27.2 C
București
marți, 16 aprilie 2024
AcasăSpecialFostul ministru al Sănătății, Vlad Voiculescu, după respingerea OUG pentru depolitizarea managementului...

Fostul ministru al Sănătății, Vlad Voiculescu, după respingerea OUG pentru depolitizarea managementului din spitale: Mi-e rușine de Senatul țării mele

Fostul ministru al Sănătăţii, Vlad Voiculescu, a declarat, joi, referindu-se la respingerea de către Senat a OUG 79 privind depolitizarea managementului spitalelor, că îi este ruşine de ceea ce a făcut Camera superioară. El l-ea solicitat deputaților să-și facă treaba cu bun simț și conștiință, potrivit Mediafax.ro.

„Mie mi-e ruşine. Mi-e ruşine că Senatul ţării mele a putut să dea aceste motive pentru respingere. Dacă aceste patru motive sunt necesare şi suficiente pentru Senatul României să respingă Ordonanţa – cu o notă de fundamentare de 26 de pagini, care reglementează lucruri absolut de bun simţ, atunci eu nu ştiu ce să cred despre cum funcţionează acest Parlament. Sper că o să vă faceţi treaba cu bun simţ şi cu conştiinţă pentru ceea ce îi trebuie sistemului sanitar din această ţară”, le-a transmis Voiculescu deputaţilor din Comisia de Sănătate a Camerei, cei care vor avea cuvântul final privind OUG 79, Camera fiind for decizional.

„Această OUG este doar un început de reformă, un început din reforma care este atât de necesară în sistemul sanitar. Nu există niciun motiv pentru care să permitem politizarea managementului spitalelor în continuare. De aceea, această ordonanţă prevede faptul că atunci când o persoană este cu o funcţie de conducere în partid politic, nu poate fi manager de spital. Această OUG combate nepotismul, nepotismul care este un flagel în sistemul sanitar românesc”, a spus Voiculescu, la o dezbatere pe tema OUG 79, desfăşurată sub egida Comisiei de Sănătate a Camerei Deputaţilor.

Fostul ministru, Vlad Voiculescu, a precizat că în cadrul dezbaterii publice organizate sub egida Comisiei de sănătate a Camerei, la care a participat, nu au fost expuse argumente împotriva elementelor esenţiale ale OUG 79 privind depolitizarea managementului spitalelor sau eliminarea nepotismului.

„Buna credinţă a Comisiei de Sănătate a Camerei a fost deja demonstrată prin această dezbatere publică. Nu a fost nici măcar un singur argument în toată această dezbatere publică împotriva unor lucruri esenţiale cum sunt descrierea incompatibilităţilor suplimentare ale acestei Ordonanţe, depolitizarea managementului de spital, excluderea nepotismului din spitale”, a subliniat Voiculescu.

 

 

Cele mai citite

Guvernanții lasă suedezii să taie nestingheriți pădurile valoroase ale României. 50 de acțiuni ale IKEA, bănuite de ilegalitate. FOTO și VIDEO

Un nou raport realizat de Agent Green și Bruno Manser Fonds (BMF) în pădurile României. Cel mai mare proprietar privat de pădure din țara...

Back home. Bontea, Dumitrescu și Scărlătescu, înapoi la Masterchef, emisiune difuzată de PRO TV

Vuiește întregul internet! După scandalul de la Antena 1, când cei trei chefi au anunțat trustul cu câteva săptămâni înainte de începerea filmărilor că...

Olaf Scholz, vizită în China: Nu fumăm toți cannabis în Germania

Cancelarul Olaf Scholz i-a asigurat luni pe studenții chinezi că nu vor fi nevoiți să fumeze cannabis dacă aleg să studieze în Germania, liderul...
Ultima oră
Pe aceeași temă