14.6 C
București
miercuri, 17 aprilie 2024
AcasăSpecialFostul șef al Direcției Analiză din SRI, Ionel Nițu: Lansarea ideii că...

Fostul șef al Direcției Analiză din SRI, Ionel Nițu: Lansarea ideii că Sebastian Ghiță s-ar afla în Serbia nu face decât să-l ajute

Fostul deputat Sebastian Ghiță, căutat fără succes de autoritățile române, are doar de câștigat din faptul că, acum, se vehiculează public ideea că el s-ar ascunde în Serbia. Acest avertisment a fost prezentat, miercuri, de Ionel Nițu, fost șef al Direcției Analiză din cadrul SRI.

Știrile cu Ghiță care s-ar ascunde în Serbia susțin că au la bază "surse de rang înalt", explică fostul ofițer SRI.

"Cel puțin 2 jurnaliști se laudă că au dat știrea înaintea Pro TV… eu am 2 ipoteze: fie suntem în fața unei scurgeri de informații de la MAI (în fapt știrile nu ne aduc nouă vreun folos, ci îl avertizează pe fugar), fie suntem în fața unei dezinformări menite să conduca autoritățile pe piste false – în ambele situatii, însă, cei care le-au generat nu fac altceva decat să-l ajute pe Ghita!", explică Ionel Nițu.

În perioada august 2009 – decembrie 2012, Ionel Nițu a fost şeful Direcţiei Generală Analiză din cadrul SRI, iar în prezent este președintele unui ONG specializat pe probleme de securitate.

Cine și de ce susține că Ghiță ar fi în Serbia

Potrivit Hotnews, mogulul IT Sebastian Ghiță ar fi fost vizitat recent, în Serbia, de doi colaboratori apropiați din România, cu care ar fi discutat despre noi acțiuni de compromitere a procurorului-șef al DNA, Laura Codruța Kovesi. Potrivit surselor citate, deputatul fugar se bazează pe relațiile cu premierul Serbiei, Aleksandr Vucici, cu care fostul șef al Executivului, Victor Ponta, s-a vizitat și după ce și-a dat demisia. Victor Ponta a declarat, recent, că nu știe unde este Sebastian Ghiță, dar că speră că este încă în viață.

Site-ul Hotnews scrie, citând ”surse convergente anchetei” că unul dintre cei care l-au vizitat pe Ghiță în Serbia ar fi patronul EVZ, Dan Andronic. Contactat de HotNews.ro, Andronic a declarat însă că nu s-a întâlnit cu fostul deputat în Serbia.

"Nu m-am întâlnit cu Ghiță, nu m-am văzut cu Ghiță de când a plecat. Și nici nu cred că e în Serbia. E o informație falsă. E o tâmpenie". Întrebat dacă el, personal, a fost în Serbia,  Andronic a dat o replică ambiguă: "Răspunsul este am fost în foarte multe locuri, ce importanță are?".

Cum a dispărut Sebastian Ghiță

Fostul deputat Sebastian Ghiță a fost dat dispărut la data de 21 decembrie 2016, imediat după ce nu s-a prezentat la audieri la DNA Ploiești. Ulterior, mogulul de Ploieşti, trimis în judecată în două dosare şi urmărit penal în alte două, nu s-a prezentat nici la Poliție în cadrul programului de control judiciar. Neprezentarea atrage după sine emiterea unei măsuri mai severe, respectiv arestarea preventivă.

Sebastian Ghiță era dat în consemn la frontieră încă din momentul în care a fost pus sub control judiciar pe cauțiune, măsură preventivă în cadrul căreia exista interdicția de a părăsi țara.Potrivit Poliției de Frontieră, fostul deputat nu ar figura în evidențe ca ieșit din țară. Însă, acest lucru nu înseamnă că nu ar fi putut trece fraudulos frontiera.

Sebastian Ghiță a dispărut din vizorul Direcției de Operațiuni Speciale a Poliţiei pe 19 decembrie, după ce acesta a participat la o sindrofie a Serviciului Român de Informații. S-a dat alarma a doua zi, când polițiștii de filaj din fața locuinței din Ploieşti a mogulului au observat că acesta nu este acasă.  

În 5 ianuarie, Instanța Supremă a admis cererea DNA de înlocuire a controlului judiciar pe cauțiune cu arestul preventiv, după ce Sebastian Ghiţă a încălcat condiţiile controlului judiciar. Ulterior emiterii mandatului de arestare preventivă în lipsă, Poliţia Română a transmis că a fost dat în urmărire naţională. Vineri, procurorii anticorupție au cerut magistraților Înaltei Curți de Casație și Justiție, să emită un mandat european de arestare și o cerere de urmărire internațională pe numele acestuia.

„Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Ploiești au transmis sesizarea I.P.J. Prahova – Serviciul de Investigații Criminale către Înalta Curte de Casație și Justiție în vederea emiterii mandatului european de arestare și a cererii de urmărire internațională pentru inculpatul Sebastian Ghiță. Potrivit sesizării transmise de organul de poliție, care execută mandatul de arestare preventivă emis la data de 05 ianuarie 2017 de Înalta Curte de Casație și Justiție, inculpatul nu a fost depistat până în acest moment”, precizează DNA, într-un comunicat de presă.

Mandatul european de arestare este solicitat în vederea predării fostului deputat, care este căutat de autorități, după ce a încălcat măsura controlului judiciar. „Mandatul este aplicabil în țările Uniunii Europene, iar cererea de urmărire internațională este necesară în vederea predării inculpatului, fiind aplicabilă în țările ce nu fac parte din Uniunea Europeană”, mai precizează sursa citată.

Sebastian Ghiță este urmărit penal în două dosare penale și judecat în altele două. Într-un dosar penal aflat încă în investigații la DNA, Ghiță este inculpat alături de Iulian Herțanu, cumnatul lui Victor Ponta, pentru derularea presupus nelegale a unor contracte de achiziții publice, iar în alt dosar este acuzat că în 2012 și-a cumpărat locul eligibil pe listele PSD plătind 220.000 de euri, plimbând banii printr-o firmă pe care o controla și printr-o organizație neguvernamentală.

Ghiță este judecat în dosarul în care mai sunt judecați șefii Parchetului și Poliției Prahova, care l-ar fi protejat, precum și în dosarul de corupție al primarului din Ploiești, Iulian Bădescu.

Dosarele fostului deputat Sebastian Ghiţă

În 31 martie, procurorii DNA Ploieşti l-au pus sub control judiciar pe cauţiune, în al patrulea dosar în care acesta este urmărit penal pentru corupţie, cauţiunea fiind stabilită la aproximativ 13 milioane de euro, reprezentând a zecea parte din averea estimată a parlamentarului.

În aprilie 2016, procurorii DNA Ploieşti au admis cererea deputatului Sebastian Ghiţă de constituire a cauţiunii în limita sumei de 59 milioane de lei, după ce parlamentarul a depus garanţii reale imobiliare şi mobiliare asupra mai multor bunuri imobile, bunuri mobile reprezentând echipamente ce aparţin unei societăţi comerciale şi opere de artă, toate în valoare de 86 milioane de lei.

În acest al patrulea dosar, Sebastian Ghiţă este acuzat de folosire, în orice mod, direct sau indirect, de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii, două infracţiuni de dare de mită, şantaj, cumpărare de influenţă şi conducerea unui vehicul fără permis de conducere. În caz sunt judecaţi mai mulţi politicieni, poliţişti şi procurori de rang înalt din judeţul Prahova, fiind trimişi în judecată procurorul Liviu Tudose, adjunctul şefului Parchetului Curţii de Apel Ploieşti, procurorul Aurelian Mihăilă, fostul adjunct al aceluiaşi parchet, Constantin Ispas, fostul şef al DGA Prahova şi Viorel Dosaru, fostul şef al Poliţiei Prahova.

În acest dosar, un complet de trei judecători de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) a admis, în 16 decembrie, cererea fostului deputat de ridicare a interdicţiei de părăsire a ţării „Fără încuviinţarea organului competent”, aceasta fiind una dintre obligaţiile din cadrul controlului judiciar. Decizia nu este definitivă şi a fost contestată de procurorii DNA Ploieşti la Completul de cinci judecători al ICCJ. 

Procurorii DNA au mai deschis un dosar pe numele mogulului IT pentru luare de mită, suma cerută fiind de 50 milioane de euro de la diverse firme IT pentru ca acestea să obţină contracte cu statul. În acelaşi dosar au mai fost audiaţi şi cumnatul mogulului IT, Cristian Anastasescu, şi directorul Grupului TEAMNET, Bogdan Padiu.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Marea Britanie ar putea interzice fumatul

Una dintre principalele cauze ale deceselor cauzate de cancer în Marea Britanie este fumatul, iar Rishi Sunak vrea să-l interzică. Mai exact, Marea Britanie este...

Iohannis la Consiliul European, azi și mâine. Situația din Orientul Mijlociu, pe agendă

Preşedintele Klaus Iohannis va participa, astăzi şi mâine, la reuniunea extraordinară a Consiliului European care va avea loc la Bruxelles.Şeful statului va participa, de...

Marea Britanie ar putea interzice fumatul

Una dintre principalele cauze ale deceselor cauzate de cancer în Marea Britanie este fumatul, iar Rishi Sunak vrea să-l interzică. Mai exact, Marea Britanie este...
Ultima oră
Pe aceeași temă