12.2 C
București
joi, 25 aprilie 2024
AcasăSpecialDouă sute de oameni s-au strâns la înmormântarea lui Gheorghiţă Mararu

Două sute de oameni s-au strâns la înmormântarea lui Gheorghiţă Mararu

Aproximativ două sute de persoane – majoritatea localnici, rude sau prieteni – sunt prezente, joi, la locuinţa din Roznov, judeţul Neamţ, a părinţilor lui Gheorghiţă Mararu, împuşcat duminică într-o cafenea din Piatra Neamţ, transmite Mediafax.

Sicriul cu trupul neînsufleţit al lui Mararu va fi dus la biserică şi cimitir cu o trăsură împodobită cu flori şi trasă de doi cai.

Curtea locuinţei din Roznov unde a fost depus sicriul este plină cu zeci de coroane de flori, iar oamenii aşteaptă în linişte începerea ceremonialului de înmormântare, slujba fiind programată să se desfăşoare în jurul orei 12.00.

La faţa locului au sosit şi membrii unei fanfare care va însoţi cortegiul funerar, aceştia fiind îmbrăcaţi cu tunici roşii şi având pe cap chipiuri.

La ora transmiterii acestei ştiri, în zonă nu erau forţe de Poliţie sau jandarmi, ci doar angajaţi ai unei firme de pază şi protecţie din Piatra Neamţ, care sunt aşezaţi în faţa curţii locuinţei.

Cu o zi în urmă, oficiali ai IPJ Neamţ anunţaseră că funeraliile lui Gheorghiţă Mararu vor fi supravegheate de forţe de poliţie şi că cortegiul funerar al acestuia a fost însoţit de la Piatra Neamţ până în Roznov de echipaje de intervenţie rapidă.

Sicriul cu trupul neînsufleţit al lui Gheorghiţă Mararu a fost dus, miercuri, la Roznov, iar cortegiul funerar, format din 15 autoturisme de lux, a fost însoţit, până la destinaţie, de echipaje ale Serviciului de Intervenţie Rapidă din cadrul Inspectoratului Judeţean de Poliţie, oamenii legii urmând să asigure măsuri de pază şi la biserică, precum şi cu ocazia funeraliilor de joi, potrivit inspectorului principal Cătălina Bădeanu, purtător de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Neamţ.

Timp de două zile, pe strada Liliacului, din Piatra Neamţ, unde se află vila lui Gheorghiţă Mararu, circulaţia s-a desfăşurat îngreunat întrucât pe ambele părţi ale străzii s-au aflat zeci de maşini de lux, din care coborau prieteni ai celui ucis pentru a-i aduce un ultim omagiu.

În timp ce în curte s-au adunat zeci de prieteni ai familiei Mararu, în faţa casei, dar şi în apropiere s-au aflat în permanenţă două echipaje ale Poliţiei şi Jandarmeriei, precum şi un echipaj al unei firme de pază din oraş.

Măsurile preventive de protecţie au fost dispuse de şeful Poliţiei Neamţ, pentru a preîntâmpina producerea vreunui alt eveniment.

Comisarul şef Aurelian Vasea Şoric, şeful Poliţiei judeţene Neamţ, consideră că “există riscul petrecerii unor evenimente”, motiv pentru care numeroase forţe de ordine – jandarmi, poliţişti, mascaţi şi ofiţeri de informaţii – vor fi prezente la funerarii pentru a supraveghea participanţii şi a preîntâmpina producerea unor evenimente deosebite.

De asemenea, până în 19 noiembrie, în municipiul Piatra Neamţ şi în localităţile limitrofe vor acţiona, în sistem integrat, echipaje mixte de poliţişti şi jandarmi.

“Prin aceste acţiuni se urmăreşte transmiterea unui mesaj real cetăţenilor din judeţul Neamţ cu privire la faptul că spaţiul public şi strada sunt sub controlul forţelor de ordine, şi nu a elementelor infractoare”, declara inspectorul principal Cătălina Bădeanu, purtător de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Neamţ.

