7 C
București
sâmbătă, 23 noiembrie 2024
AcasăSpecialDan Adamescu, mărturie postumă despre perioada de detenție: Am avut impresia că...

Dan Adamescu, mărturie postumă despre perioada de detenție: Am avut impresia că am ajuns în iad. Nu pot să înțeleg de ce medicii m-au privat de tratament. Puteam să mor

Omul de afaceri Dan Adamescu a povestit, în partea a doua a scrisorii dată publicității după moartea sa, că a fost ținut în condiții inumane în Centrul de Detenție, în penitenciarele Rahova şi Jilava, notând că a ajuns ”în iad”. Omul de afaceri a mai scris și că nu i s-a permis să facă tratament timp de 37 de zile, în timp ce era încarcerat la Rahova, dar și că a fost nevoit să anuleze vizite ale avocatului său, din cauză că nu se putea deplasa din celulă până la sălile de întâlnire. 

Dan Adamescu a mai notat și că arestarea sa a fost ”un spectacol media de excepţie”:  ”Am fost plimbat în cătuşe prin faţa camerelor TV, care filmau, şi mi s-a pus pecetea de infractor corupt în media. Am fost descris drept un pericol grav, care trebuie băgat la închisoare cu orice preţ”.


Citește și: Ultima scrisoare a lui Dan Adamescu: ASF și Victor Ponta au avut un cuvânt de spus în falimentul Astra. Omul de afacere a notat că a fost păcălit de către DNA

Dan Adamescu a scris o scrisoare cu câteva luni înainte să moară, în care a acuzat Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) și pe fostul premier Victor Ponta ”au avut un cuvânt de spus în falimentul societății de asigurare Astra”. Totodată, omul de afaceri a notat că ar fi fost minţit de către  procurorul DNA George Matei, care s-a ocupat de dosarul său penal şi care i-a promis că îi va permite să se opereze în străinătate dacă va plăti o cauțiune de 40 milioane de lei.  


 

„Erau trei paturi supraetajate în celulă, deci în total 6 locuri. O masă cu un televizor erau în celulă. WC-ul era integrat în celulă, însă eu am fost norocos să găsesc o toaletă normală, cu scaun. Duşul era situat lângă WC. Starea mea de sănătate s-a deteriorat atât de rău încât a trebuit să renunţ la mai multe vizite ale avocatului meu deoarece nu am putut suporta durerea provocată de mersul pe jos de la celula mea şi până la sălile de întâlnire. Nu exista niciun scaun cu rotile în penitenciar.  Am avut probleme cu somnul pe timpul nopţilor în Penitenciarul Rahova, deoarece deţinuţii ţipau şi se loveau cu capul de uşile celulelor. Era de-a dreptul terifiant. Am avut impresia că am ajuns în iad. (…) Îmi amintesc că am fost deţinut în Centrul de Arest Preventiv, un centru de detenţie anterior procesului, timp de aproximativ o lună. Nu există zone speciale în CRAP. În celula mea erau între 6 şi 8 persoane. Era un flux continuu de deţinuţi. Celula avea 4 paturi suprapuse, astfel că erau 8 paturi în total. Erau de ambele părţi ale celulei. Exista o masă mică pentru 2 persoane şi un WC turcesc – practic o gaură în pământ – fără nicio separare faţă de restul celulei. Nu existau dulapuri sau alt mobilier pentru depozitare. Deţinuţii îşi păstrau hainele în sacoşe, dacă aveau. Aveai dreptul să părăseşti celula doar o oră pe zi. «Spaţiul exterior» era efectiv o încăpere închisă de vreo 30 mp cu grilaje în loc de tavan. Era un loc foarte insalubru şi deprimant”, a scris Dan Adamescu, în mărturia publicată după moartea sa. 

Omul de afaceri a mai notat, în scrisoare, că nu a fost lăsat să se trateze timp de 37 de zile, doctorii ”invocând motive birocratice”. 


