13.9 C
București
joi, 25 aprilie 2024
AcasăSpecialGerul face victime in toata tara

Gerul face victime in toata tara

Frigul din ultima perioada a provocat imbolnavirea a zeci de mii de persoane de boli respiratorii. Cele mai multe victime sunt copiii mici. De asemenea, cativa oameni fara adapost au murit inghetati. Politistii se confrunta cu decese suspecte din cauza persoanelor care nu-si trateaza afectiunile, mai ales psihice.

Numarul virozelor respiratorii inregistrate la nivel national  in perioada 15-21 decembrie a fost de 35.487, iar al pneumoniilor de 12.357. Doar un singur caz de gripa a fost inregistrat la  o persoana din Bucuresti. Rata de incidenta a infectiilor acute ale cailor respiratorii superioare a fost de 164,8 la 100.000 de locuitori. Rata de incidenta a pneumoniilor la nivel national a fost de 57,4 la 100.000 de locuitori. Cei mai multi pacienti internati au fost cei cu infectii acute ale cailor superioare respiratorii si pneumonii la copiii de pana in 4 ani. Medicii de la Salvare au acordat ajutor de urgenta in 26.300 de solicitari. Peste trei milioane de persoane au fost vaccinate antigripal. Medicul Lucia Oana, de la Serviciul de Ambulanta Bucuresti, atentioneaza parintii sa-si supravegheze cu atentie copiii, cum sa fie imbracati, cat sa stea afara la joaca pentru a evita imbolnavirea. De asemenea, se recomanda evitarea aglomeratiilor, mai ales in transportul in comun, ce pot mari riscul de contaminare.  Alimentatia este bine sa fie echilibrata, bogata in peste, carne, dar si in fructe si legume proaspete pentru a asigura organismului necesarul de vitamine si minerale pentru cresterea imunitatii. Dr. Lucia Oana recomanda prudenta in administrarea antibioticelor, mai ales la persoanele racite care nu au febra. "Tratamentul cu antibiotice este recomandat in infectiile bacteriene si virale. Daca apare febra, este bine sa fie consultat medicul de familie", a subliniat dr. Lucia Oana. Persoanele care s-au vaccinat impotriva gripei au de asteptat aproximativ doua saptamani pana la instalarea imunitatii. Vaccinarea trebuie evitata  la persoanele deja racite. Frigul a facut deja primele victime. In ultimele doua zile sapte persoane din  Bucuresti, judetul Constanta si judetul Suceava au decedat din cauza gerului. Una din cele trei persoane decedate din judetul Constanta, o femeie, a murit de frig in curtea casei. Politia Capitalei avertizeaza ca in perioada sarbatorilor de iarna afectiunile medicale netratate, starea psihica precara a multor persoane  duc la cresterea numarului de morti suspecte.

» Anul nou, cu zapada
Vremea ramane rece in toata tara, cu ger cumplit in depresiuni. Meteorologii ne previn ca  noul an va sosi cu ger si zapada in sudul tarii.  Daca pana maine maximele trec de limita de inghet in vestul si sudul tarii, dinspre granita de nord ne va invada un aer polar, care va aduce, spre finele saptamanii acesteia, zapada in sudul tarii. Luni, mai ales in nord si in centrul tarii, maximele nu urca nici macar la amiaza peste pragul de inghet.

Cele mai citite

Marcel Ciolacu vrea să-i recompenseze pe elevii români care au performat la Concursul Internaţional “National Space Society – NASA Space Settlement Contest”

Premierul Marcel Ciolacu i-a felicitat pe elevii români premiaţi la Concursul Internaţional "National Space Society - NASA Space Settlement Contest", el afirmând că aceştia...

Marcel Ciolacu vrea să-i recompenseze pe elevii români care au performat la Concursul Internaţional “National Space Society – NASA Space Settlement Contest”

Premierul Marcel Ciolacu i-a felicitat pe elevii români premiaţi la Concursul Internaţional "National Space Society - NASA Space Settlement Contest", el afirmând că aceştia...

Tânărul ce dispăruse acum zece zile în acumularea de la Sântămăria Orlea, de lângă Haţeg, a fost găsit și scos din apă

Tânărul dat dispărut, în urmă cu zece zile, în acumularea de la Sântămăria Orlea, de lângă Haţeg, a fost găsit şi extras din apă...
Ultima oră
Pe aceeași temă