Acţiunile din aceste zile sunt coordonate de comisarul şef Mihai Pruteanu, adjunct al Direcţiei de Ordine Publică din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române.

La misiuni vor participa, de asemenea, poliţiştii din Bacău, Harghita, Iaşi, Suceava şi Vaslui, împreună cu jandarmi nemţeni şi băcăuani.

Gheorghiţă Mararu va fi înmormântat în cursul zilei de joi în cimitirul din localitatea Roznov.

Gheorghiţă Mararu (32 ani) şi fratele acestuia, Bogdan (36 ani), stăteau la masă, duminică la prânz, într-o cafenea din Piatra Neamţ, primul dintre aceştia fiind împreună cu prietena sa. La un moment dat, în local a intrat Cristian Chilat (40 ani), zis “Falău”, care a scos pistolul şi l-a împuşcat de patru ori pe Gheorghiţă Mararu şi de două ori pe fratele acestuia, după care a fugit.

Incidentul, petrecut sub privirile îngrozite ale celorlalţi consumatori, a fost înregistrat de camerele video de supraveghere aflate atât în interiorul, cât şi în exteriorul localului. Martorii incidentului au sunat imediat la 112, cerând ajutor.

Gheorghiţă Mararu a suferit patru plăgi împuşcate, trei în zona inimii şi una în abdomen, iar când au sosit medicii avea deja doi litri de sânge în cavitatea toracică şi era în stop cardio-respirator. Medicii i-au făcut masaj cardiac şi i-au acordat primul ajutor, injectându-i şi adrenalină pentru a-i reporni inima, însă victima nu a supravieţuit.

Bogdan Mararu a fost împuşcat de două ori în abdomen şi a fost dus cu ambulanţa la Spitalul Judeţean. El a fost externat, luni dimineaţă, de la Spitalul Judeţean din Piatra Neamţ, a declarat medicul Sorin Ciobanu, purtător de cuvânt al unităţii spitaliceşti.

Presupusul autor al asasinatului de la Piatra Neamţ, Cristian Chilat, a fost arestat, luni seară, de Tribunalul Neamţ, pentru 29 de zile, fiind cercetat pentru omor deosebit de grav şi tentativă de omor.

Potrivit unor surse judiciare, ancheta privind asasinatul de la Piatra Neamţ este preluată de către Parchetul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (PICCJ), ca urmare a diverselor acuzaţii locale lansate la adresa poliţiştilor.

Şeful Poliţiei Judeţene Neamţ, comisar-şef Aurelian Şoric, a declarat, marţi, într-o conferinţă de presă, referitor la acuzaţiile potrivit cărora ar avea legături cu gruparea Mararu, că nu a avut nicio legătură cu familia Mararu, susţinând, cu ochii înlăcrimaţi, că presa îşi bate joc de familia lui.

Cele mai citite

Ministrul Apărării Naționale, Angel Tîlvăr, a avut o convorbire cu secretarul american al apărării Lloyd Austin

Ministrul apărării naționale, Angel Tîlvăr, a avut miercuri o convorbire cu secretarul american al apărării Lloyd Austin, anunțul fiind făcut imediat după ce președintele...

Ocolul Bucureștiului în 30 de zile

Coaliția PSD-PSD a făcut un ocol de treizeci de zile pentru a ajunge de unde a plecat. “Și mă ocoli...” – vorba bancului. Dar...

Ministrul Apărării Naționale, Angel Tîlvăr, a avut o convorbire cu secretarul american al apărării Lloyd Austin

Ministrul apărării naționale, Angel Tîlvăr, a avut miercuri o convorbire cu secretarul american al apărării Lloyd Austin, anunțul fiind făcut imediat după ce președintele...
Ultima oră
Pe aceeași temă