12.2 C
București
joi, 25 aprilie 2024
AcasăSpecialBucurești - Câteva linii de tren vor fi transformate în străzi.

București – Câteva linii de tren vor fi transformate în străzi.

Ministerul Transporturilor a decis transferarea mai multor terenuri către Primăria Capitalei, fiind vorba de linii feroviare, pe care instituţia intenţionează să le transforme în străzi.

„În urma unor discuţii de joi, dintre Ministrul Trasnsporturilor, Felix Stroe, şi primarul general, Gabriela Firea, s-a convenit transferarea mai multor terenuri din administrarea Ministerului Transporturilor – ocupate de linii feroviare scoase din funcţiune, gări şi cantoane, situate în intravilanul Municipiului Bucureşti, în administrarea PMB, pentru a fi transformate în străzi, parcuri sau centre comunitare, cum sunt, de exemplu, Strada Liniei sau Şoseaua Progresul”, se arată într-un comunicat al Primăriei Capitalei.

De asemenea, cei doi au discutat şi despre posibilitatea preluării de către Primărie a Metrorex.

„Autoritatea locală şi autoritatea centrală trebuie sa pună bazele unui parteneriat clar. Autoritatea locală este în întregime responsabilă pentru planificarea serviciului public local şi regional, conform Constituţiei Romaniei, dar şi normelor impuse de legislaţia europeană. În acest sens, am discutat atât pentru trecerea companiei Metrorex de la Ministerul Transporturilor la Primăria Capitalei, cât şi despre transferul centurii Bucuresti către PMB”, a declarat primarul general, Gabriela Firea.

Cele mai citite

CSM a respins suspendarea judecătoarei Ancuța Popoviciu din funcție

Consiliul Superior al Magistraturii(CSM) a respins suspendarea Ancuței Popoviciu din funcţie, asa cum ceruse Inspecția Judiciară, potrivit europafm.ro. Săptămâna trecută, chiar judecătoarea ceruse să se...

Marcel Ciolacu vrea să găsească o soluție cu ministrul Finanțelor pentru plata pensiilor înainte de Paști

Premierul Marcel Ciolacu a declarat că, lunea viitoare, va avea o întâlnire cu ministrul Finanţelor, Marcel Boloş, şi cu alţi miniştri pentru a discuta...

Cum se va desfășura prima competiție de frumusețe pentru AI din lume

Cu un singur click, lumea reală și cea virtuală se întâlnesc într-o competiție revoluționară de frumusețe. Primul concurs de frumusețe artificială din lume și-a...
Ultima oră
Pe aceeași temă