8.7 C
București
marți, 23 aprilie 2024
AcasăSpecialColosseumul din Roma, evacuat din cauza unei cutii suspecte

Colosseumul din Roma, evacuat din cauza unei cutii suspecte

O cutie suspectă descoperită duminică sub o arcadă a Colosseumului din Roma, în urma unui apel telefonic anonim, a fost neutralizată de genişti, care au detonat-o şi au constatat că nu avea nici o bombă în interior, au anunţat autorităţile, citate de Mediafax.

Cutia suspectă a fost distrusă la ora 18.30 (19.30, ora României). Forţele de ordine evacuaseră anterior, în jurul orei 17.00 (18.00, ora României), turiştii care se aflau în interiorul Colosseumului, monument emblematic al Romei.

Pompierii, carabinierii şi geniştii trimişi în zonă în urma unui apel telefonic anonim au descoperit o cutie cilindică de metal, înfăşurată cu scotch, din care ieşea un fel de fitil.

Primarul Romei, Gianni Alemanno, a sosit rapid la locul incidentului.

Colosseumul, a cărui construcţie a debutat între anii 70 şi 72, sub împăratul Vespasian, şi s-a încheiat în anul 80 sub Titus, este cel mai mare amfiteatru construit vreodată în timpul Imperiului Roman (188 de metri pe 156 şi 48,5 metri înălţime).

Putând primi între 50.000 şi 75.000 de spectatori, acesta a fost utilizat pentru luptele gladiatorilor şi alte spectacole publice. Colosseumul a fost folosit timp de aproape 500 de ani.

Numărul de vizitatori la Colosseum a ajuns în aproximativ zece ani de la un milion la şase milioane, inclusiv datorită succesului filmului Gladiatorul (2000) al lui Ridley Scott.

Cele mai citite

Ozzy Osbourne şi Mary J. Blige, printre artiștii ce vor fi incluși în Rock & Roll Hall of Fame în 2024

Anul acesta, Rock & Roll Hall of Fame își deschide porțile pentru o nouă serie de legende din lumea muzicală, printre care se numără...

SAMEDAY ar putea prelua compania de curierat rapid Sprinter din Ungaria

SAMEDAY, cunoscută pentru inovația sa în domeniul livrărilor și introducerea livrărilor easybox în România, anunță planurile de preluare a companiei de curierat rapid Sprinter...

Titi Aur vrea un plan concret din partea autorităților pentru limitarea accidentelor rutiere

Fostul pilot de raliuri Titi Aur trage un semnal de alarmă asupra numărului accidentelor rutiere din ţara noastră şi cere autorităţilor măsuri pentru limitarea...
Ultima oră
Pe aceeași temă