precizat că în stabilirea sancţiunii s-a luat în considerare faptul că Ioan Rus şi-a dat demisia din funcţia de ministru al Transporturilor în urma declaraţiilor făcute despre românii din diaspora şi şi-a cerut scuze public pentru aceste afirmaţii.

CNCD a stabilit că declaraţiile lui Ioan Rus aduc atingere demnităţii umane pentru românii care lucrează în străinătate şi pentru familiile acestora, fiind încadrate ca faptă de discriminare.

Fostul ministru al Transporturilor Ioan Rus a declarat, pe 10 iunie, într-o emisiune la Digi 24, în contextul în care vorbea despre românii din străinătate şi despre cât câştigă aceştia muncind în construcţii, de exemplu, cu un salariu de 1.500 de euro, că “de banii ăştia copiii se fac golani acasă, iar nevasta curvă“.România are trei milioane de oameni, să zicem, din forţa activă, în acest moment, în occident. Dintre care vreun milion sunt fierari betonişti, fierari şi aşa mai departe. Lucrează în construcţii, autostrăzi, prin Europa. Au poate 1.500 de euro salariu. O spun foarte direct. De banii ăştia, copiii se fac golani acasă şi nevasta curvă. De 700 de euro vin acasă jumătate“, a spus atunci Rus.

Pe 11 iunie, Ioan Rus şi-a dat demisia din funcţia de ministru al Transporturilor, pe care o ocupa din iunie anul trecut.

 

Cele mai citite

Robe, toci și eșarfe – accesoriile perfecte pentru a-ți completa ținuta de absolvire

Fie că ești în clasa a XII-a sau în ultimul an de facultate, absolvirea este un moment special. Este un moment unic care marchează...

UNSAR: 8 din 10 şoferi vor să ştie cât a fost valoarea despăgubirii achitate

Opt din zece şoferi (81%) şi-ar dori ca, în cazul în care suferă pagube în accidente rutiere şi sunt despăgubiţi de poliţa RCA a...

„El Clasico”, decis în prelungiri! Golul lui Jude Bellingham o duce pe Real Madrid aproape de un nou titlu

Real Madrid este foarte de a-și adjudeca al 36-lea titlu din istorie după ce s-a impus cu scorul de 3-2 în marele derby contra...
Ultima oră
Pe aceeași temă