Dispută între Diaconescu şi Corlăţean pe tema TEZAURULUI. Goşu: O ceartă tristă şi deplasată cu iz electoral"

Disputele pe marginea negocierilor cu Rusia (sau a lipsei lor) privind recuperarea tezaurului României de la Moscova lasă scot în evidenţă amatorismul diplomaţilor de rang înalt în abordarea unei teme de interes ...

Share

Cristian Campeanu 0 comentarii

30.10.2012 - 19:04
Disputele pe marginea negocierilor cu Rusia (sau a lipsei lor) privind recuperarea tezaurului României de la Moscova lasă scot în evidenţă amatorismul diplomaţilor de rang înalt în abordarea unei teme de interes naţional, dar şi ambiţiile politice ale acestora.

 

 

După ce la începutul lunii, Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei a adoptat o rezoluţie vagă în care mai că implora Moscova să intesifice dialogul bilateral cu statele care revendică retrocedarea unor bunuri, inclusiv cu România - pentru care „bunurile reprezintă peste 90 de tone de aur, tezaurul Băncii Naţionale trimis în Rusia în 1917 de frica armatelor germane - politicienii români au mirosit o oportunitate de imagine. După ce Antena 3 l-a acuzat pe Mihai Răzvan Ungureanu că a abandonat Tezaurul în complicitate - cum altfel? - cu Traian Băsescu, ministrul de Externe, Titus Corlăţean, a declarat că ar fi „indubitabil" că tezaurul se află la Moscova şi a asigurat că recuperarea aurului BNR „este o prioritate" a ministeriatului său, lăsând să se înţeleagă totodată că predecesorii săi au neglijat tema. Soluţia?

„Şansele depind de felul in care vom şti să construim o relaţie politică funcţională, pentru că un astfel de subiect poate avea o evoluţie pozitivă în măsura în care ai un dialog politic".  Corlăţean sugerează două lucruri: Că relaţia cu ruşii este disfuncţională şi că dacă intensificăm „dialogul politic" avem şansa să obţinem drept premiu Tezaurul. Las că ruşii au precizat limpede prin vocea purtătorului de cuvânt Alexander Lukaşevici, că „tezaurul nu este subiect de dialog între Rusia şi România" şi nici nu va fi, pentru Corlăţean nu contează. Pentru el nu contează decâtsă stabilească cât mai rapid „dialogul politic funcţional" cu ruşii, orice va fi însemnând acesta, cu sau fără tezaur, cu - sau fără? - spioni ruşi. Afirmaţiilor lui Corlăţean le-a răspuns acid fostul ministru de externe şi actual consilier prezidenţial Cristian Diaconescu care a postat pe blog propria-i variantă a istoriei tentativelor postdecembriste eşuate de a recupera tezaurul şi a atu-urilor României. Potrivit lui Diaconescu, Există o singură certitudine dar foarte importantă pentru că este de natură juridică. În 2003 prin Acordul Conex la Tratatul Politic de Bază partea rusă a recunoscut existenţa Tezaurului, transmis cu titlu de depozit. Tratatul Politic şi Acordul Conex au fost ratificate în Parlamentele celor doua state, deci are forţă juridică obligatorie" Pe de altă parte, Diaconescu, susţine în chip surprinzător, că România ar fi putut condiţiona aderarea Rusiei la FMI în 1992, când ministru de Externe era Adrian Năstase, de recuperarea Tezaurului: „Consider că la acea dată am reuşit să ratăm cu brio o bună oportunitate de deschidere a subiectului „tezaur" nu printr-o neglijenţa a diplomatiei ci printr-o regretabilă decizie politică, de vreme ce în regulamentul Fondului este stipulat ca înainte de aderare statele trebuie să îşi stingă litigiile dintre ele". Ceea ce sugerează Diaconescu este că, la vremea respectivă, responsabilii de politică externă ai României, Ion Iliescu şi Adrian Năstase au decis în mod deliberat să nu folosească pârghia Tezaurului în relaţiile cu o Rusie slăbită şi săracă după destrămarea Uniunii Sovietice.

Pentru a limpezi puţin ceaţa pe care diplomaţii români au ridicat-o în jurul a facerii Tezaurul de la Moscova, i-am solicitat o opinie profesorului Armand Goşu de la Facultatea de Ştiinţe Politice a Universităţii Bucureşti, unul dintre puţinii cunoscători autentici ai Rusiei şi spaţiului ex-sovietic:

„Tristă această dispută cu iz electoral dintre ministrul de Externe Titus Corlăţean şi consilierul prezidenţial Cristian Diaconescu pe tema tezaurului României şi a relaţiilor dintre Bucureşti şi Moscova. Tristă pentru că atât problema tezaurului cât şi cea a stadiului relaţiei bilaterale româno-ruse sunt teme prea importante, de interes naţional, pentru a face din ele muniţie pentru campania electorală", afirmă Goşu.

„Deplasată această ceartă şi pentru că ea are loc între doi oameni implicaţi, Diaconescu mai mult, Corlăţean mai puţin, în diplomaţia ultimilor 20 de ani. În vreme ce Diaconescu negocia tratatul, semnat cu Rusia în 2003, în calitate de secretar de stat MAE, Corlăţean era directorul DRP, în acelaşi guvern Adrian Năstase, căruia amândoi îi datorează carierele.

Citesc cu nedumerire despre un „acord conex la Tratatul politic de bază", document care nu există! Dl. Diaconescu confundă cu declaraţia miniştrilor de Externe, Mircea Geoană şi Igor Ivanov, în care se menţionează condamnarea Pactului Molotov - Ribbentrop şi a participării României la războiul antisovietic. Tot acolo se menţionează înfiinţarea unei comisii comune „de interes public", care să se ocupe „de studierea problemelor izvorâte din istoria relaţiilor bilaterale, inclusiv problema Tezaurului". În declaraţia miniştrilor, care nu este text conex/anexă, deci nu are nici o „forţă juridică", cum scrie C. Diaconescu (dacă textul declaraţiei era conex/anexă la tratat ar fi trebuit să fie menţionat ca atare, să fie discutat şi aprobat de către Parlament şi să fie publicat în Monitorul oficial, ceea ce nu s-a întâmplat; la dezbaterile pentru ratificare în Dumă, reprezentantul MAE rus a afirmat clar că declaraţia miniştrilor nu are valoare juridică!), nu se recunoaşte existenţa Tezaurului, ci a „problemei Tezaurului". Existenţa Tezaurului evacuat de guvernul român la Moscova în 1917, va fi recunoscută, dar cu altă ocazie şi nu la nivel oficial.

Extrem de interesantă informaţia privind ratarea oportunităţii de a deschide dosarul Tezaur cu cei de la Moscova, în vara 1992, când Rusia a aderat la FMI. Din poziţia pe care o avea în MAE, dl Diaconescu trebuie să fi avut acces la acele discuţii. Poate îşi aminteşte mai multe şi dl Năstase, care era ministru de Externe. Dacă România a ratat acea oportunitate în 1992, iar dl Diaconescu regretă acest lucru, de ce n-a utilizat problema Tezaurului în negocierile pentru aderarea Rusiei la WTO? Au negociat ruşii 18 ani, până în 2011. Am fi avut timp să-i şantajăm pe ruşi? Asta înţeleg că dorea C. Diaconescu.

 Cât despre vizita lui Diaconescu la Moscova, din februarie 2009, întâlnirea cu Lavrov, şi ce a urmat apoi, ar trebui scris. Cu o altă ocazie, însă.", conchide Armand Gosu.

Citește totul despre:

Comentarii