12.7 C
București
miercuri, 24 aprilie 2024
AcasăSpecialFOTO. Primarul din Voluntari, Florentin Pandele, s-a suit cu picioarele pe catedră,...

FOTO. Primarul din Voluntari, Florentin Pandele, s-a suit cu picioarele pe catedră, în prima zi de școală. Gestul grobian al edilului a scandalizat mii de persoane care l-au desființat pe Facebook. Răspunsul nonșalant al acestuia a iritat și mai mult

Primarul localității Voluntari, Florentin Pandele a ajuns în atenția publică după ce, pe rețelele de socializare, a apărut o fotografie care îl ilustrează vorbindu-le părinților și copiilor de la Școala nr. 1 de pe o catedră, în cadrul festivității de începere a noului an școlar. De peste 20 de ore fotografiile cu Pandele suit pe catedră sunt distribuite în rețele sociale și generează mii de comentarii de la persoane revoltate în fața imaginii cu primarul cocoțat, ca la nuntă, pe catedră.

Fotografia a fost postată și pe contul de Facebook al lui Robert Turcescu, consilier PMP în Consiliul General al Primăriei Municipiului București, și a stârnit aici sute critici, edilul din Voluntari fiind acuzat că oferă un exemplu de proastă creștere celor prezenți.

O mare parte a internauților au adresat comentarii injurioase la adresa primarului Pandele sau l-au criticat dur, calificându-l drept „idiot”, „dobitoc” sau „penibil”.

Redăm o parte dintre comentariile postate de ultilizatori, pe Facebook: „Ferească Dumnezeu în ce țară trăim. Mi-e rușine!”, a comentat un internaut.

„Omul insistă în prostie”, a scris un altul. „Oare nu-si da seama cat e de penibil?”, se întreabă retoric o altă utilizatoare.

„Ăsta se antrenează pentru săritura cu prăjina peste garduri”, remarcă ironic o altă persoană. Într-un alt comentariu se precizează: „Poate a vrut să fie la înălțimea auditoriului: elevi, profesori, părinți”, consideră o altă persoană.

„Ăștia trăiesc cu sechelele comuniste de la a fi sus nu prin idei, ci prin imagine. Jalnic, de plâns. Ștefan cel Mare era mic de statură și chiar avea nevoie de cal, dar ăștia chiar așa? Mă distrează, dar nici nu pot zâmbi măcar”, a scris o alta.

Totodată, mai mulți internauți au criticat lipsa de reacție a lui Florentin Pandele, pe rețelele de socializare, cerându-i explicații cu privire la gestul său.

Contactat de jurnaliștii de la HotNews.ro, primarul a explicat că a decis să se urce pe catedră ca să „îl audă lumea”, precizând că la festivitatea de deschidere au participat cel puțin 2.000 de persoane.

„M-am urcat cu picioarele pe catedră că erau 2000 de părinți și copii și nu mă vedea lumea. Așa mi-a dat mie prin cap. Nu aveam acolo nici măcar o scenă. Nu e prima dată când vorbindu-le oamenilor am căutat soluții să mă audă lumea. Este una dintre cele mai mari școli din România, are 2300 de elevi. Am învățat și eu acolo din clasa a cincea până într-a opta. Era o gălăgie în spate, difuzoarele nu erau foarte performanțe. Și tot vorbeam, gălăgie în spate, am vrut să le transmit și eu câteva mesaje, că mandatul ăsta e un mandat al calității în învățământ. Venisem la școală asta puțin dezamăgit de faptul că nu se implică toată lumea de la părinte la elev. Când am  ajuns aici și am văzut atâta lume… Dacă puneau măcar jumătate de metru pătrat de scenă. Să mă urc la etajul I și să le vorbesc de acolo, am zis că nu dă bine, amintește de alte vremuri. Am luat puțin fața de masă, am dat-o la o parte și m-am ridicat pe masa aia. Eram conștient că oamenii poate zic, domne, omul e nebun. Dar m-am gândit că dacă văd oamenii uite, domne, primarul pe masă, poate mă ascultă ce le spun. Și, de acolo, cu picioarele pe catedra aia, le-am spus următorul lucru: îi rog pe profesori și pe directori să ducă prima dată în sălile de clasă părinții să conștientizeze cum arată școala la începutul anului școlar, școli care se repară iar după câteva luni de zile găsim picioarepe pereți, uși rupte, geamuri sparte. Ca să poată avea și ei un termen de comparație. Cred eu că i-am pus pe gânduri”, a declarat promarul localității Voluntari, Florentin Pandele, pentru HotNews.ro.

 

 

 

 

 

 

Cele mai citite

Rusia – Ucraina, ziua 770: Biden vrea să trimită arme Kievului chiar de săptămâna această

Preşedintele american, Joe Biden, a afirmat că Statele Unite vor "începe să trimită arme şi echipamente în Ucraina chiar din această săptămână", după ce...

Rusia – Ucraina, ziua 770: Biden vrea să trimită arme Kievului chiar de săptămâna această

Preşedintele american, Joe Biden, a afirmat că Statele Unite vor "începe să trimită arme şi echipamente în Ucraina chiar din această săptămână", după ce...

Inovație pe piața muncii: munca fără contract

Ministerul Muncii a anunţat că orice persoană cu vârsta de cel puţin 16 ani va putea să câştige bani în plus. Va putea face...
Ultima oră
Pe aceeași temă