10.6 C
București
vineri, 19 aprilie 2024
AcasăSpecialGuvernul vrea control mai strict în sistemul sanitar

Guvernul vrea control mai strict în sistemul sanitar

Structurile locale de inspecție sanitară vor fi readuse în coordonarea Inspecției Sanitare de Stat din Ministerul Sănătății. Măsura, adoptată de guvern în şedinţa de marţi, reprezintă o revenire la normalitate și o reașezare a controlului din sistemul sanitar între prioritățile actului guvernamental. 

Astfel, Executivul va asigura un control constant, eficient și coordonat pentru siguranța populației şi respectarea normelor legale din domeniul sănătăţii. Efectul principal al acestei Ordonanțe este asigurarea independenței inspectorilor, supuși deseori la presiuni din partea mediului politic local. Dovada acestei presiuni o reprezintă rezultatele acțiunilor de control încrucișat, adică acele acțiuni care nu se desfășoară în județul de reședință. În cadrul controalelor încrucișate, inspectorii au aplicat măsuri proporționale cu gravitatea deficiențelor identificate și în concordanță cu situațiile reale.

Alte controale, în aceleași unități, dar efectuate în județul de reședință au arătat alte rezultate. Rolul Inspecției Sanitare este crucial în multe domenii: produse biocide, apă potabilă, furnizori de servicii medicale unități de învățământ, precum şi alte produse şi activităţi asupra sănătății populației. Mai mult, pe domeniile de răspundere, Inspecția Sanitară raportează la Comisia Europeană rezultatele acțiunilor de control și evaluarea riscurilor la adresa sănătății populației.

Prin Ordonanța adoptată, Guvernul elimină reglementările contradictorii privind responsabilitățile inspectorilor sanitari și posibilitatea de a îngrădi activitatea acestora. Premierul Dacian Cioloș și ministrul Sănătății Vlad Voiculescu își exprimă ferma convingere că sistemul sanitar nu poate fi administrat fără coerența activităților de control, aspect ignorat în ultimii ani.

Cele mai citite

Prezentarea „Cinematografia românească azi” susținută de cineastul Liviu Carmely și proiecția filmului „Povestea unui pierde-vară” la ICR Tel Aviv

Institutul Cultural Român a organizat și găzduit, în data de 18 aprilie, prezentarea „Cinematografia românească azi” susținută de cineastul israelian de origine română Liviu...

Dan Podaru candidează din partea PER la funcția de primar al sectorului 1

Fostul consilier local Dan Podaru va fi candidatul Partidului Ecologist Român pentru funcția de primar al sectorului 1, după ce formațiunea sa politică, Alianța...

Accident rutier pe DN2-E85, în județul Buzău. Două femei au ajuns la spital

Două femei în vârstă de 32 de ani şi 39 de ani au fost transportate de urgenţă la spital vineri, în urma unui accident...
Ultima oră
Pe aceeași temă