13.1 C
București
vineri, 19 aprilie 2024
AcasăSpecialIgaş: Abia aştept să ajung în faţa Parlamentului şi să discutăm despre...

Igaş: Abia aştept să ajung în faţa Parlamentului şi să discutăm despre reforma pe care o fac în MAI

Ministrul Administraţiei şi Internelor, Traian Igaş, afirmă că abia aşteaptă să ajungă în faţa Parlamentului şi să discute, cu cifrele în faţă, despre reforma pe care o pune în practică în Ministerul de Interne, după cum a solicitat PNL, informează Mediafax.

“Mă bucur că, în calitate de membru al Executivului, pot să-mi prezint din nou activitatea în faţa colegiilor din Comisiile de Apărare sau în faţa plenului Parlamentului. Mi-aş fi dorit ca această discuţie să fie o audiere serioasă, nu doar un exerciţiu de imagine, aşa cum doresc liberalii. O reformă instituţională trebuie abordată cu seriozitate, nu în maniera unui articol de ziar. Este dreptul Parlamentului să audieze miniştri, dar nu este corect să te rezumi la situaţii punctuale, gen demisii de la nu ştiu ce post de poliţie, şi să pretinzi o analiză serioasă”, a afirmat Igaş.

El a mai spus că abia aşteaptă să ajungă în faţa Parlamentului “şi să discute cu cifrele în faţă, despre reforma pe care o pun în practică”.

“Mai mult, vreau să le dezvălui colegilor din forul Legislativ cum arăta MAI înainte de debutul acestor măsuri. Să afle parlamentarii că cifra de 10.000 de posturi nebugetate este consecinţa imprudenţelor comise în timpul guvernării liberale. În numai doi ani, în perioada 2007-2008, când PNL conducea ţara, în Minister au fost angajate peste 20.000 de persoane, dintre care 90 la sută proveneau din sursă externă, adică nu lucraseră în sistemul de ordine publică. La sfârşitul guvernării PNL, MAI ajunsese pe «cele mai înalte culmi», adică avea cu 47 la sută mai mulţi lucrători decât în anul 2000. La finele anului 2008, Aparatul Central avea 1665 de angajaţi, iar acum numărul acestora a scăzut sub o mie”, a mai arătat Igaş.

El a mai spus că PNL face exact ce nu ar trebui să facă un partid responsabil, anume să politizeze reformele din MAI.

“Liberalii ar trebui să înţeleagă că MAI trebuie să rămână în afara jocurilor politice. Faptul că parlamentarii PNL intenţionează să propună subcomisii de anchetă pe tema reformei, nu demonstrează decât că nu vor să iasă din lecţia lui Caragiale, aceea de a vedea lucrurile în «comitete şi comiţii». Dar această situaţie nu este o noutate, PNL şi PSD se opun reformării statului în general”, a conchis Igaş.

Partidul Naţional Liberal consideră că este nevoie de o dezbatere de fond asupra situaţiei din Ministerul de Interne, iar parlamentarii săi vor solicita la începutul sesiunii parlamentare audierea ministrului Traian Igaş.

“În cazul în care această audiere nu va aduce elemente de consistenţă privind dinamica internă a ministerului, PNL va propune o subcomisie de anchetă la nivelul celor două comisii de apărare”, mai precizează PNL, într-un comunicat.

PNL apreciază că Ministerul de Interne este o instituţie în care “încet, dar sigur, se instalează demotivarea profesională, teama pentru ziua de mâine, neîncrederea în ierarhia de comandă”.

“Această stare de spirit afectează activitatea curentă a ministerului, ceea ce se vede cu ochiul liber: sinucideri printre poliţişti, demisii pentru a munci în străinătate, promovări şi numiri în majoritatea lor făcute pe principiul supunerii faţă de partid şi ministru, măsuri legislative slab fundamentate şi haotic pregătite, adolescenţi care fură material militar dintr-un tren special sub nasul jandarmilor, lipsa de perspectivă şi predictibilitate din punct de vedere financiar şi profesional, un dialog social cu sindicatele mimat sau tardiv, tolerarea unor grupuri infracţionale care ajung să pună în pericol siguranţa cetăţenilor, acte de corupţie. La toate acestea se adaugă o lipsă de credibilitate la nivel extern a instituţiei, cu un ministru care participă la reuniunile europene pe Justiţie şi Afaceri Interne doar pentru a verifica până unde se poate întinde graniţa penibilului, simpla comparare a traseului profesional, a studiilor lui Igaş cu cele ale omologilor săi din UE fiind elocventă”, consideră PNL.

În opinia liberalilor, “haosul care a cuprins MAI este consecinţa faptului că singurul criteriu care l-a propulsat pe Traian Igaş în acest post a fost obedienţa faţă de Traian Băsescu”.

“PNL consideră aşa-zisele reforme ale lui Igaş drept un eşec lamentabil, care afectează buna funcţionare a MAI şi pune în pericol siguranţa cetăţeanului. În opinia noastră, este nevoie de o dezbatere reală la nivelul opiniei publice privind situaţia din Ministerul de Interne pentru că toate măsurile afectează nu doar 140.000 de politisti, jandarmi, pompieri, functionari, ci o întreagă ţară”, se mai arată în comunicat.

Cele mai citite

Marseille, Atalanta, AS Roma și Bayer Leverkusen s-au calificat în „careul de ași” al Europa League

Olympique Marseille, Atalanta Bergamo, AS Roma și Bayer Leverkusen s-au calificat joi seară în semifinalele Europa League, după meciurile din manşa secundă a „sferturilor”. Liverpool...

Bayer Leverkusen, de neoprit! Trupa lui Xabi Alonso a stabilit un nou record în fotbalul european

Bayer Leverkusen, formația pregătită de spaniolul Xabi Alonso, a devenit prima echipă din cele cinci mari ligi europene de fotbal care reuşeşte o serie...

Accident rutier pe DN2-E85, în județul Buzău. Două femei au ajuns la spital

Două femei în vârstă de 32 de ani şi 39 de ani au fost transportate de urgenţă la spital vineri, în urma unui accident...
Ultima oră
Pe aceeași temă