19.9 C
București
miercuri, 24 aprilie 2024
AcasăSpecialDan Voiculescu propune instituirea închisorii pe viaţă pentru infracţiunile foarte grave

Dan Voiculescu propune instituirea închisorii pe viaţă pentru infracţiunile foarte grave

Vicepreşedintele PC Dan Voiculescu propune instituirea închisorii pe viaţă, fără posibilitatea reducerii pedepsei pe parcursul executării, pentru infracţiunile foarte grave, potrivit Agerpres.

 

Liderul fondator al PC a precizat că una dintre cele trei propuneri pe care le-a prezentat societăţii civile în vederea modificării Constituţiei prin iniţiativă civică vizează faptul ca “maximul pedepselor prevăzute pentru infracţiunile de omor deosebit de grav, trafic de stupefiante şi act sexual cu un minor să fie detenţiunea pe viaţă, fără posibilitatea reducerii pedepselor pe parcursul executării’.

‘Se conturează în întreaga Europă – din Anglia până în Norvegia – un sentiment de insatisfacţie şi insecuritate în raport cu un sistem juridic încărcat de proceduri ce par puse în slujba infractorilor şi criminalilor. Şi care pot face, de pildă, ca un descreierat care împuşcă o sută de copii să stea vreo 15 de ani într-un penitenciar de lux. Ori care explică – aşa cum se întâmplă în România – cum e posibil ca un pedofil condamnat să reajungă în libertate în doar trei ani pentru a face zeci de noi victime. În lipsa reacţiei legiuitorului în faţa unor astfel de aberaţii, opinia publică se va radicaliza, solicitând fără succes reintroducerea pedepsei cu moartea“, a precizat liderul fondator al PC.

Vicepreşedintele Senatului consideră că soluţia, din punctul său de vedere, o reprezintă blocarea sistemului de reduceri ale pedepselor pentru infracţiunile foarte grave, care se cer sancţionate cu închisoarea pe viaţă.

“Pedofilii, traficanţii de droguri, autorii de omoruri deosebit de grave trebuie să rămână definitiv în afara societăţii”, a mai spus Dan Voiculescu.

Cele mai citite

3 criterii esențiale pentru alegerea unui scaun de masă pentru bebeluși

Alegerea unui scaun de masă pentru bebeluși este o decizie importantă pentru orice părinte, influențând direct siguranța, confortul și buna dezvoltare a copilului în...

Rusia – Ucraina, ziua 770: Biden vrea să trimită arme Kievului chiar de săptămâna această

Preşedintele american, Joe Biden, a afirmat că Statele Unite vor "începe să trimită arme şi echipamente în Ucraina chiar din această săptămână", după ce...

Transformă spațiul din garaj într-un loc accesibil – iată ce ușă de garaj de la Alexiana să alegi

Ușilor de garaj ar trebui să li se acorde mult mai multă atenție. Acestea au capacitatea de a menține un nivel de siguranță înalt...
Ultima oră
Pe aceeași temă