13.3 C
București
joi, 25 aprilie 2024
AcasăSpecialCe a făcut ministrul Mureşan cu 2,9 miliarde de lei

Ce a făcut ministrul Mureşan cu 2,9 miliarde de lei

Fostul ministru al Agriculturii din partea PNŢCD, Ioan Avram Mureşan, va merge la închisoare pentru şapte ani de zile după ce magistraţii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie au considerat întemeiate acuzaţiile procurorilor anticorupţie referitoare la faptul că acesta, în calitatea sa deţinută la începutul anilor 2000, a schimbat destinaţia unui Fond de Contrapartidă constituit dintr-un ajutor nerambursabil acordat atunci României de către SUA. Această faptă reprezintă deturnare de fonduri.
Mai exact, mare parte din suma ce constituia Fondul a fost folosită pentru plata unor aşa zise servicii de consultanţă către un offshore din Cipru, Caltech Trading Limited. Suma plătită acestui offshore se ridică la 1.250.000 de dolari, bani plătiţi pe 24 ianuarie 2000.

Ulterior s-a constatat că din ianuarie 2000 şi până în luna iulie a aceluiaşi an, din disponibilul Fondului de Contrapartidă au dispărut 2.965.212.000 lei cu titlu „plată colaboratori şi diverse”, dar fără a se prezenta efectiv vreun document justificativ.

5.000 de tone ulei date unei firme private

Deturnarea ajutorului SUA acordat României este doar una din faptele pentru care a fost trimis în judecată fostul ministru. Astfel judecătorii arată că au decis condamnarea acestuia deoarece a aprobat abuziv acordarea a 5.000 de tone de ulei brut din rezervele de stat către o societate comercială – SC Sun Oil din Râmnicelu, care nu îndeplinea nicio condiţie pentru a beneficia de acest sprijin.

Mureşan a fost trimis în judecată încă din 2003 pentru fapte din 1999, dosarul său fiind plimbat între Curtea Supremă şi Tribunalul Bucureşti ca urmare a schimbărilor legislative în ceea ce priveşte competenţa instanţelor româneşti în a judeca anumite dosare de corupţie.

Avram Mureşan a susţinut în faţa Curţii Supreme că vina pentru aprobarea acestui împrumut nu îi aparţine întrucât el a dat doar un aviz, aprobarea finală aparţinând primului ministru de atunci.

Curtea Supremă arată însă clar în motivare că vina lui Ioan Avram Mureşan constă tocmai în acordarea acelui aviz, dat în condiţiile în care firma nu îndeplinea condiţiile. Asta pentru că primul ministru a dat aprobarea pentru acordarea acelui împrumut tocmai în baza avizului abuziv dat de fostul ministru ţărănist.

Mai mult, judecătorii arată că Avram Mureşan a semnat două acorduri de prelungire a termenului de restituire a împrumutului, deşi societatea care primise uleiul nu făcuse nici o solicitare în acest sens.
Curtea Supremă arată că prin acordarea acelui împrumut de 5.000 de tone de ulei s-a diminuat cu 10% stocul din rezervele de stat.

Complicii lui Mureşan, ambii foşti directori în Ministerul Agriculturii, au fost şi ei condamnaţi. Astfel, Ioan Enea Truţă a rămas cu pedeapsa de şapte ani de închisoare cu executare pentru deturnare de fonduri şi a fost achitat pentru complicitate la luare de mită, iar Silvia Căpitanu (fostă Buzatu) a primit o pedeapsă de cinci ani de închisoare cu executare pentru deturnare de fonduri.

Dosarul „caltaboşul”

Ioan Avram Mureşan a mai fost condamnat în februarie 2012, tot de Curtea Supremă, alături de Decebal Traian Remeş la câte trei ani de închisoare cu executare în procesul cunoscut publicului drept „Caltaboşul”. La vremea izbucnirii scandalului, anul 2007, Remeş era ministrul Agriculturii în exerciţiu. În acest dosar Mureşan a fost condamnat pentru complicitate la cumpărare de influenţă şi complicitate la luare de mită.Atât Avram Mureşan cât şi Remeş au declarat recurs împotriva deciziei de condamnare, recurs care urmează a fi soluţionat de Completul de 5 judecători al Secţiei Penale a Curţii Supreme.

Cele mai citite

Petre Roman, la Parchetul General, în Dosarul Mineriada. FOTO

Fostul premier Petre Roman, s-a prezentat, astăzi, la sediul Parchetului General, pentru a lua la cunoştinţă că a fost pus din nou sub acuzare...

Dotează eficient și igienic spațiile sanitare ale afacerii tale!

Atunci când gestionezi o afacere este important să acorzi o atenție deosebită și spațiilor sanitare. Acestea nu trebuie să fie doar curate, ci și...

Cât timp ar trebui să dureze plimbarea câinelui?

Plimbarea zilnică a câinelui oferă numeroase beneficii pentru sănătatea mentală, emoțională și fizică pentru aproape toți câinii. Plimbările oferă exerciții fizice, care sunt bune...
Ultima oră
Pe aceeași temă