Citește și: Dezvăluire: Afacerista Carmen Palade și tatăl securist de la contrainformații economice. Vasile Costache Palade, avansat maior de către unul din cei mai loiali oameni ai lui Ceaușescu

Păsuită în mod ciudat pentru încălcări de legislație fiscală de către personaje cu legături cu regimul comunist, Carmen Palade are, la rândul ei, legături cu Securitatea ceaușistă. Tatăl acesteia era, în 1972, maior de Securitate și adjunct al șefului contrainformațiilor economice Bacău.


 

Nu mi s-a acordat tratamentul necesar pentru o perioadă de 37 de zile, deşi familia mi-a adus acest tratament. Am făcut cereri scrise către directorul penitenciarului, însă toate au fost în zadar. Doctorii din cadrul Penitenciarului Rahova nu mi-au adus tratamentul invocând anumite motive birocratice. Am fost foarte îngrijorat şi m-am temut pentru viaţa mea. Puteam să mor fără tratamentul obişnuit. Nu pot să înţeleg de ce medicii m-au privat de tratament şi mi-au pus viaţa în pericol pentru o perioadă de timp atât de lungă”, se arată în parte a doua a scrisorii omului de afaceri. 

Dan Adamescu avea statut de persoană cu dizabilități 100%, după ce a fost operat, în 1982, în Germania, când i s-a îndepărtat o tumoare de pe glanda pituitară. Inima îi funcţiona la o capacitate de 40%-60%, avea diabet de tip 2, o boală dermatologică autoimună, obezitate severă din cauza dezechilibrului hormonal, uzură menisc la genunchiul drept, precum şi multe alte afecţiuni grave, potrivit sursei citate.

Omul de afaceri a murit în 23 ianuarie 2017, după ce a făcut septicemie în urma unei infecţii contractate în detenție. Omul de afaceri deținea mai multe companii, printre care Astra Asigurări și ziarul România Liberă, dar și hotelul Intercontinental. 


Citește și: Decizie stupefiantă la Curtea de Apel București: repartizare din pix, dar aleatorie. Alba-neagra cu mandatul de arestare al lui Alexander Adamescu

Un judecător al Curții de Apel București a respins cererea de anulare a mandatului de arestare al lui Alexander Adamescu. Argumentele judecătorului, însă, sunt contradictorii și chiar absurde… citește mai departe aici…


La finele lunii decembrie, magistraţii Judecătoriei Sectorului 4 au respins cererea de eliberare condiţionată depusă de Dan Adamescu, deşi acesta se afla deja în spital în stare gravă, astfel că omul de afaceri ar fi trebuit să rămână în închisoare cel puţin până pe 19 februarie 2017, când putea depune o nouă solicitare de eliberare condiţionată.

Dan Adamescu a fost condamnat definitiv, în luna mai, la patru ani şi patru luni de închisoare în dosarul în care era acuzat că a intervenit la judecători în dosare de insolvenţă, alături de el fiind condamnaţi şi patru magistraţi, la pedepse cuprinse între 3,4 ani şi 12 ani şi două luni. 


Citește și: Scrisoare deschisă. Alexander Adamescu și sora lui Dan Adamescu: Nu avem cuvinte să ne exprimăm șocul și durerea provocate de gestul ipocrit al doamnei Carmen Palade

Fiul și sora lui Dan Adamescu au transmis redacției România liberă o scrisoare publică, în care explică situația în care se află în aceste zile... citește mai departe aici … 


 

 

Cele mai citite

Elon Musk, un alt câștigător al alegerilor din SUA. A stabilit un nou record de avere

Averea netă a lui Elon Musk a ajuns la un maxim istoric de 347,8 miliarde de dolari, potrivit Bloomberg Billionaires Index, pe fondul creșterii...

Soldați nord-coreeni, pregătiți să lupte alături de Rusia împotriva Ucrainei, avertizează șeful Pentagonului

Mii de soldați nord-coreeni aflați în Rusia sunt pe punctul de a intra în luptele împotriva Ucrainei, a declarat Lloyd Austin, secretarul american al...

Ryanair amendată cu 107 milioane de euro pentru taxe abuzive

Compania aeriană low-cost Ryanair a fost sancționată cu o amendă de 107 milioane de euro în Spania, fiind acuzată de aplicarea unor „taxe abuzive”...
Ultima oră
Pe aceeași temă