18.4 C
București
duminică, 21 aprilie 2024
AcasăSpecialCa o replică la propaganda Rusiei în estul Europei, NATO înființează o...

Ca o replică la propaganda Rusiei în estul Europei, NATO înființează o unitate proprie de contraspionaj la București

NATO își va înființa o unitate proprie de contrainformații la București, care va funcționa în subordinea Comandamentului Diviziei Multinaționale de Sud-Est (MND-SE).

La ultima ședință a CSAT, oficialii români au fost informați despre îndeplinirea, în anul 2016, a unei serii de obiective, printre care s-au numărat "operaţionalizarea structurilor aliate de comandă şi control de pe teritoriul României (Unitatea de Integrare a Forţelor NATO – NFIU şi Comandamentul Diviziei Multinaţionale de Sud-Est – MND-SE), operaţionalizarea sistemului SUA de apărare antirachetă de la Deveselu, constituirea brigăzii multinaţionale – MN BDE; achiziţionarea de echipamente şi tehnică militară conform etapelor de derulare stabilite în programele majore de înzestrare, îndeplinirea angajamentelor internaţionale asumate faţă de NATO, UE şi ONU".

În urma acestei reuniuni a CSAT, șeful statului, Klaus Iohannis, a adresat Parlamentului o scrisoare în care a precizat că, "în temeiul art 3 lit b) din Legea 291 / 2007 privind intrarea, staționarea, desfășurarea de operațiuni sau tranzitul forțelor armate străine pe teritoriul Romaniei, la propunerea prim-ministrului Guvernului Romaniei, solicit Parlamentului să aprobe înființarea, pe teritoriul României, a Detașamentului de Contrainformații București".

Scrisoarea președintelui Iohannis precizează că înființarea detașamentului de contrainformații (contraspionaj) face parte din „efortul Aliat de implementare, în aceasta zonă, a măsurilor de sporire a capacității de reacție la provocările mediului internațional de securitate, constituind o obligație a Comandamentului Aliat pentru Contrainformații de a-și asigura, prin mijloace proprii, protecția contrainformativa a structurilor NATO de comandă și de control”.

Pe teritoriul României mai funcționează, de circa zece ani, la Oradea, un Centru de excelență NATO în domeniul HUMINT (culegerea informațiilor prin surse umane – formulă care denumește, oficial, activitatea de spionaj).



După cum a relatat deja ziarul România Liberă, în februarie 2017, fără o legătură evidentă cu decizia NATO de formare a unui nou detașament de contrainformații pe Flancul Estic, oficialii militari de la Moscova anunțau că armata Rusiei își formează o unitate specială de propagandă și contra-propagandă. 

Ministrul rus al Apărării, Serghei Șoigu, a făcut acest anunț în fața Dumei de Stat (camera inferioară a Parlamentului de la Moscova). Potrivit acestuia, "trupele destinate operațiilor informaționale trebuie să fie mai eficiente și să poată servi la contra-propagandă. Propaganda trebuie să fie inteligentă, competentă și eficientă".

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Portul Constanța a devenit cel mai important hub de distribuţie a mărfurilor la Marea Neagră, anunță premierul Ciolacu

Portul Constanţa a devenit cel mai important hub de distribuţie a mărfurilor la Marea Neagră, pentru Europa Centrală şi de Est, a anunțat premierul...

Rusia – Ucraina, ziua 767. Statele Unite au aprobat ajutorul pentru Ucraina, de 61 de miliarde USD

Camera Reprezentanților din Statele Unite a aprobat ajutorul pentru Ucraina, în valoare de 61 de miliarde de dolari. Votul în Camera Reprezentanților s-a desfășurat în...

FCSB e foarte aproape de titlu în SuperLigă după 2-2 cu Rapid București

FCSB a terminat la egalitate cu Rapid București, scor 2-2 într-o partidă spectaculoasă pe Arena Națională, gazdele bifând încă un pas către un titlu...
Ultima oră
Pe aceeași temă