19.5 C
București
miercuri, 17 aprilie 2024
AcasăSpecialUPDATE. Două surori din Suceava, bătute şi tăiate cu un briceag de...

UPDATE. Două surori din Suceava, bătute şi tăiate cu un briceag de tatăl lor. Ce au declarat fetele

UPDATE:  Cele două surori în vârstă de 15 ani au spus că, tatăl lor, întors de la muncă din Germania, s-a enervat când fetele au refuzat să îi vorbească pe motiv că era băut și de aceea le-a atacat cu briceagul, potrivit Mediafax

Părinţii celor două fete sunt divorţaţi, iar ele au fost încredinţate mamei, care este la muncă în Anglia, surorile fiind lăsate în grija unei mătuşi.

——

Două surori în vârstă de 15 ani din comuna Putna, judeţul Suceava, au ajuns la spital, după ce au fost bătute şi tăiate cu un briceag de tatăl lor, cunoscut consumator de băuturi alcoolice, informează Mediafax.

Cele două fete din localitatea Putna au fost internate, duminică seara, la Spitalul Judeţean de Urgenţă (SJU) Suceava, una cu diagnosticul “plăgi tăiate multiple prin agresiune latero-cervicală dreapta, mâna dreaptă, antebraţ stâng, gamba stângă” şi cealaltă cu “plăgi multiple înjunghiate la nivelul scalpului, latero-cervical dreapa, bază hemitorace dreapta, antebraţ dreapta prin agresiune”.

Purtătorul de cuvânt al Poliţiei Judeţene Suceava, Ionuţ Epureanu, a declarat că din cercetări a reieşit că fetele ar fi fost agresate de tatăl lor.

El a spus că mama fetelor este la muncă în străinătate, iar tatăl acestora, cunoscut consumator de băuturi alcoolice, a venit, duminică seara, acasă, unde a început o ceartă cu fetele şi a lovit-o pe una cu un briceag la mâna dreaptă, iar apoi cealaltă a sărit în sprijinul surorii sale, fiind şi ea lovită cu pumnii şi briceagul.

Cele două fete au fost transportate la Spitalul Judeţean de Urgenţă Suceava pentru a li se acorda îngrijiri medicale.

“Bărbatul va răspunde conform legii”, a spus Epureanu, care a menţionat că urmează să fie sesizată şi Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Suceava pentru a verifica situaţia celor două fete.

Primarul comunei Putna, George Coroamă, a declarat că va dispune efectuarea unei anchete sociale la această familie.

Cele mai citite

Remus Pricopie: “Dacă medicul Cîrstoiu nu are șanse, de ce se depune un efort atât de mare să fie discreditat?”

"Dacă medicul Cîrstoiu nu are șanse să câștige alegerile, de ce se depune un efort atât de mare să fie discreditat si, eventual, eliminat...

Remus Pricopie: “Dacă medicul Cîrstoiu nu are șanse, de ce se depune un efort atât de mare să fie discreditat?”

"Dacă medicul Cîrstoiu nu are șanse să câștige alegerile, de ce se depune un efort atât de mare să fie discreditat si, eventual, eliminat...

Rishi Sunak își dorește ca Benjamin Netanyahu să aibă „ sânge rece” după atacul Iranului de sâmbătă

Premierul britanic, Rishi Sunak, l-a chemat marţi pe omologul său israelian, Benjamin Netanyahu, să dea dovadă de "sânge-rece" după atacul Iranului împotriva Israelului din...
Ultima oră
Pe aceeași temă