11.5 C
București
vineri, 29 martie 2024
AcasăSpecialDirectorul Tarom, demis, dar la negocieri cu Air France

Directorul Tarom, demis, dar la negocieri cu Air France

Directorul general al Tarom, Ruxandra Brutaru, ar fi fost demis marţi din funcţia pe care o ocupă de la finele anului 2008, sustin surse din Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii.
 
Contactaţi de romanialibera.ro, oficialii Tarom au infirmat ipoteza unei demisii a lui Brutaru. “Doamna Brutaru este la o intalnire în afara ţării. Până acum nu am fost înştiinţaţi de o astfel de decizie”. 

Surse din interiorul Tarom au declarat pentru romanialibera.ro că Brutaru se află până joi la Paris unde ar putea negocia preluarea Tarom de către grupul Air France KLM.

Oficiali din Minister spun totusi ca de la 1 aprilie va fi numit un nou director general, însă nu s-a stabilit o persoană anume.

Brutaru a fost numită în funcţie de fostul ministrul al Transporturilor Radu Berceanu pentru a-l înlocui pe Gheorghe Bârlă, care a fost demis.

La începutul lunii februarie, PSD a solicitat demiterea Ruxandrei Brutaru pentru management defectuos.

Purtătorul de cuvânt al Departamentelor PSD, Olguţa Vasilescu, a afirmat că privatizarea Tarom, agreată de statul român printr-un memorandum încheiat în mai 2000 cu Banca Mondială şi semnat de ministrul Transporturilor de atunci, Traian Băsescu, a fost oprită de Cabinetul Năstase, care a dus compania în câştig.

Vasilescu a acuzat că, în ultimul an, Tarom a înregistrat pierderi de 100 de milioane de dolari şi a acuzat-o pe Brutaru de sabotarea Tarom în favoarea altor operatori aerieni.

Tarom a fost inclusă pe lista companiilor monitorizate de FMI din noul acord, iar instituţia financiară va evalua atât pierderile, cât şi arieratele operatorului aerian. Guvernul s-a angajat să caute un investitor strategic până la finele anului şi să privatizeze compania de transport aerian atunci când condiţiile pieţei o vor permite.

Numărul pasagerilor transportaţi anul trecut de Tarom a crescut cu 24% faţă de anul precedent, de la 1,77 milioane de călători la 2,2 milioane de pasageri, potrivit datelor preliminare ale companiei.

Tarom estimează că în acest an cheltuielile vor fi egale cu veniturile, conform proiectului de buget pentru 2011. Compania a înregistrat pierderi de 90,99 milioane de lei în 2009, când miza pe un profit de 760.000 de lei.

Cele mai citite

Captive ideologiei, euroelitele nu sesizează declinul capitalismului

Revoluţia franceză a desfiinţat latifundiile feudale, în folosul unităților de producție burgheze. Comuniștii au distrus proprietatea privată pentru a crea omul nou eliberat de...

Cum hidroizolația poate face diferența între o iarnă sigură și o primăvară ușoară pentru locuința ta

O dată cu trecerea iernii și venirea primăverii, proprietarii de case și constructorii se gândesc la moduri de a proteja locuințele de umiditate și...

Toți cei 45 de pasageri dintr-un autobuz și-au pierdut viața într-un accident în Africa de Sud

Aproape toţi pasagerii dintr-un autobuz, 45 de persoane, şi-au pierdut viaţa joi în Africa de Sud într-un accident rutier grav, după ce vehiculul în...
Ultima oră
Pe aceeași temă