Folosim cookie-uri pentru a personaliza conținutul și anunțurile, pentru a oferi funcții de rețele sociale și pentru a analiza traficul. De asemenea, le oferim partenerilor de rețele sociale, de publicitate și de analize informații cu privire la modul în care folosiți site-ul nostru. Aceștia le pot combina cu alte informații oferite de dvs. sau culese în urma folosirii serviciilor lor. În cazul în care alegeți să continuați să utilizați website-ul nostru, sunteți de acord cu utilizarea modulelor noastre cookie.

Dosarul Colectiv: Unul dintre șefii ISU, suspendați din funcție, ar fi vrut să fie protejat de șefi

Prim-adjunctul suspendat al Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) București, Orlando Șchiopu, a declarat că simte că șefii lui nu îl apără după 23 de ani în care a salvat vieții, potrivit Mediafax.

Share

Andra Dolana 0 comentarii

Actualizat: 30.11.2015 - 22:28

Prim-adjunctul suspendat al Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) București, Orlando Șchiopu, a declarat că simte că șefii lui nu îl apără după 23 de ani în care a salvat vieții, potrivit Mediafax. 

Șchiopu a spus că a fost "tras pe dreapta ca o locomotivă stricată". 

De asemenea, prim-adunctul ISU suspendat a mai spus că el era plecat în deplasare în Belgia când a izbucnit scandalul în ISU și că  fost dezamăgi de faptul că șefii lui nu i-au luat apărarea când la televizor apărea că este audiat la DNA. 

”Sunt un om care, din punctul meu de vedere, am făcut tot ce s-a putut, ca să salvez oameni, m-am deplsat în momentul în care am fost solicitat şi, împreună cu echipa, am făcut tot ce am putut ca să salvăm oameni, iar acum sunt tras pe dreapta, ca o locomotivă bătrână, ineficientă. Apare la televizor faptul că am fost dus la DNA cu mandat, ceea ce nu era adevărat, apare faptul că sunt un mincinos. Nu apare niciunul dintre şefi să-mi ia apărarea, este un sentiment de dezamăgire totală”, a spus Șchiopu. 

De asemenea, bărbatul a declarat că, colegii lui i-au luat apărarea când au aflat că a fost suspendat. Totodată, Șchiopu a spus că nu are ce să își reproșeze în legătură cu tragedia din Colectiv. 

”Ştiţi, eu aici la ISU Bucureşti sunt al doilea şef şi, în general, când şefii pleacă, subordonaţii se înveselesc, dar toţi subordonaţii mei, din momentul în care m-am pus la dispoziţie şi nu mai am nici un raport de şef cu ei, mi-au luat apărarea, şi-au schimbat poza de la profil cu poza mea, îmi acordă susţinere. Pentru mine e mare onoare să fiu coleg cu ei. Eu ştiu doar atât: eu m-am ridicat din pat, m-am dus la intervenţie şi am făcut tot ce am putut pentru a salva oameni. Punct. Mai departe vom vedea. Eu nu am ce să îmi reproşez”, a mai spus prim-adjunctul suspendat. 

Orlando Șchiopu subliniat că el s-a prezentat de bună-voie la DNA, 

”Am fost joi, nu am fost miercuri la DNA, eu am fost trimis într-o delegaţie de domnul Arafat la Berlin, pentru a vedea modul de operare a serviciilor de intervenţie a pompierilor din Berlin. Marţi şi miercuri, m-am aflat la Berlin şi m-am întors miercuri cu un avion, în urma informaţiilor apărute în media. Am aterizat pe Aeroportul Henri Coandă pe la ora 00.50, iar a doua zi, joi, m-am prezentat la DNA şi am dat declaraţii. Deci când se titra la televizor că eu sunt la DNA adus cu mandat, eu eram la Berlin. Iar eu am fost joi la DNA, fără mandat, din propria iniţiativă. Soţia şi copilul meu vedeau la televizor miercuri că eu sunt adus cu mandat la DNA şi credeau la un moment dat că mint, că nu vreau să le spun unde sunt”, a spus Șchiopu. 

Bărbatul a declarat că s-a pus la dispoziția șefilor săi, după izbucnirea scandalului, deoarece a consideart că așa este deontologic și onorabil. 

”Noi ne-am pus la dispoziţie pentru a nu crea confuzie între statutul nostru de la comanda inspectoratului şi informaţiile din mass-media, unde au apărut aceste elemente şi urmează să fie făcute cercetări. Deci, nu IGSU ne-a pus la dispoziţie, noi am considerat că aşa este deontologic şi onorabil pentru nişte ofiţeri, să ne punem la dispoziţie, şi am făcut un raport în care am scris că, în cazul în care IGSU consideră oprtun să ne pună la dispoziţie, noi suntem de acord. Ne-am dat acordul să ne pună la dispoziţie dacă vor considera oportun, ei ne-au pus la dispoziţie. O să aştept finalizarea anchetei, după care voi vedea atunci ce am de făcut. Vă daţi seama că este o corvoadă. Voi merge la birou şi voi face hârtii, hârţogăreală, tot ce vor considera şefii mei că trebuie să fac”, a spus Șchipou. 

De asemenea, revista pompierilor a publicat vineri un articol în care colegii îi iau apărarea lui Orlando Şchiopu. 

"Şchiopu este pompier călit în flăcările nenumăratelor incendii la care a participat de-a lungul carierei de salvator. Cei care au avut ocazia să lucreze cu pompierii, ştiu că există printre ei oameni a căror mare dragoste este ”STINGEREA”. Ei, pompierul Şchiopu este unul dintre aceştia", au scris colegii pe site-ul revistei.

Şefii ISU Bucureşti-Ilfov - inspectorul şef colonel Mihai Mirel Guţă, prim-adjunctul Orlando Schiopu şi adjunctul Giani Aldoiu -au fost suspendaţi din funcţii la aproape o lună de la tragedia din Colectiv, după ce în presă au apărut informaţii potrivit cărora instituţia a primit o adresă de la organizatorul de evenimente Emagic, la sfârşitul lunii septembrie, prin care era informată că în local urma să aibă loc un festival de muzică cu 2.000 de participanţi şi i se cerea un punct de vedere.

 

Citește totul despre:

Comentarii

loading...